Prima pagină » Magazin » „Comoara” producătorului român de filme pentru adulți Raul Cristian

„Comoara” producătorului român de filme pentru adulți Raul Cristian

Raul Cristian este de origine din Satu Mare, însă în prezent își împarte timpul între cele trei reședințe ale sale din București, Budapesta și Los Angeles.

Bărbatul s-a impus în Europa, dar și peste Ocean drept producător de filme pentru adulți. El este totodată cel care le-a descoperit și le-a lansat cariera unor actrițe românce ajunse vedete în industria internațională XXX. Printre ele se numără Jasmine Rouge, Sandra Romain, Ginger Devil, Cristina Nitulescu și Sexy Brăileanca.

Într-un interviu acordat presei locale, Cristian a mărturisit că oriunde s-ar afla, are la el o întotdeauna o „comoară”. Este vorba despre o geantă pe care i-a făcut un prieten vechi, Kay Roy, român stabilit în Statele Unite.

Geanta este placată cu două sigle de argint. Pe o plăcuță de argint este gravat numele său, iar pe cealaltă sigla casei de producție.

„Ideea siglelor de argint a fost a lui (Roy n.r.). Eu nu am ținut neaparat, dar el a spus că și atunci când se va murdări, metalul tot va străluci. Aproape de fiecare dată, pe aeroport, sunt oprit când trec cu această geantă. Sigla companiei are un soi de colți care apar ca fiind lame sau cuțite pe scaner. Agenții mă trag de-o parte și mă iau la întrebări, dar sfârșesc prin a-mi pune întrebări, fascinați, despre geantă”, a povestit producătorul.

Valoarea unei genți create de Kay Roy se ridică la circa 2.500 de dolari.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Războiul nu a fost niciodată atât de aproape”. Germania își trimite militarii pe flancul estic al NATO
Digi24
„Consideră că suntem epuizați”. Putin crede că SUA sunt slăbite de războiul cu Iranul, potrivit serviciilor secrete americane
Cancan.ro
Victoria Ionescu, condusă pe ultimul drum de către fostul iubit. Cine este Luca de Mezzo, de fapt
Prosport.ro
Imaginile verii cu David Popovici! Și-a luat o „bijuterie” nouă, de 160.000 de euro
Adevarul
Cine mai poate opri omul lui Putin să câștige Franța. Expert: „Riscăm ca Europa de Est să fie abandonată”
Mediafax
Tristan Tate se plânge de mâncarea din închisoare și spune că a slăbit aproape 6 kilograme
Click
„,Mama și fiul”. Cum comentează Gabriela Cristea diferența de vârstă dintre ea și Tavi Clonda
Digi24
Cine este Haakon, prințul care a vrut să stea departe de viața regală și a ajuns noul rege al Norvegiei
Cancan.ro
Gestul SFÂȘIETOR făcut de mama Victoriei, după ce și-a îngropat fiica: 'Ce cauți, tu mamă, aici?' 🥲
Ce se întâmplă doctore
Cât a plătit Gabriela Cristea pentru injecțiile de slăbit. Prețul unui an de tratament este uriaș: „Pentru un om obișnuit, costurile sunt imense”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Service-ul i-a spus că trebuie schimbat motorul. Femeia a reparat singură mașina cu 430 de euro
Descopera.ro
O descoperire schimbă toate planurile pentru viitoarele misiuni pe Lună
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Am o boală care mă împiedică să țin dietă!
Descopera.ro
Cine i-a creat pe zei? Cum a apărut ideea de ființe supranaturale