Prima pagină » Știri externe » SUA ar putea deveni prima țară occidentală care intră în default după Germania nazistă în 1933

SUA ar putea deveni prima țară occidentală care intră în default după Germania nazistă în 1933

SUA ar putea deveni prima țară occidentală care intră în default după Germania nazistă în 1933
Statele Unite ar putea deveni prima țară occidentală care intră în default după Germania nazistă în 1933, dacă impasul din Congres privind creșterea plafonului de îndatorare va pune statul federal american în postura de a nu-și putea plăti datoriile la scadență.

Statele Unite ar putea deveni prima țară occidentală care intră în default după Germania nazistă în 1933, dacă impasul din Congres privind creșterea plafonului de îndatorare va pune statul federal american în postura de a nu-și putea plăti datoriile la scadență.

Germania a încetat unilateral să mai achite scadențele datoriei pe termen lung la 6 mai 1933, la numai trei luni după ce Adolf Hitler a fost instalat în postul de cancelar. Neplata datoriilor l-a ajutat pe Hitler să-și consolideze forțele, după ani de instabilitate politică în care Republica de la Weimar s-a luptat cu îndatorarea ridicată.

„Acestea sunt în general evenimente catastrofice. (…) Nu există final fericit”, a declarat Eugene N. White, profesor de istorie a economei la Universitatea Rutgers din New Jersey, potrivit Bloomberg.

Datoria uriașă a Germaniaei ca urmare a reparțiilor de război a declanșat hiperinflație, blocaje politice și de finanțare și a adus naziștii la putere, iar ulterior default-ul. Datoria uriașă poate conduce la rezultate greu de prevăzut, precum războiul civil și despotismul care au devastat Florența după ce regele Edward al III-lea al Angliei a refuzat să-și plătească datoriile către băncile orașului stat italian în 1339 sau revoluția din 1779 din Franța, venită în urma a două default-uri ale coroanei franceze în 1770 și 1788.

Un default al SUA, cea mai mare economie a lumii, riscă să genereze consecințe devastatoare la nivel global, cu prăbușiri pe burse din Brazilia până în Elveția și blocarea pieței de 5.000 de miliarde de dolari a datoriei emise de Trezoreria SUA. Costurile de împrumut ar crește puternic, rolul dolarului de monedă de rezervă a lumii ar fi pus la îndoială, iar economiile SUA și ale altor țări ar risca să intre în recesiune.

Liderii partidelor din Senatul SUA negociază pentru a evita intrarea țării în default după ce autoritatea de împrumut a statului va fi epuizată la 17 octombrie. După 17 octombrie, SUA vor avea lichidități de 30 de miliarde de dolari, la care se vor adăuga veniturile la buget, iar statul ar putea ajunge în situația de a nu putea plăti scadențele în intervalul 22-31 octombrie, potrivit Biroului pentru Buget din Congres.

Germania, cu o datorie de 132 miliarde mărci aur pentru reparații de război și cu interdicția de a exporta în țările învingătoare din Primul Război Mondial, a trecut prin mai multe default-uri începând din 1922, a declarat Albrecht Ritschl, profesor de istorie a economiei la London School of Economics.

Dacă o companie care nu-și poate plăti datoriile intră în faliment, este divizată, vândută unui competitor sau se restructurează, default-ul unei țări este diferit, notează Bloomberg.

Republica de la Weimar a amânat plăți, a oprit transferuri, a reformat moneda și a șters datorii, obținând o serie de concesii de la creditori, înainte ca naziștii să respingă în totalitate obligațiile în 1933.

Situația datoriilor Germaniei a fost clarificată abia în 1953, printr-un acord care efectiv a amânat plățile până după reunificarea Germaniei, a afirmat Timothy Guinnane, profesor de istorie a economiei la Universitatea Yale.

Statele Unite, dornice să transforme Germania într-un bastion împotriva comunismului, au exercitat presiuni pentru acordarea de facilități Germaniei. Guvernul de la Berlin a finalizat în octombrie 2003 rambursările la obligațiuni de 150 de milioane de euro emise pentru a finanța plata reparațiilor de război.

Germania și Franța au trecut prin default de câte opt ori fiecare începând cu anul 1800, afirmă economiștii Carmen Reinhart și Kenneth Rogoff în cartea „This time is different” (De data asta este diferit). În timp ce Germania a fost suficient de mare și de importantă strategic pentru a primi ajutor, default-ul de obicei nu se încheie cu bine pentru țările mici.

Statele Unite s-au mai aflat în situația de a nu-și respecta la literă obligațiile financiare. În 1979, Trezoreria a întârziat plata a 122 milioane de dolari din cauza unor probleme tehnice, au scris Terry Zivney și Richard Marcus în 1989, în cartea „The Financial Review” (Analiza finaniară).

În 1935, Curtea Supremă a decis că statul federal poate respinge cererile pentru plata în aur la obligațiuni care dădeau posesorilor acest drept. Pentru că termenii contractului nu au fost respectați în totalitate, unele persoane afirmă că este o situație echivalentă cu default-ul.

De asemenea, în 1790, SUA au amânat până în 1801 plata dobânzilor la obligațiuni preluate de statul federal, afirmă Reinhart și Rogoff.

Argentina a intrat de cinci ori în default începând din 1951, iar în 2001 a stabilit un nou record pentru cea mai mare restructurare de datorie din istorie. Recordul a fost doborât de Grecia în 2012. Investitorii care dețin obligațiuni ale Argentinei se judecă încă cu statul din America de Sud.

Incluzând și restructurarea datoriei din 2012, Grecia a trecut prin șase situații de default începând din secolul XIX. Statul elen s-a aflat mai mult de jumătate din ultimele două secole în default

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Elena Lasconi, atac dur la Nicușor Dan după scandalul de la Cotroceni: „Nu ești șef pe plantație!”
Digi24
Cum vrea Ucraina să preîntâmpine o nouă invazie după încheierea războiului. Obiectivul ambițios postbelic
Cancan.ro
Ilinca Vandici, dată în judecată de fostul soț! Ce îi cere Andrei Neacșu
Prosport.ro
A fost gimnastă a României, dar la 25 de ani s-a călugărit. Cum arată azi Maica Ecaterina, care are grijă de peste 150 de copii în Rădăuți
Adevarul
Ce pensie vor primi românii care câștigă salariul minim și salariul mediu. Calculele unui economist pentru „Adevărul”
Mediafax
Simion îl pune la zid pe Nicușor Dan! Acuzații de „cameleonism” și ordin pentru blocarea protestului AUR
Click
Trucul la care apela o fostă spioană din Rusia pentru a cuceri orice bărbat. Cum îi făcea să nu o mai poată uita
Digi24
Pe cine ar vota românii la alegerile din 2028. Evoluție neașteptată în preferințe, semnalată de către Remus Ștefureac, șeful INSCOP
Cancan.ro
LIVE VIDEO | Câștigător Asia Express 2026: Surpriză în marea finală de la Antena 1
Ce se întâmplă doctore
Cum arată acum Laura Bretan, câștigătoarea „Românii au talent” din 2016. Soprana româno-americană e de nerecunoscut
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Mașina Zilei: Seat Leon 2.0 diesel din 2015, compacta spaniolă pentru drumuri lungi. Ce dotări oferă, și la ce să fii atent?
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Controlul emoțiilor umane, mai complex decât credeam. Un studiu amplu contestă o teorie consacrată
Mediafax Italia
„Tata mă violează”. Un român acuzat de abuz sexual chiar de fiica lui
Mediafax Spania
Se închid supermarketurile! Greva afectează și programul Carrefour, Lidl sau Aldi