Prima pagină » Economic » Avizul Parlamentului, așteptat de compania care vrea să dezvolte proiectul Roșia Montană. „Sperăm că va fi un proces de două, până la trei luni”

Avizul Parlamentului, așteptat de compania care vrea să dezvolte proiectul Roșia Montană. „Sperăm că va fi un proces de două, până la trei luni”

Avizul Parlamentului, așteptat de compania care vrea să dezvolte proiectul Roșia Montană.
Gabriel Resources, compania înregistrată în Canada care vrea să dezvolte proiectul minier de la Roșia Montană, se așteaptă să obțină avizul Parlamentului României pentru exploatarea din Munții Apuseni în termen de două-trei luni.

Gabriel Resources, compania înregistrată în Canada care vrea să dezvolte proiectul minier de la Roșia Montană, se așteaptă să obțină avizul Parlamentului României pentru exploatarea din Munții Apuseni în termen de două-trei luni, informează Mediafax.

„Sperăm că va fi un proces de două, până la trei luni. Este puțin incert”, a declarat directorul general al Gabriel Resources, Jonathan Henry, într-un interviu telefonic acordat Bloomberg.

Gabriel Resources controlează Roșia Montană Gold Corporation, dezvoltatorul controversatului proiect minier de la Roșia Montană.

Compania, înregistrată în Canada, este sprijinită de fondul de hedging Paulson & Co., controlat de miliardarul american John Paulson, de BSG Resources, deținută de Beny Steinmetz, unul dintre cei mai bogați oameni din Israel, de Electrum Strategic Holdings, a omului de afaceri american Thomas Kaplan, un important investitor în industria aurului, și de Newmont Mining Corp, unul dintre cei mai mari producători de aur la nivel mondial.

Proiectul de lege care reglementează exploatarea minereurilor din perimetrul Roșia Montană a fost aprobat săptămâna trecută de Guvern și va fi dezbătut în Parlament.

Proiectul de lege prevede creșterea participației statului în proiect cu 5,69 puncte procentuale, la 25%, și majorarea redevențelor de la 4% la 6% din valoarea producției. Proiectul de lege califică exploatarea de la Roșia Montană drept un proiect de interes național.

Mii de persoane au protestat duminică și luni împotriva proiectului de la Roșia Montană, în București și în alte orașe din țară.

Gabriel Resources consideră că a făcut o ofertă generoasă statului român.

„Oferta pe care am pus-o pe masă este destul de generoasă și sperăm că și Parlamentul român va fi de acord cu asta”, a declarat Jonathan Henry, CEO-ul Gabriel Resources.

El a adăugat că nu se așteaptă ca autoritățile să emită avizul de mediu pentru proiect înainte de încheierea dezbaterii parlamentare.

„Nu cred că guvernul ne va acorda avizul de mediu până când dezbaterea parlamentară nu se va fi încheiat. Avem nevoie ca acest proiect să fie totalmente finanțabil, iar pentru aceasta este necesar ca Parlamentul român să ne susțină”, a mai afirmat Henry.

Președintele Traian Băsescu a declarat, luni, că nu exclude opțiunea de a convoca un referendum pe tema proiectului de la Roșia Montană simultan cu alegerile pentru Parlamentul European din 2014.

Premierul Victor Ponta a declarat, luni, că ideea exprimată de președinte, de a declanșa un referendum privind proiectul Roșia Montană, este una foarte bună.

Ponta a spus că, dacă nu s-ar fi făcut partea tehnică de negociere care ține de acest proiect, statul român ar fi fost dat în judecată de către companiile implicate, care ar fi solicitat despăgubiri de circa două miliarde de dolari.

Premierul a spus că Parlamentul este instituția care are legitimitatea de a lua o decizie, fiind și locul ideal de dezbatere și de informare în ceea ce privește acest proiect.

Zăcământul de la Roșia Montană conține resurse evaluate la 300 de tone de aur și 1.600 tone de argint.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Rusia LOVEȘTE din nou. Piața motorinei tremură, iar Europa așteaptă impactul asupra prețurilor
Digi24
Primul mesaj al Cristelei Georgescu după arestarea soțului său, Călin Georgescu
Cancan.ro
Ce avere are Ciprian Șerban, deputatul cu care s-a căsătorit Cristina Dorobanțu. Cei doi urmează să devină părinți!
Prosport.ro
Simona Halep, imaginile momentului cu Dorin Mateiu. Momente de tandrețe în mașină între campioană și milionarul cu 24 de ani mai în vârstă
Adevarul
Ce opțiuni mai are Nicușor Dan după căderea Guvernului Mureșan. De ce PSD nu putea vota „fără să se detoneze în interior”
Mediafax
Când apare raportul privind alegerile prezidențiale anulate? Nicușor Dan: „Dacă l-am promis, o să-l avem”
Click
Facultatea îți poate influența pensia. Ce sumă se poate adăuga după 3 ani de studii
Digi24
Prima execuție a unei femei în Tennessee din ultimii 200 de ani a eşuat: Christa Pike a fost transportată la spital
Cancan.ro
Ce-ai pățit, Reghe? Revenirea în România pare să-l fi afectat pe noul antrenor al FCSB
Ce se întâmplă doctore
De ce mulți români pun folie cu bule pe geamuri când vine frigul. Poate ajuta la păstrarea căldurii?
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
2026: Cât costă noua rovinietă pentru mașinile vechi. Prețuri mai mici pentru vehiculele electrice și Euro VI
Descopera.ro
Cine a fost femeia care a condus Egiptul Antic acum 5.000 de ani? A domnit cu mult înaintea Cleopatrei
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Nevastă, pregătește-mi costumul cel negru!
Descopera.ro
A devenit lumea un al doilea Babel? De ce oamenii comunică permanent, dar se înțeleg tot mai puțin
Mediafax Italia
Scumpirea pe care o plătesc milioane de fumători! CU CÂT CRESC PREȚURILE?!
Mediafax Spania
Orașul unde CHIRIA este de doar 20 de euro pe lună! CUM S-A AJUNS AICI?!