Prima pagină » Știri » Dragnea, la moaștele Sfintei Parascheva: M-am rugat pentru cei care au gândit rău cu dosarul ăla

Dragnea, la moaștele Sfintei Parascheva: M-am rugat pentru cei care au gândit rău cu dosarul ăla

Dragnea, la moaștele Sfintei Parascheva: M-am rugat pentru cei care au gândit rău cu dosarul ăla
Vicepremierul Liviu Dragnea a declarat, vineri seară, la Iași, după ce s-a închinat la moaștele Sfintei Parascheva, că s-a rugat pentru cei care "au gândit rău" cu dosarul în care a fost trimis în judecată de DNA, el participând, ulterior, la o procesiune religioasă pe străzile orașului.

Vicepremierul Liviu Dragnea a declarat, vineri seară, la Iași, după ce s-a închinat la moaștele Sfintei Parascheva, că s-a rugat pentru cei care „au gândit rău” cu dosarul în care a fost trimis în judecată de DNA, el participând, ulterior, la o procesiune religioasă pe străzile orașului.

Liviu Dragnea a ajuns, vineri seară, la Catedrala Mitropolitană din Iași, unde s-a închinat la racla cu moaștele Sfintei Parascheva, vicepremierul fiind însoțit de primarul Iașiului, Gheorghe Nichita.

Întrebat de jurnaliști dacă s-a rugat și pentru problemele sale cu Justiția, Dragnea a răspuns: „M-am rugat pentru cei care au gândit rău cu dosarul ăla și cu ce au gândit să facă. M-am rugat pentru toți cei care au avut dușmănie în suflet și au gândit rău”.

El a mai spus că, în primul rând, s-a rugat pentru țară.

„M-am rugat pentru țară, recunosc. Pentru că, spre deosebire de anii trecuți când veneam aici, acum am avut șansa sau neșansa să înțeleg mai multe din ce se întâmplă în țară. E nevoie de foartă multă unitate și foarte multă înțelepciune pentru noi toți. Pentru asta m-am rugat și pentru noi toți”, a spus Liviu Dragnea.

Ulterior, Dragnea a participat la o procesiune religioasă pe străzile Iașiului.

Dragnea a sosit în cursul serii la Iași, el urmând să fie prezent, sâmbătă, la Conferința națională a femeilor din PSD.

Racla cu moaștele Sfintei Cuvioasei Parascheva și cele ale Sfântului Simeon a fost purtată, pe umeri, vineri seară de preoți, pe o distanță de câțiva kilometri.

Pelerinajul s-a desfășurat pe traseul Bulevardul Ștefan cel Mare – strada I.C. Brătianu – strada Cuza Vodă – strada Armeană – Biserica „Sfântul Sava” – Mănăstirea „Trei Ierarhi” – Catedrala Mitropolitană. Procesiunea a durat aproximativ o oră, sfintele moaște fiind readuse în curtea Mitropoliei și așezate pe esplanada lăcașului de cult.

Maiorul Marius Țăranu de la Gruparea de Jandarmi Mobilă Bacău a declarat pentru MEDIAFAX că la procesiune au participat peste 20.000 de persoane.

Potrivit acestuia, la Catedrala Mitropolitană, alți 18.000 de credincioși așteptau, vineri seară, la rând pentru a se închina la sfintele moaște, coada întinzându-se pe o lungime de peste un kilometru și jumătate.

Credincioșilor care vor sta noaptea la rând pentru a se închina la sfintele moaște le vor fi oferite de către autorități, dar și de către Mitropolie, ceai cald și pachete cu mâncare.

Momentul culminant al pelerinajului religios de la Iași va avea loc luni, când este programată Sfânta Liturghie. Slujba se va desfășura în fața Catedralei, pe pietonalul Ștefan cel Mare, și nu în curtea lăcașului de cult ca în anii trecuți.

La slujbă va asista și premierul Victor Ponta, a anunțat, joi, primarul Iașiului, Gheorghe Nichita.

Sfânta Parascheva este considerată ocrotitoarea Moldovei, iar ziua de 14 octombrie, când este hramul, transformă Iașiul în cel mai mare centru de pelerinaj din România.

Vicepremierul Liviu Dragnea a fost trimis în judecată în dosarul privind referendumul din 2012, fiind acuzat că, în calitate de președinte al CJ Teleorman, și-ar fi folosit autoritatea și influența pentru a obține o prezență de minimum 60 la sută la vot, care să garanteze validarea scrutinului.

Dosarul a fost adus luni la Înalta Curte de Casație și Justiție de către procurorii Direcției Naționale Anticorupție, urmând să fie înregistrat la instanță și să se stabilească un prim termen de judecată, după repartizarea aleatorie la un complet de la Secția penală.

Florin Ghetau, [email protected]

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Reacția lui Donald Trump atunci când a fost întrebat despre alegerile din Ungaria: Vă mulțumesc
Digi24
Peter Magyar îl acuză pe Orban că „i-a trădat” pe maghiarii din Transilvania: „L-a susținut pe George Simion”
Cancan.ro
ANM a emis avertizare de vreme rea, în a doua zi de Paște. Zonele afectate de codul galben
Prosport.ro
FOTO. Mihaela Buzărnescu, apariție senzuală în costum de baie! Cum arată la 37 de ani
Adevarul
Cum poate fi îngenuncheat Iranul cu un simplu telefon la Beijing. Soluția generalului care a condus armata SUA
Mediafax
Victoria lui Magyar a zguduit piețele. Ce se întâmplă cu forintul după alegerile din Ungaria
Click
Moment incredibil pentru Jean de la Craiova. Soția artistului, față în față cu amanta: „Nu știa că eu sunt însurat”
Digi24
După eșecul negocierilor de la Islamabad, Trump anunță o blocadă a SUA asupra Strâmtorii Ormuz: „Suntem pe deplin «gata de acțiune»”
Cancan.ro
Viktor Orban și-a recunoscut înfrângerea în urmă cu puțin timp. S-a scris istorie cu un RECORD incredibil
Ce se întâmplă doctore
Cum arată acum Teodora Stoica după ce s-a vindecat complet de cancer! Alimentul de Paște pe care nu-l mai consumă
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Unde poți vedea ultimul Mercedes dezvoltat cu ajutorul Porsche?
Descopera.ro
Cine a orchestrat intrarea României în Primul Război Mondial?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Un tip îi propune unei fete să facă dragoste cu el: – Cât tupeu, domnule, cât tupeu!
Descopera.ro
Ce este fenomenul „manosphere” și de ce politicienii britanici cer măsuri ferme pentru protejarea bărbaților?