Prima pagină » Știri » Cadrele medicale au protestat a treia zi consecutiv la Ministerul Sănătății

Cadrele medicale au protestat a treia zi consecutiv la Ministerul Sănătății

Câteva zeci de angajați din sistemul sanitar au protestat și vineri, pentru a treia zi la rând, în fața Ministerului Sănătății, cerând alocarea a minimum șase la sută din PIB pentru Sănătate și majorarea salariilor.

Câteva zeci de angajați din sistemul sanitar au protestat și vineri, pentru a treia zi la rând, în fața Ministerului Sănătății, cerând alocarea a minimum șase la sută din PIB pentru Sănătate și  majorarea salariilor.

Protestatarii, reprezentanți ai unor organizații ca Federația Sanitas, Coaliția Profesioniștilor din Sănătate, Colegiul Medicilor din România, Colegiul Medicilor Dentiști, Ordinul Biochimiștilor, Biologilor și Chimiștilor în Sistemul Sanitar din România (OBBCSSR), veniți și din Timiș, Caraș-Severin, Sibiu, Mehedinți, Argeș și Dâmbovița, au cerut „Dreptate pentru Sănătate”, fluierând încontinuu în fața ministerului.

Ei au avut și pancarte cu mesaje precum: „Nu aveți capacitatea să gestionați sănătatea”, „Cu prețuri ca-n occident, vrem un salariu decent”, „Vin românii în spitale cu dureri de nu mai pot guvernanții. Solidari, dar pe ei îi doare-n cot”, „Pentru voi contăm doar când vă votăm”, „Pân’ la salariul ce-ai promis e-o cale atât de lungă că zeci de ani ar trebui în carduri să ajungă”.

Unii dintre ei au și strigat: „Lăsați spitalele oamenilor, nu le transformați în SRL-uri, în asociații”, „Hoților”, „Ne-am săturat să muncim patru – cinci ture de noapte. Nu mai vrem să fim sclavii dumneavostră”

Protestul a început în jurul orei 11.00 și a durat aproape două ore.

Potrivit protestatarilor, manifestațiile vor continua și săptămâna viitoare chiar dacă, duminică, reprezentanții lor sunt invitați la Ministerul Sănătății, la o discuție cu ministrul Eugen Nicolăescu.

Peste 150 de angajați din sistemul sanitar au protestat miercuri și peste 100, joi, în fața Ministerului Sănătății.

Joi, ministrul Eugen Nicolăescu a venit să discute cu protestatarii, spunând că apreciază demersul lor și că a fost mandatat de premierul Victor Ponta să discute cu reprezentanții Ministerului Muncii și cu cei ai Ministerului Finanțelor despre salarizarea personalului din Sănătate.

Nicolăescu a discutat câteva minute cu protestatarii în stradă, apoi i-a invitat pe reprezentanții acestora să înregistreze oficial documentul cu revendicările Coaliției Profesioniștilor din Sănătate. Ministrul a stabilit cu aceștia să aibă o primă rundă de discuții duminică, de la ora 11.00.

Întrebat dacă în acest context se va renunța la proteste, președintele Federației Sanitas, Leonard Bărăscu, a declarat că vor participa la discuții, însă calendarul acțiunilor de protest va fi respectat până când revendicările lor vor fi soluționate.

„Aici vom fi și mâine, și săptămâna viitoare, așa cum am stabilit”, a spus Bărăscu.

Potrivit calendarului de proteste anunțat de Coaliția Profesioniștilor din Sistemul de Sănătate, pichetele vor fi organizate până în 27 septembrie, la Ministerul Sănătății și Ministerul Finanțelor, urmând ca în octombrie să aibă loc un protest la Guvern, iar în noiembrie să fie declanșată greva generală, cu asigurarea unei treimi din activitate, dacă până atunci guvernanții nu răspund solicitărilor medicilor.

Potrivit președintelui Colegiului Medicilor din România, Vasile Astărăstoae, dacă solicitările generale ce vor fi prezentate Executivului pot fi negociate, astfel încât alocarea a 6% din PIB sau dublarea salariilor să se facă eșalonat, solicitările privind dublarea salariilor rezidenților nu se negociază.

Totodată, Bărăscu le-a transmis pacienților că trebuie să țină cont de faptul că ieșirea în stradă a medicilor este în proporție de 90 la sută pentru ei, pentru că mai mulți bani la salariile personalului medical înseamnă servicii mai bune pentru ei și pentru spitale.

