Americanii garantează că românul Camil Mătase nu va primi pedeapsa capitală în Texas, dacă va fi extrădat

Americanii garantează că românul Camil Mătase nu va primi pedeapsa capitală în Texas, dacă va fi extrădat
Publicat: 25/11/2013, 17:48
Actualizat: 25/11/2013, 17:48

Autoritățile judiciare din SUA au transmis Parchetului CAB, prin Ministerul Justiției, o cerere de extrădare a lui Camil Mătase – bărbatul care și-a ucis soția și un fiu în Texas -, în care garantează că acesta nu va fi condamnat la moarte, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse judiciare.

Potrivit surselor citate, americanii au transmis, în cursul săptămânii trecute, o cerere de extrădare pe numele lui Camil Mătase – bărbat care are cetățenie română și americană.

Sursele citate arată că pe numele acestuia au fost puse în mișcare proceduri judiciare în legătură cu decesul soției și fiului acestuia, Mătase fiind principalul suspect.

Aceleași surse susțin că în cererea de extrădare făcută de americani se precizează că dacă bărbatul va fi extrădat, autoritățile statului Texas nu îl vor condamna la pedeapsa capitală, respectiv la moarte prin injecție letală.

Cererea de extrădare a fost înaintată Curții de Apel București (CAB), care judecă luni acest caz, urmând să hotărască dacă Mătase va fi predat sau nu autorităților americane.

Camil Mătase, arestat pentru că și-a ucis soția și unul dintre cei doi fii în SUA, rămâne în detenție după ce tot Curtea de Apel București, a respins, luni, recursul acestuia față de măsura preventivă.

Decizia Curții de Apel București este definitivă.

La judecarea recursului, Camil Mătase a plâns în fața judecătorilor și le-a spus că regretă „enorm” ce a făcut.

Bărbatul a fost arestat preventiv în 21 noiembrie, în urma unei decizii a Tribunalului București. Judecătorul care a dispus arestarea lui Mătase a arătat, în motivarea deciziei, că faptele comise de acesta sunt „de o gravitate sporită” și au un impact major în rândul opiniei publice.

Mătase le-a spus procurorilor Parchetului Înaltei Curți de Casație și Justiție că o suspecta pe soția sa că a intrat într-un anturaj cu persoane care se ocupă de trafic de droguri și proxenetism.

„Acesta a relatat că din vara anului 2013 a început să aibă discuții cu soția determinat de faptul că aceasta nu mai dorea să întrețină relații intime cu el și că, deși nu dispuneau de sume mari de bani, aceasta trimitea fără știrea lui bani rudelor din România. Anterior datei de 10-11 noiembrie 2013 cu aproximativ două săptămâni de zile, motivat de faptul că presupunea că soția a intrat într-un anturaj cu persoane care se ocupă de trafic de droguri și proxenetism, și-a achiziționat un pistol de calibru 9 milimetri și o cutie de muniție”, au arătat procurorii în referatul în care au propus arestarea preventivă a lui Camil Mătase.

Bărbatul le-a spus anchetatorilor că, în noaptea de 10 spre 11 noiembrie, după ce a consumat băuturi alcoolice, și-a împușcat soția în timp ce aceasta dormea, iar în 11 noiembrie și-a împușcat fiul.

„Acesta a mai arătat că în noaptea din 10 spre 11 noiembrie, după ce în prealabil a consumat băuturi alcoolice, a luat hotărârea de a-și împușca soția, lucru pe care l-a și făcut în timp ce aceasta dormea în dormitorul conjugal situat la parterul locuinței. Ulterior, în seara de 11 noiembrie 2013, pe motiv că fiul său are unele boli cronice, a hotărât să-l împuște și pe acesta, situație în care a luat pistolul și, în timp ce fiul său era așezat cu spatele, l-a împușcat în zona capului”, au scris procurorii în documentul citat.

Mătase le-a mai spus anchetatorilor că a plecat din Statele Unite ale Americii doar pentru a-și vizita mama în România, după care urma să se întoarcă și să se predea autorităților judiciare din Texas.

