Prima pagină » Știri externe » Experții ONU în domeniul armelor chimice s-au întors în Siria. Poziția României față de primul lor raport

Experții ONU în domeniul armelor chimice s-au întors în Siria. Poziția României față de primul lor raport

Experți ONU au sosit la Damasc cu scopul de a ancheta asupra unor presupuse atacuri cu arme chimice, a constatat miercuri un fotograf AFP, informează Mediafax.

Experți ONU au sosit la Damasc cu scopul de a ancheta asupra unor presupuse atacuri cu arme chimice, a constatat miercuri un fotograf AFP, informează Mediafax.

Condusă de Aake Sellström, echipa a sosit la Hotelul Four Seasons, la bordul unui convoi de trei vehicule aparținând ONU. Este a doua vizită pe care inspectorii o efectuează în capitala siriană în decurs de două luni.

În august, în patru zile de anchetă, ei au efectuat vizite în zonele în care a avut loc ofensiva de la 21 august, la periferia Damascului.

În raportul pe care l-au prezentat pe 16 septembrie la ONU ei au conchis că s-a utilizat gaz sarin în Ghouta de Est, lângă Damasc, la scară largă. Însă experții nu au avut mandat să stabilească cine l-a folosit.

Atacul de la 21 august, de comiterea căruia opoziția și occidentalii au acuzat regimul lui Bashar al-Assad, a determinat Washingtonul să amenințe Damascul cu o acțiune militară.

Guvernul sirian, care a afirmă că nu a utilizat arme chimice împotriva poporului său, a acceptat la jumătatea lui septembrie un plan ruso-ameircan de distrugere a arsenalului său chimic.

FOTO: Paulo Filgueiras-AFP-Mediafax

Obama, la ONU, apel la o „rezoluție puternică”

Barack Obama, a făcut apel, în discursul rostit la Adunarea Generală ONU, în favoarea unei rezoluții „puternice”, cu „consecințe” pentru regimul din Siria, avertizând că Statele Unite sunt pregătite să intervină militar, informează AFP.

„Este necesară o rezoluție puternică a Consiliului de Securitate ONU pentru a verifica dacă regimul Bashar al-Assad își respectă angajamentele”, a declarat Obama de la tribuna Adunării Generale ONU, anunțând un ajutor suplimentar de 340 de milioane de dolari destinat opoziției siriene.

De altfel, președintele american a avertizat că Statele Unite mențin opțiunea unei intervenții militare în Siria dacă regimul de la Damasc nu va respecta angajamentele privind neutralizarea arsenalului chimic.

România citește în cheie americană raportul ONU

Ministerul Afacerilor Externe a salutat, în 17 septembrie, raportul Misiunii ONU făcut public în seara precedentă, în care experții trimiși în Siria constată folosirea armelor chimice în atacul care a avut loc în 21 august, în urma căruia se estimează că au murit peste 1.400 de oameni, printre care sute de copii.

„Având în vedere concluziile clare în acest sens ale Raportului Misiunii ONU, MAE își exprimă consternarea și profundul regret cu privire la utilizarea armelor chimice, pe o scară relativ largă, inclusiv împotriva civililor, mai ales a copiilor. Totodată, MAE constată, cu deplină îngrijorare, faptul că Misiunea ONU deține probe clare și convingătoare potrivit cărora în zona Ghouta au fost utilizate rachete sol-sol conținând agent sarin”, a transmis diplomația română, subliniind încă o dată că folosirea armelor chimice, în orice circumstanțe, reprezintă „o încălcare gravă a dreptului internațional”.

Interesant de remarcat în mesajul ministerului condus de Titus Corlățean este că țara noastră a ales să citească raportul (prezentat în detaliu de gândul AICI) într-o „cheie americană”. Mai exact, la fel ca Statele Unite și, ulterior, alți aliați europeni, între care Franța și Marea Britanie, România a interpretat descrierea atacului din Ghouta (Damasc) și a arsenalului folosit drept o dovadă clară că vinovat de tragedie este Bashar al-Assad, forțele rebele neavând resursele unui astfel de atac: „(…) probele și constatările din Raportul Misiunii ONU, coroborate cu celelalte elemente de probă în acest sens făcute publice anterior, conduc la concluzia că elemente ale regimului sirian sunt responsabile pentru utilizarea armelor chimice la Ghouta”, explică MAE.

Totodată, Ministerul de Externe a spus că speră într-o adoptare cât mai rapidă a unei rezoluții a Consiliului de Securitate, în vederea implementării acordului la care SUA și Rusia au ajuns în 14 septembrie și care prevede un plan etapizat pentru eliminarea armelor chimice în Siria. Problema pe care o presupune această rezoluție este că americanii doresc ca textul să includă și o eventuală folosire a forței în cazul în care Siria nu își respectă angajamentul. Rusia, în schimb, refuză orice fel de referire la o posibilă intervenție militară, indiferent de circumstanțe.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Haos meteo în România! Grindină, vijelii și ploi torențiale până joi
Digi24
„L-am forțat puțin”. Zelenski anunță că Putin e dispus să înceapă negocierile reale cu Ucraina pentru a termina războiul
Cancan.ro
Săndel Bălan, prima reacție după ce NU a fost invitat la nunta Andreei cu Victor Cornea. De unde a pornit TOT scandalul cu fiica lui, de fapt
Prosport.ro
GALERIE FOTO. Andreea Bălan, apariție îndrăzneață. Cum a venit la filmări soția lui Victor Cornea
Adevarul
Ce aduce pentru buzunarul cetățeanului de rând aderarea României la OCDE. „Sunt multe nuanțe cu mai multe culori”
Mediafax
Schimbare istorică la Fed, summit exploziv la Beijing: o săptămână de foc pentru piețe
Click
Așa nu ai mai văzut-o pe Andreea Tonciu! Ținuta purtată în mall a atras privirile celor din jur: „Noua modă pe 2027”
Digi24
PNL somează PSD să pună capăt crizei politice. Reacția lui Sorin Grindeanu
Cancan.ro
Rezultatele necropsiei lui Alice, eleva de 18 ani ucisă la ferma unde făcea practică. Detalii CUTREMURĂTOARE
Ce se întâmplă doctore
Gestul neașteptat făcut de Andreea Ibacka după ce s-a zvonit că a divorțat de Cabral! A confirmat indirect
Ciao.ro
E oficial! Andreea Ibacka, despre divorț: 'Available pentru nunți, botezuri, cumetrii, divorțuri, orice'
Promotor.ro
Este oficial, avem Programul Rabla și în 2026. Dar numai pentru anumite mașini și doar pentru persoane fizice
Descopera.ro
Telescopul Spațial James Webb a descoperit o galaxie bizară!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Un canibal vede multe tipe aproape goale pe o plajă din Mamaia
Descopera.ro
Creierul tău detectează oamenii toxici înainte să apuci să gândești. Iată cum!