Prima pagină » Economic » Acțiunile Fondului Proprietatea au revenit la maximul istoric. Investitorii au tranzacționat într-o zi acțiuni de 1,1 milioane euro

Acțiunile Fondului Proprietatea au revenit la maximul istoric. Investitorii au tranzacționat într-o zi acțiuni de 1,1 milioane euro

Acțiunile Fondului Proprietatea au revenit la maximul istoric. Investitorii au tranzacționat într-o zi acțiuni de 1,1 milioane euro
Bursa de la București a crescut ușor, cu 0,4%, în prima parte a ședinței de vineri, pentru a patra zi consecutiv, într-o piață unde investitorii și-au orientat atenția spre acțiunile Fondului Proprietatea (FP), care au revenit la maximul istoric, de 0,71 lei/titlu.

Bursa de la București a crescut ușor, cu 0,4%, în prima parte a ședinței de vineri, pentru a patra zi consecutiv, într-o piață unde investitorii și-au orientat atenția spre acțiunile Fondului Proprietatea (FP), care au revenit la maximul istoric, de 0,71 lei/titlu.

Piața a fost pe creștere ușoară încă din primele minute, însă la fel ca în precedentele ședințe volumele de tranzacționare au fost axate doar pe câteva acțiuni.

Dacă în primele trei zile din această săptămână investitorii și brokerii au acordat mai multă atenției subscrierilor pe tranșa micilor investitori la oferta de la Nuclearelectrica, interesul a fost îndreptat vineri mai mult către acțiunile Fondului Proprietatea, care s-au întors la maximului istoric atins pe 16 august.

Începând din ultima săptămână a lunii august și până la finalul săptămânii trecute, prețul acțiunilor FP a scăzut până aproape de 0,67 lei, însă de luni a reintrat pe creștere, îndreptându-se din nou către nivelul maxim atins în luna august.

În prima parte a ședinței de vineri, prețul a urcat pentru câteva momente la maximul istoric de 0,71 lei. Cotația, atinsă în jurul orei 12:45, este cu 1,57% peste închiderea de joi. La scurt timp după ora 13:00, titlurile Fondului erau cotate la 0,7095 lei, preț cu 1,5% peste ziua precedentă.

Evoluția de vineri a venit pe un rulaj de aproape 5,1 milioane lei cu acțiunile Fondului Proprietatea.
În prima parte a ședinței, indicele BET, al celor mai lichide zece acțiuni, a crescut cu 0,45%, iar indicele BET-NG, al titlurilor companiilor din sectorul energetic, a avansat cu 0,26%.
În același timp, indicele BET-FI, al acțiunilor celor cinci SIF-uri și al titlurilor Fondului Proprietatea, a urcat cu 0,83%.

Indicele BET-XT a crescut cu 0,42%, în timp ce indicele BET-BK s-a plasat cu numai 0,1% peste nivelul de joi.
Indicele BET-XT reflectă evoluția primelor 25 de acțiuni românești în funcție de lichiditate, inclusiv SIF-urile și Fondul Proprietatea, iar BET-BK cuprinde cele mai lichide 25 de acțiuni, inclusiv titlurile băncii austriece Erste, SIF-urile și Fondul Proprietatea.

Creșterea indicelui BET-BK a fost încetinită de acțiunile Erste, care au scăzut cu 3,94%, urmând îndeaproape direcția de pe piața de la Viena. Market makerii pentru acțiunile Erste au dus cotația de la BVB la un nivel apropiat de cel de la Viena încă din primele minute, astfel încât prețurile să fie cât mai apropiate pe cele două piețe.

Investitorii de la BVB au tranzacționat în total acțiuni de 9,8 milioane lei (2,2 milioane euro), sumă cu 22% sub cea din prima parte a ședinței precedente, de 12,6 milioane lei (2,8 milioane euro). Mai mult de jumătate din lichiditatea pieței a fost asigurată de transferurile cu acțiunile Fondului Proprietatea, de aproape 5,1 milioane lei.

La mijlocul ședinței de la București, bursele vest-europene erau în scădere cu până la 0,2%, în așteptarea datelor privind comerțul retail din SUA și concluziilor discuțiilor dintre Washington și Moscova privind Siria.
 

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Persoanele cu dublă cetățenie nu vor mai avea acces în Marea Britanie dacă nu prezintă pașaport britanic valabil
Digi24
China amenință cu „toate măsurile necesare” după ce CIA a publicat un clip în limba chineză pentru recrutarea de ofițeri
Cancan.ro
Un nou caz Iorgulescu? În ce țară ar fi fugit Victoraș Micula după ce a fost condamnat la închisoare!
Prosport.ro
FOTO. Mihaela Buzărnescu, apariție rară în costum de baie
Adevarul
Maria Iordănescu, urmărită și pe stradă, și în local. Panică în vacanță pentru fiica lui Anghel Iordănescu
Mediafax
Președintele PSD București, Daniel Băluță: Privind în perspectivă, este normal să iau în calcul o candidatură pentru Capitală
Click
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Digi24
Autospecială de pompieri, oprită de poliție în drum spre incendiu. Polițiștii se deplasau spre același incident
Cancan.ro
De ce a ars femeia din mașina cuprinsă de flăcări în București, iar bărbatul a scăpat. Cum s-a petrecut tragedia
Ce se întâmplă doctore
O mai știți pe Fata Morgana?! Cum arată acum după ce a învins cancerul de piele. Imagini senzuale cu bruneta
Ciao.ro
Vedete cu suflet mare! Ce persoane publice din România au adoptat copii
Promotor.ro
Primele imagini cu mașina din București care a izbucnit în flăcări
Descopera.ro
Cazul straniu al broaștelor care explodează. Ce s-a întâmplat în 2005 într-un oraș german?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. O femeie goală pușcă primește în casă curierul. Îl duce în dormitor şi...
Descopera.ro
De ce căutarea obsesivă a fericirii ne face, paradoxal, mai nefericiți