Mama lui Camil Mătase a sesizat, în 18 noiembrie, Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov cu privire la faptul că fiul său, care locuiește în SUA, a revenit în țară în perioada 14-15 noiembrie. El i-ar fi povestit mamei sale că și-a ucis, prin împușcare, soția și unul dintre fii.

„Ca urmare a denunțului formulat, au fost efectuate verificări, atât în mediul virtual, cât și pe linie de cooperare polițienească, rezultând că în localitatea de domiciliu a inculpatului au fost găsiți decedați soția și fiul acestuia, care prezentau la nivelul capului plăgi prin împușcare”, a arătat Parchetul ICCJ.

Camil Mătase are 48 de ani, este din Brașov și a fost prins în seara zilei de 20 noiembrie, de polițiștii brașoveni, într-un restaurant din județul Vrancea, unde se afla cu mai multe persoane, potrivit unor surse judiciare.

Autoritățile americane au transmis în România o solicitare privind prinderea și audierea bărbatului, cercetat pentru omor calificat și deosebit de grav.

Surse judiciare au declarat, pentru MEDIAFAX, că mandatul ar fi ajuns la Biroul Interpol România în 20 noiembrie.

Procurorii Secției de urmărire penală și criminalistică din Parchetul Înaltei Curți de Casație și Justiție au preluat cauza de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov, iar în 21 noiembrie l-au reținut și au propus instanței arestarea lui preventivă.

Potrivit presei americane, crima a fost descoprită în 14 noiembrie, de Teodor Matase, în vârstă de 17 ani, fiul bărbatului. Adolescentul, care este student la Universitatea Texas Austin, i-a găsit morți pe mama sa, Emilia Matase, de 47 de ani, și pe fratele său, Emanuel, de 26 de ani, în locuința lor din localitatea Cypress, statul Texas.

Inițial, anchetatorii nu au făcut public modul în care mama și fiul au fost uciși, dar au confirmat că era foarte mult sânge în casă. Mai târziu, ei au anunțat că femeia a fost împușcată de mai multe ori, fiind găsită în dormitor, iar băiatul a fost împușcat în cap, o singură dată, și a fost găsit la etajul al doilea al locuinței.

Camil Matase a plecat în România imediat după comiterea crimei, fără să anunțe pe nimeni.

Conform presei americane, ancheta a fost începută de FBI, care a colaborat cu Poliția Română în acest caz, fiind emis un mandat de arestare pe numele românului.

Potrivit paginii de Facebook, bărbatul a absolvit Colegiul Național „Andrei Șaguna” din Brașov, apoi și-a continuat studiile la Universitatea „Transilvania”. Soția sa, Emilia, era originară din localitatea Săcele, iar în urmă cu câțiva ani, împreună cu cei doi copii ai lor, au emigrat în SUA, în statul Texas.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
6 sfaturi pentru o viață cât mai lungă de la un bărbat de 110 ani....
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu...
FOTO. Cât de bine arată cea mai frumoasă hocheistă din lume!
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de...
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la...
De ce este bine să mănânci pește de Florii. Conform tradiţiei, îţi poate aduce un...
VIDEO. Viteza l-a ucis pe Florin de ziua numelui său. Drama tulburătoare a tânărului de...
Sâmbătă a început distribuirea pensiilor pentru luna mai. Anunțul a fost dat de directorul Poștei...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
China ne bate și la diesel! A creat un motor REVOLUȚIONAR
S-a realizat al doilea transplant de rinichi de porc către un pacient uman
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
ORDINUL s-a dat deja de la primărie. Se întâmplă în FIECARE NOAPTE, începând cu ora...
Românii caută aceste zone de 1 Mai. A fost bătaie pe rezervări
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor...
Vestea tristă a momentului pentru Prințul Paul de România. Momente grele pentru descendentul familiei regale
Momente pline de emoție în familia Sterp. Getuța a făcut mărturisiri înduioșătoare despre regretata ei...
Secretul Laurei Cosoi în timpul sarcinii! Cum reușește să se mențină într-o formă de zile...
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce...
Un drog „neobișnuit de puternic” a omorât un om și a băgat alți opt în...