Prima pagină » Știri politice » Curtea Constituțională amână decizia privind sesizarea lui Traian Băsescu față de Legea Referendumului

Curtea Constituțională amână decizia privind sesizarea lui Traian Băsescu față de Legea Referendumului

Curtea Constituțională amână decizia privind sesizarea lui Traian Băsescu față de Legea Referendumului

Judecătorii Curții Constituțonale au amânat decizia privind sesizarea președintelui Traian Băsescu față de pragul de prezență de 30%, din Legea Referendumului. O decizie va fi luată pe 14 noiembrie, în ședința de astăzi nefiind îndeplinit cvorumul necesar.

Judecătorii care au lipsit de la ședința de astăzi sunt Daniel Morar, Iulia Motoc și Petre Lăzăroiu.

USL a susținut în Parlament diminunararea pragului de prezență pentru validarea unui referendum la 30% și nu 50%, cum este în prezent.

Curtea Constituțională a României (CCR) a decis la sfârșitul lunii iunie  că modificarea Legii de organizare și desfășurare a referendumului este constituțională,  în măsura în care nu se aplică referendumurilor organizate în decurs de un an de la data intrării în vigoare a legii.

Șeful statului a trimis președintelui Curții Constituționale, Augustin Zegrean, în 21 septembrie, o sesizare de neconstituționalitate asupra Legii pentru modificarea și completarea Legii 3/2000 privind organizarea și desfășurarea referendumului.

Președintele Traian Băsescu a arătat în sesizare că legea este neconstituțională deoarece contravine dispozițiilor articolului 1, alineatul 3 din Constituție, potrivit cărora „România este stat de drept, democratic și social, în care demnitatea omului, drepturile și libertățile cetățenilor, libera dezvoltare a personalității umane, dreptatea și pluralismul politic reprezintă valori supreme, în spiritul tradițiilor democratice ale poporului român și idealurilor Revoluției din decembrie 1989, și sunt garantate”.

De asemenea, în sesizarea de neconstituționalitate se arată că legea încalcă prevederile articolului 2, alineatele 1 și 2 din Constituție, prin care se stipulează că „suveranitatea națională aparține poporului român, care o exercită prin organele sale reprezentative, constituite prin alegeri libere, periodice și corecte, precum și prin referendum” și că „niciun grup și nicio persoană nu pot exercita suveranitatea în nume propriu”.

Traian Băsescu susține că ar trebui ca legea să prevadă că pentru validarea referendumului este necesar un cvorum de 50 la sută plus unu.

În 29 mai, Camera Deputaților a adoptat, cu 221 de voturi „pentru”, 73 de voturi „împotrivă” și două abțineri, proiectul de lege privind reducerea pragului de prezență la referendum la 30 la sută. Inițiativa legislativă, semnată de Valeriu Zgonea, Florin Iordache, Eugen Nicolicea și Bogdan Ciucă, a modificat Legea referendumului în sensul reducerii pragului de prezență la acest tip de scrutin de la 50 la 30 la sută, dar și introducerea condiției unui vot de 25 la sută din alegători pentru validarea rezultatelor.

PDL a sesizat la rândul său Curtea Constituțională în legătură cu această lege.

Modificarea Legii referendumului prin care se reduce la 30 la sută pragul la referendum este constituțională în măsura în care nu se aplică referendumurilor organizate în decurs de un an de la data intrării în vigoare a legii, a decis, în 26 iunie, Curtea Constituțională.

Președintele Curții Constituționale și judecătorii CCR Daniel Morar și Ștefan Minea au formulat o opinie separată, la acel moment, în care au susținut că prevederi din lege duc la „înfrângerea” suveranității și la alterarea legitimității deciziilor.
Cei trei judecători argumentau că definirea democrației se face ca „guvernare de către și pentru popor”, ceea ce conduce la ideea că guvernarea se face în numele unei majorități.

„Majoritățile trebuie să guverneze și minoritățile trebuie să se exprime și, eventual să se opună. Democrația trebuie să se manifeste în cadrul a două coordonate: pe de o parte, toți cetățenii care sunt afectați de o decizie trebuie să aibă șansa de a participa la luarea deciziei, fie în mod direct, fie prin reprezentanți aleși și, pe de altă parte, decizia finală trebuie să reflecte voința majorității cetățenilor, manifestată direct sau mediat”, argumentau judecătorii CCR, în opinia separată.

De asemenea, ei susțineau că „principiul majorității este singura consecință posibilă a modelului democratic”.

Președintele Traian Băsescu declara în iulie, răspuzând unei întrebări legate de decizia CCR privind Legea referendumului, că nu înțelege termenul de „un an” fixat de această instituție, precizând că acesta este „greșit fixat”.

„Curtea Constituțională nu a protejat procesul de revizuire a Constituției, care a început deja”, a spus atunci Băsescu, menționând că nu vrea să se înțeleagă că ar critica Curtea Constituțională.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Motivul ULUITOR pentru care turiștii sunt „descurajați” să mai viziteze Statele Unite ale Americii
Digi24
Un șofer de autobuz a devenit „erou” după ce a prins un hoț care atacase o pasageră. Apoi a fost concediat
Cancan.ro
Primele imagini de la accidentul în care Tal Berkovich a murit. Mașina este DISTRUSĂ total, iar fratele ei se află în stare critică la spital
Prosport.ro
FOTO. Anamaria Prodan, apariție în costum de baie după ce a fost dată afară de Antena 1!
Adevarul
Banii ținuți la saltea își pierd din valoare. Cum îi poți proteja de inflație
Mediafax
Vinul ROȘU, între mit și știință: Ce impact are cu adevărat asupra sănătății
Click
Educație de lux pentru copiii Andrei și ai lui Cătălin Măruță. Cât plătesc cei doi pentru școala Evei și a lui David
Digi24
Telenovelă cu fiul lui Donald Trump. Prietena rusoaică a liderului american a fost bătută din gelozie de un conațional în Londra
Cancan.ro
Motivul real pentru care Cătălin Măruță a fost concediat de Pro TV. Ce au descoperit boșii
Ce se întâmplă doctore
Imagini WOW cu Dana Săvuică în costum de baie, la 56 de ani. Și-a arătat formele perfecte: „Ca femeie, nu e ușor să îți accepți vârsta”
Ciao.ro
Sună periculos, trage fusta mai jos! Vedetele din România s-au aplecat prea mult și s-a văzut tot
Promotor.ro
Tragedia PAOK: Fiul a murit pe același drum unde tatăl își pierduse viața, în urmă cu 15 ani
Descopera.ro
Secretul bine păstrat în România Primului Război Mondial
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Mirii se retrag în dormitor în noaptea nunții. Tânăra nesătulă: o dată, de două ori, de trei, de patru…
Descopera.ro
Erik cel Roșu, omul care a „inventat” Groenlanda și a deschis drumul spre America