Silaghi, despre cererea DNA: O recunoaștere a caracterului vădit ilegal al demersurilor de până acum

Silaghi, despre cererea DNA: O recunoaștere a caracterului vădit ilegal al demersurilor de până acum
Publicat: 11/12/2013, 17:41
Actualizat: 27/03/2019, 02:06

Europarlamentarul PNL Ovidiu Silaghi spune, legat de cererea de ridicare a imunității sale, că ia acest demers „ca fiind și o recunoaștere clară a caracterului vădit ilegal al demersurilor întreprinse până acum”, de DNA prin începerea anchetei și de Președinție prin „emiterea nelegală a autorizării”

„Observ că DNA înțelege să intre în legalitate potrivit principiului mai bine mai târziu decât niciodată. Precizez faptul că, în cauza pentru care se cere abia acum de la Parlamentul European ridicarea imunității mele, au fost efectuate acte de urmărire penală de mai bine de trei luni (4 septembrie 2013). Iau acest demers ca fiind și o recunoaștere clară a caracterului vădit ilegal al demersurilor întreprinse până acum, atât de către DNA prin începerea acestei anchete, cât și de către Președinția României prin emiterea nelegală a autorizării pentru aceste demersuri ale DNA. Atrag atenția mass-media asupra acestor derapaje de la legalitate care sunt mai degrabă de natură să servească scopurilor politice și nu celor legitime pentru care ar trebui să fie făcute. Reiterez și aspectele susținute anterior cu privire la nevinovăția mea și la șirul de coincidențe care poate trimite cu gândul la o veritabilă vendetă politică declanșată împotriva mea prin utilizarea unor instituții ale statului cum ar fi DNA și ANI, aspect care ar trebui să dea de gândit oricărui cetățean responsabil”, susține Ovidiu Silaghi, într-un comunicat transmis miercuri de PNL.

DNA cere Parlamentului European, prin intermediul Parchetului ICCJ, ridicarea imunității lui Ovidiu Silaghi, în vederea urmăririi penale a acestuia, pentru trafic de influență, în dosarul de corupție al lui Nelu Iordache, fostul ministru al Transporturilor fiind acuzat că a cerut și primit mită.

„În conformitate cu prevederile art. 109 alin. 2 din Constituția României, art. 12 și 19 din Legea nr. 115/1999 și ale Deciziei nr. 270/10.03.2008 a Curții Constituționale, doamna Laura Codruța Kovesi, procurorul șef al Direcției Naționale Anticorupție, a înaintat către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție solicitarea și referatul întocmit de procurorii anticorupție, în vederea sesizării Parlamentului European pentru transmiterea unei opinii și formularea cererii de începere a urmăririi penale împotriva lui Silaghi Ovidiu Ioan, membru al Parlamentului European, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență în formă continuată, fapte comise în perioada în care avea calitatea de ministru al Transporturilor”, se arată într-un comunicat remis MEDIAFAX, miercuri, de Direcția Națională Anticorupție (DNA).

Potrivit DNA, în 2012, Silaghi, în calitate de ministru al Transporturilor, i-a pretins lui Nelu Iordache, administrator al SC Romstrade SRL, ca o companie de transport aerian din grupul de firme controlate de acesta (Blue Air – n.r.) să deschidă noi rute care să lege Aeroportul Satu Mare de alte destinații din Europa, în schimbul exercitării influenței sale asupra unor funcționari din cadrul Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România (CNADNR) astfel încât să fie făcute în termen plățile aferente contractelor încheiate cu firma omului de afaceri și pentru continuarea derulării contractelor, în condițiile în care erau înregistrate întârzieri în execuția lucrărilor.

Deschiderea acestor noi curse aeriene a fost solicitată, susțin anchetatorii, „pentru susținerea campaniei electorale a unei persoane apropiate ministrului (finul său, Adrian Ștefan, care candida pentru șefia Consiliului Județean Satu Mare – n.r.)”.

Totodată, Ovidiu Silaghi ar fi primit de la Nelu Iordache 200.000 de euro, pentru a-și exercita influența asupra persoanelor decidente din cadrul CNADNR, în vederea anulării deciziei de reziliere a unui contract și pentru a nu rezilia altor contracte, mai susțin procurorii anticorupție.

