Prima pagină » Știri externe » Ministrul bulgar de Externe: Vreau să rezolvăm repede cu România delimitarea platoului maritim

Ministrul bulgar de Externe: Vreau să rezolvăm repede cu România delimitarea platoului maritim

Kristian Vigenin, ministrul bulgar al Afacerilor Externe, a declarat că delimitarea platoului maritim din Marea Neagră este "o problemă" în relația cu România, el dorind ca aceasta să fie rezolvată cât mai repede, având în vedere importanța sa "politică și economică".

Kristian Vigenin, ministrul bulgar al Afacerilor Externe, a declarat că delimitarea platoului maritim din Marea Neagră este „o problemă” în relația cu România, el dorind ca aceasta să fie rezolvată cât mai repede, având în vedere importanța sa „politică și economică”.

„O problemă este și delimitarea platoului maritim din Marea Neagră dintre cele două state. Ambiția mea este să rezolvăm această problemă cât mai repede pentru că are aspecte politice și economice”, a afirmat Vigenin, într-o conferință de presă comună cu omologul român, Titus Corlățean.

De asemenea, el a arătat că o altă problemă în relația cu România este cea a minorităților, în special cea privind slujba religioasă în limba bulgară pe teritoriul românesc, însă are încredere că aceasta va fi rezolvată în conformitate cu standardele europene, într-un spirit de cooperare fără a se da voie ca aceasta să „fie hrană pentru naționaliștii din ambele țări”.

Ministrul Corlățean a arătat că a discutat cu Vigenin despre problema „fostei biserici bulgare din București” și despre liceul bulgar din România, dar și despre liceul român din Bulgaria și interesul exprimat de asociațiile minorității româno-vlahe pentru respectarea dreptului la educație și religie în limba maternă.

„Important este că le discutăm într-un spirit de cooperare, deschis și am convingerea că putem avansa în direcția cea bună”, a mai spus Corlățean.

Ultima rundă de negocieri bilaterale privind tematica delimitării spațiilor maritime ale României și Bulgariei în Marea Neagră despre care MAE român a comunicat public s-a desfășurat în perioada 29-30 mai 2012 la București.

Conform ministerului român, negocierile au urmărit „convenirea unei linii de delimitare între spațiile maritime ale României și Bulgariei din Marea Neagră care să fie echitabilă și conformă cu normele dreptului internațional în materie”.

Subiectul negocierilor dintre cele două țări privind delimitarea spațiilor maritime în Marea Neagră a devenit în primăvara anului trecut subiect de dispută politică, după ce fostul ministru de Externe, Cristian Diaconescu, declara că „există o zonă în litigiu în ceea ce privește chiar frontiera de stat, marea teritorială” dintre România și Bulgaria, el explicând că este vorba despre 17 kilometri pătrați și că vor avea avea loc discuții cu experți bulgari.

România și Bulgaria au negocieri referitoare la delimitarea din Marea Neagră de mai bine de 20 de ani, până în prezent având loc 17 runde de negocieri, dintre care ultima în decembrie 2011, la Sofia, a declarat, pe 21 martie 2012, pentru MEDIAFAX, un purtător de cuvânt al MAE bulgar. Oficialul bulgar spunea atunci că negocierile se defășoară „într-o atmosferă de prietenie” și că ambele părți doresc încheierea unui acord bilateral.

Ulterior, pe 21 martie 2012, MAE român a precizat pentru MEDIAFAX că ar fi avut loc cu partea bulgară numai 14 runde de negociere. „România și Bulgaria sunt angrenate de mai mult timp într-un proces de negocieri privind delimitarea mărilor teritoriale, a suprafețelor de platou continental și a zonelor economice exclusive ale celor două țări în Marea Neagră. Negocierile româno-bulgare pe tema delimitării spațiilor maritime au debutat în anul 1994, până în prezent având loc 14 runde”, a precizat MAE român.