Manifestanții – medici, stomatologi, asistente medicale și infirmiere – au cerut minimum șase la sută din PIB pentru Sănătate, o legislație care să garanteze independența profesională a celor care lucrează în sistemul public și privat, o lege a salarizării specifică sistemului de sănătate, apărarea demnității și renunțarea la denigrarea profesioniștilor de către autorități, organizarea unităților medicale cu paturi în sistem public pentru asigurarea unor servicii prompte și de calitate pentru pacienți, precum și consultarea reală a Coaliției Profesioniștilor din Sănătate cu privire la orice măsură ce poate afecta funcționarea sistemului de sănătate.

Un proiect de lege privind modificarea statutului spitalelor, lansat în dezbatere publică de Ministerul Sănătății în luna august, prevede, printre altele, posibilitatea organizării unor spitale în asociații și fundații. Noile prevederi ar putea fi implementate în 12 unități-pilot din 2014.

Veniturile spitalelor-pilot, organizate ca instituții de sănătate, provin din mai multe surse, respectiv contractele de servicii de sănătate încheiate cu casele de asigurări de sănătate, bugetul Ministerului Sănătății, al ministerelor și instituțiilor cu rețea sanitară proprie, contracte de servicii de sănătate încheiate cu alte persoane juridice la cerere, fonduri europene nerambursabile, servicii de închiriere a unor spații medicale, echipamente sau aparatură medicală, servicii medicale acordate în regim privat, donații, sponsorizări, contracte de cercetare, contracte pentru studii clinice, coplată pentru servicii medicale, servicii de sănătate, hoteliere sau de altă natură furnizate la cerere, împrumuturi interne sau externe în vederea finanțării investițiilor în condițiile în care acestea se rambursează din venituri proprii, asocieri în participațiune sau parteneriat public-privat, cu scop investițional, de furnizare de servicii în domeniul medical ori de cercetare medicală și farmaceutică, dar și editarea și furnizarea unor publicații cu caracter medical.

Conform proiectului-pilot, spitalele vor fi împărțite în două categorii: de interes național – spitalele regionale și cele de urgență – și de interes local – spitalele municipale și orășenești.

Spitalele-pilot de interes local se pot reorganiza, la inițiativa instituției care are în responsabilitate managementul spitalului, și ca asociații sau fundații medicale, persoane juridice de drept privat fără scop patrimonial, care urmăresc desfășurarea unor activități de furnizare de servicii medicale de interes general sau în interesul unor colectivități.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Donald Trump îi cere lui Volodimir Zelenski „să se grăbească” cu demersurile pentru încheierea unui acord de pace cu Rusia
Digi24
China amenință cu „toate măsurile necesare” după ce CIA a publicat un clip în limba chineză pentru recrutarea de ofițeri
Cancan.ro
Gestul ireal făcut de fosta parteneră a lui Adrian Kreiner din spatele gratiilor. Ce le-a cerut magistraților 😲
Prosport.ro
FOTO. Mihaela Buzărnescu, apariție rară în costum de baie
Adevarul
Trupele NATO au fost „bătute măr” de ucraineni în cadrul unor exerciții în Estonia. „Suntem condamnați”
Mediafax
Un cunoscut oraș turistic, aflat lângă România, a interzis comerțul de alcool după ora 20.00
Click
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Digi24
Autospecială de pompieri, oprită de poliție în drum spre incendiu. Polițiștii se deplasau spre același incident
Cancan.ro
Lovitură de la tribunal pentru rudele tinerilor implicați în crima lui Mario Berinde din Cenei. Ce au decis judecătorii
Ce se întâmplă doctore
Ce mai face și cum arată acum Mirela Stoian, cea care a interpretat-o pe Lila, în „Vacanța Mare”. Actrița a intrat într-un con de umbră de ani buni
Ciao.ro
Vedete cu suflet mare! Ce persoane publice din România au adoptat copii
Promotor.ro
Rostec trimite BMP-3 către Rusia. Ajută în Ucraina sau ajung la „cimitirul” de 800 de unități distruse?
Descopera.ro
Arma secretă cu care dacii dădeau fiori inamicilor
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. O femeie goală pușcă primește în casă curierul. Îl duce în dormitor şi...
Descopera.ro
„Trebuie să discutăm cu Putin”, a transmis cancelarul austriac Christian Stocker