Prima pagină » Magazin » VIDEO. Vestea primită de o jurnalistă în direct. „Credeam că este imposibil”

VIDEO. Vestea primită de o jurnalistă în direct. „Credeam că este imposibil”

VIDEO. Vestea primită de o jurnalistă în direct.
O jurnalistă din SUA a fost diagnosticată cu cancer la sân după ce și-a efectuat o mamografie în direct, în timpul matinalului „Good Morning America".

O jurnalistă din SUA a fost diagnosticată cu cancer la sân după ce și-a efectuat o mamografie în direct, în timpul matinalului „Good Morning America”.

Amy Robach fusese de acord să participe la un consult medical filmat în cadrul unei campanii organizate de ABC News, ce avea ca scop educarea femeilor cu privire la depistarea timpurie a cancerului la sân.

După momentul respectiv, femeia în vârstă de 40 de ani a fost chemată pentru efectuarea unor noi analize care, în cele din urmă, i-au relevat existența unei tumori maligne, relatează Hollywood Reporter.

„Înainte credeam că este imposibil să am cancer. Fac mult sport, mănânc sănător, am grijă de mine, iar în familie nu au mai existat astfel de cazuri”, a explicat Amy.

Cu toate acestea, medicii au anunțat-o că are nevoie de o dublă masectomie. Astfel, femeia va fi supusă unei intervenții chirurgicale: „Mamografia aceea ți-a salvat viața”, au spus specialiștii.

„Știu că am o luptă grea de dus mai departe, dar știu, de asemenea, că am pentru ce să lupt. Sunt atât de recunoscătoare pentru faptul că mi-am făcut mamografia în ziua aceea, la … Încă îmi amintesc cuvintele lui Robin (prezentatoarea emisiunii, n. red) atunci: , mi-a spus ea. Nu ne-am gândit niciodată că va fi vorba chiar despre viața mea”, a povestit Amy.

Recomandarea video

Mediafax
Alexei Navalnîi a fost otrăvit. Acuzații grave aduse Rusiei de cinci state europene
Digi24
Militarii NATO, învinși de ucraineni. Un exercițiu a arătat cum o echipă mică de operatori de drone a câștigat în fața aliaților
Cancan.ro
Un nou caz Iorgulescu? În ce țară ar fi fugit Victoraș Micula după ce a fost condamnat la închisoare!
Prosport.ro
FOTO. Andreea Bălan, apariție îndrăzneață de Ziua Îndrăgostiților!
Adevarul
Fostă patinatoare, jefuită și ucisă brutal. A fost împușcată în propria mașină, la doar 28 de ani
Mediafax
Stubb: Imperialismul și expansiunea sunt înscrise în ADN-ul lui Putin și al Rusiei
Click
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cancan.ro
De ce a ars femeia din mașina cuprinsă de flăcări în București, iar bărbatul a scăpat. Cum s-a petrecut tragedia
Ce se întâmplă doctore
O mai știți pe Fata Morgana?! Cum arată acum după ce a învins cancerul de piele. Imagini senzuale cu bruneta
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
România, printre ultimele locuri din lume la adopția de mașini electrice
Descopera.ro
Balcanii și Marile Puteri. Ce se întâmpla aici în anii 1912–1913
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. O femeie goală pușcă primește în casă curierul. Îl duce în dormitor şi...
Descopera.ro
Ce părere mai au principalii aliați ai NATO despre SUA?