Ministerul de Externe de la București mai arăta că România va examina împreună cu partenerii bulgari „toate posibilitățile de ajungere la un compromis avantajos pentru ambele părți” în ceea ce privește litigiul din Marea Neagră.

De asemenea, pe 21 martie surse diplomatice declarau pentru MEDIAFAX că porțiunea de platou continental din Marea Neagră aflată în dispută între România și Bulgaria este situată într-o zonă prin care este proiectată trecerea conductei Southstream, care vizează transportul de gaze naturale din Rusia către Bulgaria, prin Marea Neagră, și, mai departe, către Grecia, Italia și Austria.

De asemenea, potrivit surselor citate, în cazul soluționării favorabile României a litigiului, s-ar fi asigurat peste 50 de metri lineari comuni cu platoul continental al Turciei, ceea ce ar fi constituit un avantaj prin crearea unei conexiuni directe cu Turcia în cazul în care proiectul Nabucco ar fi fost finalizat.

Potrivit acelorași surse, Bulgaria ar fi început deja discuții cu Exxon referitoare la zona în litigiu. Sursele citate au mai declarat că porțiunea respectivă, care de fapt ar avea aproximativ 300 de kilometri pătrați.

Premierul bulgar Boiko Borisov a declarat, pe 23 martie 2012, referitor la disputa privind frontiera maritimă dintre Bulgaria și România, că „este absurd ca, în secolul XXI, să vorbești despre pretenții teritoriale făcute de un stat membru al Uniunii Europene”. Borisov a făcut această afirmație în Parlament, după ce liderul partidului naționalist Ataka Volen Siderov i-a cerut să prezinte o poziție privind „pretențiile teritoriale ale României față de Bulgaria”.

Totodată, pe 25 martie 2012, aproximativ 100 de persoane s-au adunat în fața Ambasadei României din Sofia pentru a denunța presupusele pretenții teritoriale ale României față de Bulgaria.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Papucii nu se negociază”! Reguli NESCRISE, explicate de o americancă din România
Digi24
„Lungul amurg” al Chinei: cei doi factori ce prevestesc un viitor sumbru pentru colosul care a fost odată „fabrica lumii”
Cancan.ro
Atac într-un aeroport frecventat de români. Peste 300 de persoane au fost rănite și 12 pasageri și-au pierdut viața
Prosport.ro
Andreea Popescu a recunoscut că l-a înșelat pe dansatorul Rareș Cojoc cu Dan Alexa: „Sunt o trădătoare! La mine era mult spațiu în căsnicie”
Adevarul
Ce se întâmplă cu românii care ajung la vârsta de pensionare, dar au doar 10 ani de vechime în muncă
Mediafax
Război total pe bugetul UE. Germania cere măsuri și mai drastice
Click
Un teren de peste 1.000 mp se vinde cu numai 15.000 de euro. Se află în apropiere de o stațiune balneară faimoasă
Digi24
„A mers prea departe”. Musk îi cântă în strună lui Trump, după ce președintele SUA a cerut plecarea lui Zelenski
Cancan.ro
Câți bani au primit Marcel și Armina, din partea Antenei 1, pentru cele doar 11 zile la Insula Iubirii
Ce se întâmplă doctore
Sarcomul, cancerul RAR care poate fi confundat cu o simplă umflătură. Dr. Silvia Brotea-Moșoiu: „Pacienții ajung la medic cu tumori de 20-30 de centimetri”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Bell P-59, avionul secret. De ce pilotul său purta o mască de gorilă și fuma un trabuc
Descopera.ro
De ce oamenii repetă afirmații în fiecare dimineață? Când pot ajuta și când nu fac aproape nimic
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Descopera.ro
Astronomii au recreat „supa” primordială a Big Bangului și au descoperit un rezultat neașteptat
Mediafax Italia
A fost CUTREMUR: ”S-a simțit puternic!”
Mediafax Spania
Stai în chirie? Cât vei plăti după noile reguli