Prima pagină » Știri politice » Vicepreședintele PDL Ioan Oltean, audiat la DNA

Vicepreședintele PDL Ioan Oltean, audiat la DNA

Catalin Lupasteanu
Vicepreședintele PDL Ioan Oltean, audiat la DNA

Deputatul PDL Ioan Oltean a venit, joi după-amiază, la sediul Direcției Naționale Anticorupție (DNA), pentru a fi audiat într-un dosar, în legătură cu presupuse fapte de corupție.

Surse judiciare au declarat, pentru MEDIAFAX, că Oltean a fost chemat la DNA pentru a da declarații într-un dosar disjuns din cel al lui Remus Baciu – fostul vicepreședinte al Agenției Naționale pentru Restituirea Proprietăților (ANRP).

În dosarul lui Baciu, acesta a fost condamnat la trei ani de închisoare pentru că ar fi primit 270.000 de euro în schimbul soluționării rapide a unor dosare de restituire de proprietăți, decizia instanței nefiind însă definitivă.

Șeful ANRP, George Băeșu, declara, în ianuarie, că aproape toate despăgubirile de valori mari, de milioane sau zeci de milioane de euro, din ultimii doi ani nu au fost acordate foștilor proprietari deposedați de regimul comunist, ci unor persoane care au cumpărat drepturile litigioase, cei mai mulți devenind „cazuri speciale”.

Până la retragerea PSD de la guvernare, Autoritatea a fost condusă în 2009 de către Ancuța Gianina Opre, fosta consilieră a fostului președinte PSD Mircea Geoană.

Fost deputat PSD între 2004 și 2008, George Băeșu a înlocuit-o în vara anului trecut pe procurorul Dorina Danielescu, numită în funcție de numai nouă luni. Până în octombrie 2011, funcția de președinte al ANRP a fost deținută de Crinuța Dumitrean, din partea PDL, susținută de secretarul general al partidului, Ioan Oltean. Dumitrean a fost destituită de fostul premier Emil Boc, după ce, în august 2011, DNA l-a arestat pe Remus Baciu, unul dintre vicepreședinții de atunci ai autorității.

Încă de la instalare, Băeșu a criticat modul în care s-au dat despăgubirile, iar una dintre decizii a fost tocmai desființarea dosarelor „cazuri speciale”, care acordau prioritate persoanelor în etate sau care sufereau de boli grave.

„Avem cesionari care după ce au dat un milion de euro au devenit cazuri speciale, pentru că sufereau de nu știu ce boală, și s-a rezolvat cu rapiditate. Cât a fost dosarul unui pensionar nu era caz special, când a ajuns la un tânăr de 34 de ani care suferea de guturai s-a transformat imediat în caz special”, declara Băeșu, pentru MEDIAFAX.

În 15 februarie, fostul vicepreședinte al Agenției Naționale pentru Restituirea Proprietăților (ANRP) Remus Baciu a fost condamnat la trei ani de închisoare, de către Curtea de Apel București, în procesul în care este acuzat că a primit 270.000 euro pentru a urgenta dosare de restituire de proprietate.

Alături de acesta, Curtea i-a condamnat pe Camelia Teodora Andrușenco la trei ani și jumătate de închisoare, pe Elisabeta Androne, Elena Albu și Valeria Stan, la câte un an de închisoare, precum și pe pe Elisabeta Vișan la doi ani și jumătate de închisoare cu suspendare. Gheorghe Ciubotaru a fost achitat pentru acuzația de complicitate la trafic de influență.

Decizia a fost contestată la instanța supremă, care va începe în 9 decembrie judecarea recursurilor.

Procurorii susțin că, în calitatea sa de vicepreședinte al ANRP, în perioada iunie – august 2011, Baciu „a pretins și primit foloase materiale” cu ajutorul lui Andrușenco. În schimb, el urma să-i determine pe funcționarii din subordine „să urgenteze finalizarea formalităților de despăgubire cuvenite, prin conversia sumei de bani în acțiuni la Fondul Proprietatea, în favoarea unor persoane îndrituite la despăgubiri în baza Legii 10 din 2001”.

Cele trei cumpărătoare de influență din dosar aveau dreptul să primească, potrivit unei decizii a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor (CCSD) din 27 octombrie 2008, despăgubiri în valoare de 36.589.160 de lei, adică 10.482.800 de euro, pentru un teren în suprafață de 7.180 de metri pătrați situat într-o zonă rezidențială din București. Totuși, procedurile de acordare a despăgubirilor au trenat până în vara anului 2011.

În martie 2012, fostul premier Mihai Răzvan Ungureanu a sesizat Parchetul instanței supreme cu privire la neregulile constatate în cadrul auditului realizat la Autoritatea Națională de Restiturie a Proprietăților, unde peste 80 la sută din dosarele soluționate pe fond funciar nu aveau atașate certificatele de moștenitor.

Din cele aproximativ 38.000 de dosare înregistrate pentru perioada 2005-2011 la ANPR, aproximativ 21.000 nu au fost repartizate spre analiză, iar restul de 17.000, deși au fost repartizate, nu au fost analizate și soluționate.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Te cumpăr și pe tine”, „Mor cu voi de gât”. Dominic Fritz, despre amenințările primite în lupta pentru patrimoniul Timișoarei
Digi24
Cum se spală fructele și legumele pentru a elimina pesticidele. Ce produse se păstrează în frigider și care la temperatura camerei
Cancan.ro
BREAKING! După Valentina, o altă femeie de 27 de ani din Vrancea a fost uc!să de soț. Ce s-a întâmplat între cei doi
Prosport.ro
Sharon Stone, mesaj direct pentru Sydney Sweeney după ce sportivele s-au revoltat pentru că a pozat goală: „Asumă-ți responsabilitatea”
Adevarul
Cât poți economisi dacă îți schimbi furnizorul de energie: diferențe de până la 90 de lei pe lună la curent și 380 de lei la gaze
Mediafax
O femeie a fost evacuată din propria casă. Mii de oameni au ieșit în stradă
Click
Ultimul bal înainte de prăbușirea unui imperiu. Rochii cu diamante, costume de sute de ruble și un lux greu de imaginat
Digi24
Obiectul 1335 de sub Muntele Apocalipsei. Rușii reînvie un sistem de răspuns nuclear automatizat din timpul Războiului Rece
Cancan.ro
Patronul Dristor Doner Kebap a fost arestat în Turcia! Rețeaua lui de trafic folosea mai mulți studenți din România
Ce se întâmplă doctore
Lași ușa mașinii de spălat deschisă după fiecare spălare? Motivul pentru care ar fi cazul să nu o mai faci
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
De ce întârzie sistemul autonom Tesla în Europa și când este programat votul-cheie?
Descopera.ro
O nouă grupă de sânge a fost descoperită după jumătate de secol de întrebări
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Doi canibali stau într-un pom. Pe jos trece un cavaler...
Descopera.ro
Ce să scoți din mașină pentru a consuma mai puțin?
Mediafax Italia
Românca devenită MISS ITALIA are o problemă pe care nu o rezolvă nicio coroană!
Mediafax Spania
NOUA REGULĂ de circulație. De la 1 octombrie NU MAI AI VOIE să faci asta la trecerile de pietoni!