Prima pagină » Magazin » 10 lucruri inedite pe care nu le știai despre Isaac Newton

10 lucruri inedite pe care nu le știai despre Isaac Newton

Isaac Newton este cunoscut azi în întreaga lume drept unul dintre cei mai importanți matematiciani, fizicieni și astronomi ai omenirii.

Isaac Newton este cunoscut azi în întreaga lume drept unul dintre cei mai importanți matematiciani, fizicieni și astronomi ai omenirii. A fost primul om de știință care a demonstrat că legile naturii guvernează atât mișcarea Pământului, cât și a altor corpuri cerești, intuind că orbitele pot fi nu numai eliptice, dar și hiperbolice sau parabolice.

Pe lânga toate descoperirile sale și teoriile enunțate, există însă și anumite aspecte ale vieții englezului pe care mulți nu le cunosc, scrie Huffington Post. Publicația americană a publicat recent o listă a celor mai inedite lucruri mai puțin cunoscute despre Isaac Newton:

1. Newton credea despre el că este un mare păcătos. Pe când avea aproximativ 19 ani, matematicianul a făcut o listă a celor 48 de „păcate” pe care le comisese. Printre greșelile enumerate de acesta se număra faptul că era obraznic cu mama lui sau că avea „gânduri nepotrivite”.

2. Celebrul fizician și-a înfipt un ac sub globul ocular, în mod intenționat. La vremea respectivă, nu erau cunoscute prea multe lucruri despre lumină, astfel că oamenii nu știau sigur dacă ochiul uman este cel care o produce sau dacă doar o colectează, scrie sursa citată. Curios, Newton a început să cerceteze singur optica, motiv pentru care a făcut și gestul respectiv. Ulterior, Newton a descris într-unul din caietele sale care au fost efectele experimentului.

3. Isaac Newton a avut două căderi nervoase. Prima dintre acestea s-ar fi produs în anul 1678, după o discuție în contradictoriu privind anumite aspecte ale teoriei sale despre optică. Cea de-a doua ar fi apărut în 1693, când acesta a renunțat la cercetările științifice. Newton a dat atunci vina pe lipsa de somn și epuizare, însă mulți istorici au menționat printre motive și otrăvirea ușoară a matematicianului cu substanțe folosite în timpul experimentelor.

4. Newton s-a născut prematur. Hannah Ayscough, mama acestuia, l-a adus pe lume cu trei luni înainte de termen. În plus, chiar dacă el s-a dovedit a fi un geniu, tatăl lui era analfabet, iar mama reușea doar cu greu să citească.

5. În perioada în care era student la Cambridge, a fost nevoit să servească la mese și să curețe camerele celorlalți studenți. În schimbul acestor servicii, tânărul matematicin primea un mic ajutor financiar.

6. Newton era un băiat foarte singuratic. Mulți cercetători au sugerat chiar că acesta ar fi suferit de tulburare bipolară sau autism. Aceste ipoteze nu au putut fi însă demonstrate.

7.  Fizicianul a supraviețuit epidemiei de ciumă, care în anul 1665 a lovit Londra. Acesta și colegii săi de la facultate au fost trimiși acasă pentru a nu contacta boala.

8. Isaac Newton a fost și alchimist. Știința ocultă avea ca scop transformare metalelor ordinare în aur.

9. Elaborarea teoriilor sale nu s-a produs după ce acesta a văzut cum un măr cade pe pământ. „Mulți oameni cred că Newton a fost lovit în cap de un măr”, a explicat James Gleick, autorul unui volum biografic al fizicianului. „Probabil că acest lucru nu este adevărat”, a adăugat acesta, precizând că, cel mai probabil, Isaac Newton a realizat atunci că aceeași forță invizibilă care a provocat căderea mărului influențează și mișcările Lunii.

10. Isaac Newton era încă virgin când a murit. Acesta nu a fost niciodată căsătorit și, deși este imposibil de dovedit, se crede că acesta s-ar fi stins din viață la 84 de ani, fără să fi avut vreodată contact intim cu o femeie.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
EXCLUSIV. Cine este rusul numit administrator special la Petrotel-Lukoil!
Digi24
Cum a ajuns un mort „să conducă” de 122 de ori camioane încărcate cu lemn
Cancan.ro
Simona Halep l-a luat pe iubi milionar de la aeroport și l-a dus în cuibușorul lor de nebunii!
Prosport.ro
Nadia Comăneci, surpriză colosală pentru români pregătită diseară la Paris în cel mai luxos show de modă al lumii! EXCLUSIV
Adevarul
PNL va sesiza CCR dacă Nicușor Dan nu convoacă alegerile anticipate, în cazul în care guvernul Mureșan pică: „Avem o divergență de opinii”
Mediafax
Ambasadorul SUA, mesaj pentru România de la Babadag după sosirea AAV-7: „Nu este singură”
Click
Andrei Duban, tată de adolescent. Cum se înțelege cu fiul său de 14 ani: „Câteodată sunt prieten cu el”
Digi24
Obiectul 1335 de sub Muntele Apocalipsei. Rușii reînvie un sistem de răspuns nuclear automatizat din timpul Războiului Rece
Cancan.ro
Ea este Ioana, femeia din Vrancea ucisă de soț. Un copilaș a rămas orfan de mamă
Ce se întâmplă doctore
Semnal de alarmă pentru un antibiotic cunoscut. Are un risc mai mare de deces! E folosit la pneumonie și infecții urinare
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Dedeman vinde camere de supraveghere cu încărcare solară la prețuri foarte bune. Pot fi montate și în zone fără Wi-Fi
Descopera.ro
Premieră în fizică: Oamenii de știință au observat „săriturile cuantice” ale sunetului
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuța:- Iubitule tocmai am fost la baie. Am două liniuțe!
Descopera.ro
Cine a fost femeia care a condus Egiptul Antic acum 5.000 de ani? A domnit cu mult înaintea Cleopatrei
Mediafax Italia
Românca devenită MISS ITALIA are o problemă pe care nu o rezolvă nicio coroană!
Mediafax Spania
NOUA REGULĂ de circulație. De la 1 octombrie NU MAI AI VOIE să faci asta la trecerile de pietoni!