Gara de Nord ar putea fi modernizată, printr-un proiect de peste 1,5 miliarde de euro

Gara de Nord ar putea fi modernizată, printr-un proiect de peste 1,5 miliarde de euro
Publicat: 16/11/2013, 16:37
Actualizat: 02/02/2019, 06:05

Gara de Nord ar putea fi modernizată și transformată într-o gară de tranzit, printr-un proiect de peste 1,5 miliarde de euro care ar trebui implementat în parteneriat cu o companie belgiană și cu fonduri europene, a declarat, sâmbătă, directorul general al companiei CFR SA, George Micu.

Directorul Companiei Naționale de Căi Ferate CFR SA a spus, cu ocazia inaugurării Stației de Taxi din Gara de Nord, că își dorește ca în viitor lucrurile să se schimbe, astfel încât aceasta să poată deveni gară de nivel european.

„În Gara de Nord investițiile sunt uriașe. În prezent se derulează discuții pentru un proiect mare privind modernizarea Gării de Nord, dar nu pot să avansez cifre exacte, pentru că încă suntem în studiu. Se intenționează ca, în colaborare cu o firmă belgiană, să existe un acord între Guvernul României și Guvernul Belgiei, să se facă investiții pe fonduri europene în Gara de Nord, în sensul ca această gară să nu mai fie terminus, ci gară de tranzit”, a mai spus George Micu.

El a precizat că acest lucru înseamnă că toate liniile din gară vor trebui îngropate, vor fi subterane, și astfel tot spațiul va fi utilizat comercial mult mai bine, așa cum se întâmplă în toate marile capitale europene.

„Se intenționează să se facă legătură cu Gara Băneasa și Gara Progresul, astfel încât să se facă tranzit prin Gara de Nord. Proiectul presupune peste 1,5 miliarde de euro. Este doar un studiu de fezabilitate care se va putea pune în practică doar prin colaborare cu cineva care are deja un asemenea proiect, care funcționează în alte capitale ale lumii. Nu trebuie să mai inventăm noi lucruri”, a adăugat George Micu.

Directorul general al CFR SA a mai arătat că există un plan de dezvoltare care „va fi pus în practică încet-încet”, adăugând că aspectul gării a mai fost îmbunătățit în ultimul timp prin salubrizare, asigurarea pazei și, acum, inaugurarea stației autorizate de taxi.

„Și eu aș vrea să avem trenuri de mare viteză, să avem circulație mai mare, dar gândiți-vă că în ultimii 20 de ani investițiile în calea ferată au fost mult prea mici față de nevoi. Acum se repornește acest proces”, a precizat Micu.

Întrebat când va crește viteza trenurilor din România, George Micu a spus că acest lucru se va face progresiv și doar dacă vor exista investiții susținute s-ar putea să avem în zece ani trenuri care să circule cu 160 de kilometri pe oră.

„Ca să ajungem la o creștere pe care ne-o dorim, sunt convins că în mai puțin de zece ani, asta însemnând investiții susținute și proiecte continuate, fără de care nu vom putea avea rezultatele pe care le dorim. Adică viteza pe coridoarele europene, adică intrare de la Curtici, ieșire pe la Calafat plus Constanța, vom avea 160 de kilometri pe oră, viteză garantată de circulație, urmând să fie și pe coridorul nouă, adică intrarea din spațiul ex-sovietic și ieșirea pe la Giurgiu. Iar pe celelalte linii va trebui să ajungem la o viteză medie de 70 – 80 de kilometri pe oră”, a mai declarat George Micu.

Călătorii din Gara de Nord pot comanda de sâmbătă taxiuri prin patru dispozitive touchscreen, amplasate la intrarea/ieșirea din Gara de Nord, în zona coloanelor, unde funcționează și zona de îmbarcare/debarcare a călătorilor. Această zonă este supravegheată video și delimitată prin două bariere automate, care vor permite doar accesul taxiurilor autorizate.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
VIDEO Momentul atacului din Crângași. O cameră de bord i-a înregistrat pe cei doi tineri...
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit...
Fostul milionar din fotbalul românesc a ajuns sărac lipit pământului la 72 de ani! A...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
La 12 zile după nuntă, un tânăr din Indonezia a aflat că soția lui era...
Afacerea cu care s-au îmbogățit doi români întorși după 7 ani din Italia. Sebastian și...
Dieta CIUDATĂ a lui Michelle Obama, la 60 de ani! Alimentul la care a renunțat...
Crima din Crângaşi, produsă din cauza unui Like dat pe Facebook. Victima încercase să îşi...
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Monica Pop, noi detalii despre starea de sănătate a lui Florin Piersic. Care sunt șansele...
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Volkswagen dă startul precomenzilor lui Golf GTI. Cât costă acesta?
Iată cine este bărbatul ce l-a împuşcat pe premierul slovac. Este membru al Societăţii Scriitorilor...
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
A murit un mare CAMPION mondial al României. Era o legendă în lumea întreagă
Cine s-a răzbunat pe Simona Halep. El este „iubitul” de 57 de ani
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are...
Val polar în România! Anunțul îngrijorător al meteorologilor
Julia este hotărâtă să nu îi mai ierte greșelile lui Robi: „Vreau să îți spun...
Lavinia Pîrva, despre momentele dificile din mariajul cu Ștefan Bănică Jr.: ”A fost o perioadă...
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau...
(P) Iată ce monitor gaming se caută în 2024
×