Prima pagină » Magazin » Două clipuri cu Florin Salam au dus la prinderea unui interlop

Două clipuri cu Florin Salam au dus la prinderea unui interlop

Două clipuri cu Florin Salam au dus la prinderea unui interlop
Judecătorii de la Tribunalul Timiș au avut o misiune grea

Judecătorii de la Tribunalul Timiș au avut o misiune grea. Aceștia au trebuit să analizeze videoclipurile lui Florin Salam pentru a stabili soarta interlopului Sorin Udrea, cel care se supranumea „stăpânul Timișoarei”. Tot cu ajutorul clipulurilor lui Salam, judecătorii au decis și soarta locotenenților lui.

Piesele au ajuns să facă parte din dosar ca probe, după ce procurorii DIICOT și-au dat seama că în spatele versurilor se află amenințări la adresa celor care „i-au  pârât” pe membrii lumii interlope din Timișoara, notează exclusivtm.

Manelele sunt probe și în dosarul în care stăpânul Timișoarei este acuzat de fapte de o extremă violență. Procurorii DIICOT le-au cerut judecătorilor Tribunalului Timiș să asculte manele ca să vadă cât de periculoase sunt amenințările.

„Nu vorbim de simple amenințări. Videoclipurile au apărut după ce Udrea a fost arestat. E clar că mesajele îi vizează pe martori. Nu văd nimic amuzant în faptul că manelele sunt probe la dosar”, a spus Carmen Martinov, procurorul DIICOT care le-a cerut judecătorilor să asculte piesele.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
INSECTELE care invadează casele la început de toamnă. CUM să le ții departe de locuința ta?
Digi24
Reacția sfâșietoare a tatălui tinerei ucise în Olt, după ce suspectul crimei s-a predat în Elveția
Cancan.ro
Loredana Chivu și Ana-Maria Mocanu, jignite de producătorii Asia Express. Ce s-a întâmplat la filmări
Prosport.ro
Nadia Comăneci, surpriză colosală pentru români pregătită diseară la Paris în cel mai luxos show de modă al lumii! EXCLUSIV
Adevarul
Un român plecat la muncă în Irlanda povestește cât câștigă în construcții și cum și-a găsit de lucru: „E destul de bine plătit pentru un începător”
Mediafax
O ȚARĂ EUROPEANĂ, LOVITĂ DE HACKERI! Datele a peste 600.000 de clienți, posibil compromise
Click
7 sate din România care par desprinse din Elveția. Locul spectaculos unde soarele „răsare de două ori”
Digi24
Ce se întâmplă de la 1 octombrie cu rovinietele încă valabile. Cine le mai poate folosi până la expirare și cât vor costa cele noi
Cancan.ro
Vlad Bălțățeanu NU s-a predat în Elveția, de fapt. Cum a încercat să scape de autorități
Ce se întâmplă doctore
Arbitrul Gheorghe Moldovan și-a pus capăt zilelor. Bărbatul a lăsat un videoclip de adio în care a dezvăluit motivul pentru care s-a sinucis: „Soția mi-a spus că vrea să mor”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Ceasul asociat cu Max Verstappen și Steve McQueen: TAG Heuer Monaco costă peste 9.000 de euro
Descopera.ro
Cafeaua îți poate perturba somnul și fără să te țină treaz. Iată cum
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuța:- Iubitule tocmai am fost la baie. Am două liniuțe!
Descopera.ro
Ce țară a interzis pariurile sportive din online? Președintele le consideră un „cancer”
Mediafax Italia
Scumpirea pe care o plătesc milioane de fumători! CU CÂT CRESC PREȚURILE?!
Mediafax Spania
Orașul unde CHIRIA este de doar 20 de euro pe lună! CUM S-A AJUNS AICI?!