Prima pagină » Magazin » Cazul impresionant al unui copil care într-o săptămână și-a pierdut vederea, auzul și mobilitatea

Cazul impresionant al unui copil care într-o săptămână și-a pierdut vederea, auzul și mobilitatea

Cazul impresionant al unui copil care într-o săptămână și-a pierdut vederea, auzul și mobilitatea
Dintr-un copil extrem de activ Shea Givin, în vârstă de 8 ani, s-a transformat complet în doar o săptămână

Dintr-un copil extrem de activ Shea Givin, în vârstă de 8 ani s-a transformat într-o legumă în doar o săptămână, din cauza unei afecțiuni extrem de rare. Acesta și-a pierdut vederea, apoi nu a mai putut vorbi, iar în cele din urmă nu s-a mai putut mișca, notează Daily Mail.

Cotidianul britanic publică drama prin care trece o familie, ținând cont de faptul că medicii nu știu cum să îl trateze, iar șansele de supraviețuire sunt destul de scăzute.

Shea Givin este un copil în vârstă de opt ani, care s-a dezvoltat normal până la vârsta de șase ani. După care și-a pierdut brusc coordonarea mișcărilor, iar apoi comportamentul său s-a deteriorat constant. Văzând că starea de sănătate a copilului se deteriora, părinții au decis să îl ducă la medic, care i-au făcut o scanare la nivelul creierului. Rezultatele analizei au arătat că Shea a dezvoltat adrenoleucodistrofie (ALD), o boală genetică extrem de rară, caracterizată prin pierderea tecii de mielină care înconjoară celulele nervoase de la nivelul creierului și prin disfunctia progresivă a glandelor suprarenale.

Astfel, în doar câteva zile copilul și-a pierdut vederea și capacitatea de a vorbi, de a se mișca și de a mânca. Inclusiv medicii sunt îngrijorați de starea micuțului și nu pot aproxima cât va mai trăi acesta.

„Se întâmpla în septembrie 2010, când am luat copiii din vacanță. Atunci, mama lui Shea a observat o schimbare de comportament a acestuia. Se lovea de mobilier, își îmbrăca hainele pe dos și nu era capabil să le pună capacele creioanelor de colorat. La vremea respectivă am crezut că este vorba despre un comportament conștient, că dorește mai multă atenție și că e gelos pe frații săi mai mici, gemeni”, a declarat pentru cotidianul britanic Steve Givin.

Primele simptome ale bolii au apărut încă din primele zile de școală. Învățătoarea lui Shea i-a înștiințat pe părinții acestuia că băiețelul nu-și poate scrie numele. Copilul a fost dus la un control la Spitalul Alder Hey, din Liverpool. După scanarea creierului, doctorii au suspectat inițial că ar fi vorba de cancer, ulterior diagnosticându-l cu o maladie rară, care afectează o persoană din 50.000.

MAI MULTE IMAGINI CU TRANFORMĂRILE PRIN CARE A TRECUT SHEA GIVIN DIN CAUZA BOLII

Adrenoleucodistrofia este o afecțiune rară, genetică, descoperită ca boală de sine stătătoare abia în anul 1993. Forma care apare în copilarie este progresivă și duce în general la dizabilitate totală sau deces. Afectează doar băieții, deoarece defectul genetic este sex-linkat (purtat pe cromozomul X). Debutul se petrece de regulă între 4 și 10 ani și poate include diferite simptome ce nu apar întotdeauna împreună.

Specialiștii afirmă că boala nu poate fi vindecată și nu există medicamente ce pot inversa demielinizarea celulelor nervoase. Măsurile dietetice constau în reducerea consumului de mâncăruri grase, care sunt o sursă de acizi grași cu lanț foarte lung. O mixtură numită „Uleiul lui Lorenzo” s-a dovedit eficientă în reducerea nivelului de acizi grași.

Copilul a fost dus în excursii la Disneyland, Legoland și în Laponia. La întoarcerea din Laponia, starea lui Shea s-a deteriorat, micuțul pierzându-și vederea , capacitatea de a vorbi și de a mânca.

„Mi-aș da viața să-mi primesc înapoi copilul obraznic”, spune tatăl lui Shea, cu lacrimi în ochi. Băiețelul era un împătimit al golfului și un fan al echipei de fotbal Everton.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Primarul Kievului le cere locuitorilor să părăsească temporar orașul. Avertisment dramatic: „Este o chestiune de supraviețuire”
Digi24
VIDEO. Scandal în direct între George Simion și Anca Alexandrescu. „Ce ai de faci așa?”/ „Nu vă e rușine?”
Cancan.ro
EA este soția chirurgului potent, înșelată în repetate rânduri cu vedeta Antena 1. Ce a făcut la scurt timp după ce au reluat amantlâcul
Prosport.ro
„Nu-mi pasă”. Diana Munteanu, imagini hot în costum de baie!
Adevarul
Euro se apropie de 5,5 lei. De ce BNR ar putea lăsa leul să se deprecieze
Mediafax
Bruxelles-ul spune „nu” Italiei și Greciei. Cele două țări vor să cheltuiască mai mult pentru a-și proteja cetățenii de scumpirile energiei
Click
Oana Roman a slăbit 18 kilograme, dar totul a pornit de la fiica ei! Câte kilograme a dat jos Isabela
Digi24
Româncă ucisă în Marea Britanie de un student la criminalistică pasionat de „Dexter”. Cum a aranjat Benjamin Day locul crimei
Cancan.ro
Am făcut calculul. Câți bani a primit Cheloo, în total, pentru cele 5 săptămâni petrecute la Asia Express
Ce se întâmplă doctore
De nerecunoscut! Cum arăta unul dintre cei mai îndrăgiți artiști, la începutul carierei
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Supraveghezi mașina parcată în fața curții / garajului? Dedeman are o cameră Wi-Fi redusă la 120 de lei
Descopera.ro
Cercetătorii au descoperit o nouă cauză a hipertensiunii arteriale și o cale de a o trata
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Descopera.ro
Un pui de țestoasă cu două capete a fost găsit la Cape Cod. Este al treilea caz în cinci ani
Mediafax Italia
Părinții DIVORȚAȚI pot primi 500 de euro pentru chirie! Până când SE DEPUN CERERILE
Mediafax Spania
Te poți angaja și tu aici! Cazare gratis, mese incluse și 4 ORE DE MUNCĂ