Prima pagină » Știri » Trupul neînsuflețit al lui Costică Ștefănescu va fi depus la Casa Fotbalului

Trupul neînsuflețit al lui Costică Ștefănescu va fi depus la Casa Fotbalului

Trupul neînsuflețit al lui Costică Ștefănescu va fi depus la Casa Fotbalului
Trupul neînsuflețit al lui Costică Ștefănescu, decedat marți, va fi depus în sala "Florea Dumitrache" a Casei Fotbalului, începând de joi, de la ora 14.00, până vineri la ora 15.00, informează frf.ro.

Trupul neînsuflețit al lui Costică Ștefănescu, decedat marți, va fi depus în sala „Florea Dumitrache” a Casei Fotbalului, începând de joi, de la ora 14.00, până vineri la ora 15.00, informează frf.ro.

„Cei care vor dori să-i aducă un ultim omagiu vor avea acces în incinta Complexului Arena Națională prin Bulevardul Basarabia, iar în incinta Casei Fotbalului numai prin lateral, pe lângă Parcarea C a Arenei Naționale”, a precizat Federația Română de Fotbal.

Potrivit FRF, până la înmormântare, care va avea loc sâmbătă, la ora 13.00, la Săbăreni, în județul Giurgiu, trupul neînsuflețit va fi depus în casa părintească a lui Costică Ștefănescu, aflată în aceeași comună.

Tot miercuri, site-ul oficial al grupării FC Universitatea Craiova a anunțat că fostul fotbalist va fi înmormântat la Craiova. „Adrian Mititelu împreună cu Mariana Ștefănescu, soția fostului Căpitan, au luat decizia să îl înhumeze pe Costică Ștefănescu la Craiova. În acest sens, Clubul de Fotbal Universitatea Craiova va face toate diligențele la Primăria Craiova pentru a obține un loc de veci în Cimitirul Ungureni. Funerariile vor fi suportate de către Universitatea Craiova.Toți cei care deplâng trecerea în neființă a marelui fotbalist Costică Ștefănescu sunt așteptați la sediul Clubului de Fotbal Universitatea Craiova, din strada Sfântul Dumitru, nr.1, unde pot aprinde o lumânare pentru sufletul Căpitanului”, se arată în comunicatul postat pe site-ul fcuniversitatea.ro.

Costică Ștefănescu a încetat din viață marți seară, la vârsta de 62 de ani, după ce s-a aruncat de la etajul 5 al Spitalului Militar din Capitală, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse din Poliție.

Potrivit surselor citate, la 112 a fost primit, la ora 18.20, un apel prin care s-a semnalat că fosta glorie a Universității Craiova și a echipei naționale s-a aruncat de la etaj.

Costică Ștefănescu suferea de o boală incurabilă.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Ce gătim de Sfânta Maria. 5 rețete tradiționale pentru masa de sărbătoare
Digi24
Alertă la Costinești după ce pe plajă a fost descoperit un obiect suspect
Cancan.ro
Aceste pensii cresc cu 210 lei, de la 1 ianuarie 2027. Care sunt pensionarii din România care se vor bucura de această majorare
Prosport.ro
„Doamna Diana, ne omorâți”. Imagini incendiare cu fosta soție a lui Claudiu Niculescu, în costum de baie
Adevarul
Criza de la Cernavodă și capcana orelor de vârf: obiceiul banal care umflă factura între 19:00 și 23:00
Mediafax
SUA își pune aliații NATO la test: Trump decide cine rămâne „loial” înainte de retragerea trupelor din Europa
Click
David Popovici, AUR la 200 de metri liber! Intră în istorie cu un record
Digi24
„Nu va mai fi nici Moscova, nici Sankt Petersburg”. Ideologul lui Putin, teorie apocaliptică despre „probabilul” război nuclear
Cancan.ro
4.000 lei amendă tuturor românilor care locuiesc la casă și fac acest lucru în curte, crezând că nu îi vede nimeni
Ce se întâmplă doctore
Cum arată casa de 21 de milioane de dolari în care locuiesc Meghan Markle și Prințul Harry. „Este vindecător. Te simți liber”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Exclusiv | Cum arată noile camere de rovinietă inteligente, montate de CNAIR. Calculează câți KM a parcurs o mașină
Descopera.ro
Legumele din întreaga lume dispar. Iată cum ne afectează, fără să știm, alimentația
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BUBULINA: – Facem dragoste de trei ori pe săptămână!
Descopera.ro
Premieră în România: Au fost descoperite primele dovezi ale utilizării uneltelor din os de către neandertalieni