Prima pagină » Știri externe » Un braconier a ucis trei polițiști și o asistentă medicală, în Austria

Un braconier a ucis trei polițiști și o asistentă medicală, în Austria

Un braconier a ucis trei polițiști și o asistentă medicală, în Austria
Un braconier austriac în vârstă de 55 de ani a ucis trei agenți de poliție și o voluntară a Crucii Roșii, fiind în prezent baricadat într-o fermă, de unde poartă negocieri cu forțele de ordine, relatează Corriere della Sera.

Un braconier austriac în vârstă de 55 de ani a ucis trei agenți de poliție și o voluntară a Crucii Roșii, fiind în prezent baricadat într-o fermă, de unde poartă negocieri cu forțele de ordine, relatează Corriere della Sera.

Braconierul a ucis o voluntară a Crucii Roșii și doi polițiști, după care a luat ostatic un alt polițist și s-a baricadat într-o casă de țară, în apropierea localității Sankt Pölten, la aproximativ 80 de kilometri vest de Viena. După câteva ore, agentul de poliție luat ostatic a fost ucis.

Primele incidente armate au avut loc în cursul nopții de luni spre marți în apropierea unei fabrici din localitatea Annaberg, într-o zonă rurală. Braconierul a deschis focul spre un filtru al poliției, omorând un agent și o asistentă medicală care intervenise pentru a-i acorda îngrijiri medicale. Braconierul a fugit, deschizând focul spre o altă patrulă a poliției și omorând un alt agent. L-a luat ostatic pe un polițist care a fost găsit mort peste câteva ore.

Sute de agenți de poliție au înconjurat ferma unde se află braconierul, iar poliția poartă negocieri pentru predarea acestuia.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
SURPRIZĂ! Denise Rifai, suspectă în dosarul DNA în care este acuzat Ciprian Ciucu.
Digi24
Ce se va întâmpla cu Volodimir Zelenski după război. Răspunsul dat de majoritatea ucrainenilor
Cancan.ro
Insecta care a invadat Bucureștiul din cauza căldurii. Avertismentul autorităților
Prosport.ro
Imaginile zilei: Gigi Becali a cărat „cărămizi” de bani cash cu papornița de hârtie!
Adevarul
Soarta guvernului Veștea, în mâinile AUR. Fost consilier prezidențial: „Fără acordul lui George Simion, nu poate exista o asemenea mișcare"
Mediafax
DOCUMENT EXCLUSIV. Tribunalul Ilfov a suspendat deciziile lui Bolojan împotriva susținătorilor lui Veștea
Click
Transformare spectaculoasă pentru Oana Roman și fiica ei! Câte kilograme au slăbit și care este secretul succesului: „E chiar bine”
Digi24
Societatea secretă a elitei mondiale, expusă accidental pe internet. Ce discută miliardarii și când are loc următoarea întâlnire
Cancan.ro
Ciprian Ciucu audiat la DNA. Informații de ultimă oră despre primarul Capitalei
Ce se întâmplă doctore
Primul val de caniculă lovește România. Temperaturile urcă până la 36 de grade! Disconfortul termic va fi accentuat
Ciao.ro
Daniel Buzdugan, de urgență la spital! Era dezbrăcat și aproape inconștient
Promotor.ro
Cât costă cel mai nou sedan BMW în România?
Descopera.ro
3 motive pentru care extratereștrii nu ne vizitează
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. MARIA: – Bă Ioane, dacă îți bag un piranha în chiloți, știi ce face?
Descopera.ro
Oamenii de știință au descoperit un tip exploziv de celulă imunitară