Prima pagină » Știri » Toate porturile navale și fluviale din Constanța, închise din cauza vântului puternic

Toate porturile navale și fluviale din Constanța, închise din cauza vântului puternic

Toate porturile navale și fluviale din Constanța, închise din cauza vântului puternic

Toate porturile navale și fluviale din județul Constanța sunt închise, marți dimineață, din cauza vântului puternic, iar o navă de croazieră cu aproximativ 500 de pasageri la bord, care trebuia să acosteze în Portul Constanța, a fost redirecționată, din cauza furtunii, în portul bulgăresc Nessebar.

Potrivit autorităților portuare, operațiunile au fost sistate în porturi deoarece vântul suflă cu 60 – 70 de kilometri la țărm, iar în larg poate depăși 80 de kilometri la oră, primul închis fiind Portul Midia.

Activitatea a fost apoi oprită în porturile Mangalia și Constanța Sud – fluvial, iar ultimul port închis a fost Constanța Nord. Tot din cauza vântului puternic a fost restricționată și deplasarea convoaielor de barje pe Canalul Dunăre-Marea Neagră, prin ecluza de la Agigea către Portul Constanța Sud – fluvial.

În această situație, pentru siguranță, navele aflate în rada exterioară trebuie să stea cu motoarele pornite, evitând astfel intrarea în derivă. Totodată, vasele aflate la cheu trebuie să-și întărească legăturile cu țărmul, să asigure om de veghe și trebuie să stea în permanență cu semnalele luminoase și sonore în funcțiune.

O navă de croazieră care are la bord aproximativ 500 de persoane și care avea prevăzută o escală în Portul Constanța nu a mai intrat în port, din cauza furtunii, mergând la Nessebar, în Bulgaria.

Potrivit reprezentanților Căpităniei Zonale Constanța, nava de croazieră Silver Spirit – pavilion Bahamas, cu aproximativ 500 de persoane la bord, venea dinspre portul ucrainean Odessa și avea programată o escală de 12 ore în Portul Constanța. Deși operațiunile portuare erau sistate încă din cursul nopții de luni spre marți, nava de croazieră primise acceptul de a intra în Portul Constanța.

„Noi îi dădusem permisiunea de a intra în port, dar comandantul vasului a considerat probabil că manevrele de intrare ar fi periculoase pentru integritatea navei și pasagerilor, așa că a anulat escala de la Constanța și s-a îndreptat către Nessebar, în Bulgaria”, a precizat directorul Căpităniei Zonale Constanța, Alexandru Mezei.

Cătălin Legănel, [email protected]
 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
PUTIN și Trump, convorbire de 90 de minute. Ce au discutat
Digi24
Cât de mulțumit a fost ministrul Radu Miruță de răspunsul Ucrainei privind drona explodată la Constanța. „Este absolut legitim”
Cancan.ro
Câți lei primește un profesor supraveghetor la Bacalaureat 2026, pe zi
Prosport.ro
Imagini unice: Gigi Becali, în șlapi, discută cu preoții cărora le-a dat un Bentley de peste 300.000 de euro. EXCLUSIV
Adevarul
Ne va distruge inteligența artificială? Ion Stoica, românul care controlează infrastructura AI globală, dărâmă mitul apocalipsei
Mediafax
TRUMP, în centrul atenției la summitul NATO. Ce STRATEGIE are Rutte
Click
Dieta care îl ține pe Leo Messi în formă la 39 de ani. Ce se găsește zilnic în farfuria lui și la ce alimente a renunțat
Digi24
Rusia pregătește un atac asupra Poloniei, avertizează SUA. Soldații Moscovei ar putea traversa granița și pătrunde pe teritoriul NATO
Cancan.ro
Ramona Olaru, Cristina Ștefania și Lora au încins atmosfera. Top 25 dive care și-au etalat bijuteriile
Ce se întâmplă doctore
Vedeta pe care nu o mai recunosc oamenii pe stradă: „Pare extrem de bolnavă”! Cântăreața a trecut printr-o transformare uluitoare din cauza operațiilor estetice
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Britanicii recomandă această Dacia Duster la mâna a doua: Are tracțiune 4×4 și costă mai puțin de 6.000 de euro
Descopera.ro
Descoperire majoră! Istoria umanității va fi rescrisă?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BUBULINA: - Bulă, de ce nu-mi mai muști urechea când te trezești...
Descopera.ro
Acuzații grave pentru Guvernul Statelor Unite ale Americii din partea unui om de știință de renume