Prima pagină » Magazin » Soarta filmului „Furios și iute 7” a fost decisă. Regizorul peliculei a făcut anunțul

Soarta filmului „Furios și iute 7” a fost decisă. Regizorul peliculei a făcut anunțul

Soarta filmului
Filmările la lungmetrajul "Furios și iute 7", care au fost întrerupte în urma decesului actorului Paul Walker, vor fi reluate, iar pelicula va fi terminată, a anunțat, vineri, regizorul James Wan, informează dailymail.co.uk.

Filmările la lungmetrajul „Furios și iute 7”, care au fost întrerupte în urma decesului actorului Paul Walker, vor fi reluate, iar pelicula va fi terminată, a anunțat, vineri, regizorul James Wan, informează dailymail.co.uk.

James Wan, care a început filmările la „Furios și iute 7” în luna septembrie, a declarat pentru site-ul tmz.com că va continua acest proiect, deși întreaga echipă este „extrem de tristă și afectată” de moartea lui Paul Walker, interpretul personajului Brian O’Conner în cinci din cele șase filme ale francizei.

James Wan, un cineast malaezian stabilit în Australia, este cunoscut pentru regia primelor două filme din franciza horror „Saw: Puzzle mortal” (2003 și 2004). Recent, acesta a acceptat să regizeze „Furios și iute 7” în locul lui Justin Lin.

Filmul era programat să fie lansat pe 11 iulie 2014, dar după decesul lui Paul Walker pe 30 noiembrie, studiorile Universal au notificat întreaga echipă că filmările vor fi întrerupte pentru o perioadă nedeterminată.

„Deocamdată este responsabilitatea noastră să întrerupem producția filmului «Furios și iute 7» pentru o vreme, astfel încât să putem evalua toate opțiunile disponibile ale continuării francizei”, au declarat, miercuri, reprezentanții studioului Universal Pictures într-un comunicat.

Producătorii filmaseră deja 55 de zile pentru pelicula „Furios și iute 7” și mai aveau nevoie de încă 25 de zile de filmare. Cele mai multe dintre zilele rămase de filmat necesitau prezența actorului Paul Walker, interpretul personajului Brian O’Conner, un fost agent FBI, care adora mașinile de curse.

Nu se știe încă ce abordare va avea James Wan în legătură cu terminarea filmului, dar potrivit unor surse acesta ar putea rescrie scenele finale, fără Paul Walker, sau chiar ar putea relua filmările de la capăt, folosind un alt actor principal.

Franciza „Furios și iute”, care a avut până acum încasări de peste 2 miliarde de dolari, este una dintre cele două francize importante, alături de seria „Sunt un mic ticălos/ Despicable Me”, care a contribuit la redresarea studiourilor Universal Pictures în ultimii ani.

Actorul american Paul Walker, în vârstă de 40 de ani, cunoscut pentru rolurile sale din franciza „Furios și iute/ The Fast and The Furious”, a murit, pe 30 noiembrie, într-un accident de automobil, în Santa Clarita, California.

Paul Walker și-a început cariera de tânăr, fiind protagonistul mai multor reclame. În 1986, el a debutat într-un rol în filmul „Monster in the Closet”.

Au urmat numeroase roluri în seriale TV, precum „Highway to Heaven”, „Throb” și „Tânăr și neliniștit”. Începând din 1998, acesta a primit tot mai multe roluri în filme precum „Varsity Blues” (1999), „The Skulls” (2000), „Timeline” (2003), „Flags of Our Fathers” (2006).

Actorul a devenit celebru jucând în franciza „Furios și iute/ The Fast and The Furious”. Pe 13 decembrie 2013, va fi lansat, în Statele Unite ale Americii, lungmetrajul „Hours”, în care Paul Walker are un rol important. El a mai jucat în drama polițistă „Brick Mansions”, aflat în postproducție și care va fi lansat în 2014.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Percheziții DNA la Autoritatea Rutieră Română. În vizor, directorul general al instituției
Digi24
„Sunt întotdeauna la dispoziția dumneavoastră”. Convorbire interceptată între ministrul de Externe al Ungariei și Serghei Lavrov
Cancan.ro
Loredana spune ce s-a întâmplat, de fapt, la Survivor. Ce i-a făcut Alberto: 'Din păcate, e adevărat'
Prosport.ro
FOTO. Gică Hagi o ține de mână și o traversează strada pe Kira, fiica lui care împlinește 30 de ani
Adevarul
Harta centurilor rutiere așteptate în România. Unde se construiesc cele mai spectaculoase variante ocolitoare
Mediafax
Nicușor Dan: România a recuperat decalajul față de UE și vizează aderarea la OCDE și zona euro
Click
Satul inedit unde poți primi o casă gratis. Care este singură cerință a proprietarilor: „Nu avem alte condiții”
Digi24
Rubio amenință că SUA şi-ar putea schimba poziţia faţă de NATO din cauza sprijinului limitat în Iran. „Ne vom ocupa de asta mai târziu”
Cancan.ro
Ninge de Paște și de 1 Mai în România. Care sunt orașele afectate, potrivit meteorologilor Accuweather
Ce se întâmplă doctore
Gabriela Cristea a dezvăluit cum a slăbit 30 de kg. Cu ce tehnici a reușit să scape prezentatoarea TV de kilogramele în plus
Ciao.ro
Cine este Aurel Frandeș, pădurarul erou care le-a salvat pe Rebeca și Melisa: 'Încă o noapte și nu supraviețuiau'
Promotor.ro
2026: Top 5 mașini ieftine pe GPL disponibile acum în România. Singurii producători de pe piața locală ce oferă GPL din fabrică
Descopera.ro
Imagini fără precedent cu planeta Saturn!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Părinte, spune am voie cu femei în post?
Descopera.ro
Un studiu a dovedit că particulele pot fi în două locuri simultan