Prima pagină » Magazin » Monica Bellucci divorțează, după o căsnicie de 14 ani

Monica Bellucci divorțează, după o căsnicie de 14 ani

Monica Bellucci divorțează, după o căsnicie de 14 ani
Actorii Monica Bellucci și Vincent Cassel au anunțat, luni, că se vor despărți, după o căsnicie care a durat 14 ani, informează AFP.

Actorii Monica Bellucci și Vincent Cassel au anunțat, luni, că se vor despărți, după o căsnicie care a durat 14 ani, informează AFP.

Sâmbătă, revista Closer a anunțat în premieră această despărțire, informația apărând pe prima pagină a publicației.

Luni, serviciul de presă din Roma al actriței a confirmat informația pentru agenția Ansa.

Purtătorul de cuvânt al lui Vincent Cassel a făcut același lucru la Paris, transmițând AFP un comunicat: „Vincent Cassel confirmă că se desparte de comun acord de soția sa, Monica Bellucci”. De asemenea, purtătorul de cuvânt a precizat că nu vor fi oferite alte detalii privind acest subiect.

Relația lui Vincent Cassel și Monica Bellucci a început în 1995, iar cei doi s-au căsătorit în 1999. Cassel, în vârstă de 46 de ani, și Bellucci, în vârstă de 48 de ani, au împreună două fetițe, Deva, născută în 2004, și Léonie, născută în 2010.

Monica Bellucci s-a născut în Città di Castello, din regiunea italiană Perugia, și este considerată una dintre cele mai frumoase actrițe europene. Inițial, ea a început o carieră în domeniul juridic, dar, în timp ce era studentă, a lucrat ca fotomodel. A debutat ca actriță în 1990, în producții de televiziune, iar la Hollywood a devenit cunoscută în 1992, cu rolul din filmul „Dracula” al lui Francis Ford Coppola. Rolul din „L’appartement” (1996) a propulsat-o ca star. A mai jucat în „Malena” (2000), „Suspect de crimă/ Under suspicion” (2000), „Frăția lupilor/ Le Pacte des loups” (2001), dar și în șocantul „Ireversibil/ Irreversible”, de Gaspar Noe, alături de Vincent Cassel.

Vincent Cassel a putut fi văzut în filme precum „Râuri de purpură” (2000), „Frăția lupilor” (2001), „Nevastă la pachet” (2001), „Unsprezece plus una/ Ocean’s Twelve” (2004), „Lorzii crimei/ Eastern Promises” (2007), „Lebăda neagră/ Black Swan” (2010). A fost nominalizat de trei ori la premiile Cesar și a câștigat trofeul în 2009, pentru rolul din „Mesrine: L’ennemi public n°1”.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
EXCLUSIV. Cine este rusul numit administrator special la Petrotel-Lukoil!
Digi24
Cum a ajuns un mort „să conducă” de 122 de ori camioane încărcate cu lemn
Cancan.ro
Simona Halep l-a luat pe iubi milionar de la aeroport și l-a dus în cuibușorul lor de nebunii!
Prosport.ro
Nadia Comăneci, surpriză colosală pentru români pregătită diseară la Paris în cel mai luxos show de modă al lumii! EXCLUSIV
Adevarul
PNL va sesiza CCR dacă Nicușor Dan nu convoacă alegerile anticipate, în cazul în care guvernul Mureșan pică: „Avem o divergență de opinii”
Mediafax
Ambasadorul SUA, mesaj pentru România de la Babadag după sosirea AAV-7: „Nu este singură”
Click
Andrei Duban, tată de adolescent. Cum se înțelege cu fiul său de 14 ani: „Câteodată sunt prieten cu el”
Digi24
Obiectul 1335 de sub Muntele Apocalipsei. Rușii reînvie un sistem de răspuns nuclear automatizat din timpul Războiului Rece
Cancan.ro
Ea este Ioana, femeia din Vrancea ucisă de soț. Un copilaș a rămas orfan de mamă
Ce se întâmplă doctore
Semnal de alarmă pentru un antibiotic cunoscut. Are un risc mai mare de deces! E folosit la pneumonie și infecții urinare
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Dedeman vinde camere de supraveghere cu încărcare solară la prețuri foarte bune. Pot fi montate și în zone fără Wi-Fi
Descopera.ro
Premieră în fizică: Oamenii de știință au observat „săriturile cuantice” ale sunetului
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuța:- Iubitule tocmai am fost la baie. Am două liniuțe!
Descopera.ro
Cine a fost femeia care a condus Egiptul Antic acum 5.000 de ani? A domnit cu mult înaintea Cleopatrei
Mediafax Italia
Românca devenită MISS ITALIA are o problemă pe care nu o rezolvă nicio coroană!
Mediafax Spania
NOUA REGULĂ de circulație. De la 1 octombrie NU MAI AI VOIE să faci asta la trecerile de pietoni!