„Din actele premergătoare efectuate în cauză au rezultat indicii temeinice cu privire la săvârșirea faptelor cu care a fost sesizat organul judiciar, iar pentru stabilirea corectă și completă a situației de fapt se impune efectuarea unor acte de urmărire penală”, arată DNA.

Ovidiu Silaghi a fost deputat în Parlamentul României până la 3 septembrie 2013, iar în prezent este membru al Parlamentului European.

Potrivit articolului 9 al Protocolului privind privilegiile și imunitățile europene, membrii Parlamentului European beneficiază, pe teritoriul național, de imunitățile recunoscute membrilor Parlamentului propriei țări.

„Având în vedere că imunitatea domnului Silaghi Ovidiu Ioan derivă din calitatea acestuia de ministru, însă competența de a ridica această imunitate este atribuită camerei din care face parte, este necesară transmiterea unei solicitări către Parlamentul European pentru comunicarea unei opinii din care să rezulte dacă susnumitul beneficiază de art. 9 din Protocolul privind privilegiile și imunitățile europene, iar în caz afirmativ să dispună ridicarea acestei imunități”, motivează DNA solicitarea adresată Parlamentului European.

Fostul ministru al Transporturilor a fost în 12 septembrie la DNA, pentru a lua la cunoștință acuzațiile care îi sunt aduse în acest dosar. Ovidiu Silaghi declara atunci că a citit înștiințarea de urmărire penală, dar nu a văzut încă probele.

Întrebat dacă procurorii mențin acuzația că a primit 200.000 de euro de la Nelu Iordache pentru a interveni la persoane cu funcții de decizie din CNADNR în sprijinul unui contract al firmei omului de afaceri, Silaghi a spus că acuzația este nefondată, pentru că este absurd să primește bani ca să rezreziliezi un contract care deja era reziliat.

De asemenea, întrebat dacă a discutat cu procurorii despre o eventuală imunitate de care ar beneficia, Silaghi a răspuns: „Sunt membru al Parlamentului European din 5 septembrie, dar drept dovadă, sunt aici cu dumneavoastră și dau declarații”.

Tags:
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
"Măcelarul din Teheran a murit! Drag popor al Iranului, bucură-te!". Cine sunt iranienii fericiți că...
Reacția virală a unei turiste din Marea Britanie când a văzut cât costă o cafea...
FOTO. Cea mai bogată româncă are o avere de peste 800.000.000 de euro și arată...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
VIDEO „Vezi că te bat”. Miron Cozma s-a îmbrâncit cu liderul Asociației Victimelor Mineriadelor, după...
Oana Roman a făcut o gafă colosală şi a fost taxată imediat: 'Se vede clar...
Cum a aflat Monica Tatoiu că are CANCER! „Pierd un litru de sânge la trei...
ANIMAŢIE. "Nu pot să vă spun ce am văzut, băiatul ardea". Trei prieteni, cursă nebună...
Breaking news despre Florin Piersic!
Care este singurul tip de carne complet interzis în România! Ce pățești dacă mănâci așa...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Când intri pe autostradă, dai semnal STÂNGA sau DREAPTA? Ce semnale luminoase sunt impuse de...
Curtea Penală Internaţională solicită mandate de arestare pentru premierul Netanyahu şi Yahya Sinwar - liderul...
O PREDICȚIE extraordinară a lui EINSTEIN, tocmai a fost CONFIRMATĂ
Se schimbă buletinele în România. Când se emit noile cărți de identitate
Ziua din vară când acești nativi dau lovitura. Cine își va schimba viața
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai...
Bunicul Florentinei, fata ucisă la Sibiu, detalii șocante! "Nu a..."
Culiță Sterp a apelat de urgență la mama Geta! Cu ce bunătăți s-a dus femeia...
Ei sunt cei trei tineri care au murit în cumplitul accident din Iași. George și...
BANCUL ZILEI: - Bulă, cocoșul tău de ce nu cântă dimineața? - Pentru că este...
Victorie pentru Julian Assange! Decizia luată de judecători în procesul împotriva extrădării în SUA
×