Prima pagină » Magazin » Povestea de Crăciun. Cine este personajul din imagine

Povestea de Crăciun. Cine este personajul din imagine

Crăciunul este o sărbătoare specială pentru fiecare copil, iar cadourile și serile petrecute alături de familie în încercarea de a-l prinde pe Moș Crăciun rămân alături de noi chiar și la vârsta maturității.

Crăciunul este o sărbătoare specială pentru fiecare copil, iar cadourile și serile petrecute alături de familie în încercarea de a-l prinde pe Moș Crăciun rămân alături de noi chiar și la vârsta maturității. Corespondentul ProTV Rareș Năstase își amintește și acum de sărbătorile de iarnă alături de părinți și de fratele său, dar și de „goana” sa după Moș Gerilă.

„Era tradiție să încercăm să-l prindem la brad. Mai ales când mama sau tata ziceau , țopăiam dintr-o camera în alta și când se lăsa seara începeam să păzim pomul. Era însă magie. Cadourile apăreau din senin. Fugeam până în dormitor sau la balcon, să privim la fereastră, ca apoi imediat să ne întorceam în sufragerie, unde găseam deja plasuțele lăsate lângă brad”, povestește Năstase. Surprinderea care se putea citi pe fața sa și a fratelui său făcea deliciul părinților, prietenilor și al vecinilor.

FOTO: Știrile ProTV

„Astăzi am aceeași intensitate în trăiri și bucurie, când îi văd pe cei doi copii ai mei, cum la rândul lor, sunt total surprinși de magia Crăciunului”, mărturisește el, conform Știrile ProTV.

Cel mai rezistent cadou pe care l-a primit când era copil a fost o tricicletă pe care a împărțit-o cu fratele său mai mic. Darul a ajuns sub bradul de Crăciun când avea vârsta de trei ani și a rezistat, potrivit spuselor sale, timp de doi ani.

FOTO: Știrile ProTV

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
Mario De Mezzo nu dă înapoi! Primarul Slatinei: „Dacă aș da timpul înapoi, aș lua aceleași decizii”
Digi24
„Un atac împotriva Federației Ruse”. Moscova amenință direct Republica Moldova
Cancan.ro
Motivul REAL pentru care Denise Rifai a fost înlocuită cu Cătălin Măruță la Antena 1
Prosport.ro
FOTO. Antonela, iubita mult mai tânără a milionarului Arpad Paszkany, în jacuzzi
Adevarul
Fata din Roșiori de Vede care a absolvit Harvard și lucrează la NATO. Povestea Laviniei Teodorescu: „M-aș întoarce oricând în România”
Mediafax
România, învinsă fără drept de apel de Franța! Tricolorii U16 se opresc în sferturile EuroBasket
Click
De ce a luat Emily Burghelea decizia de a se muta definitiv cu toată familia din România în Spania? Imagini exclusive din noua lor casă: „Nu am plecat pentru plajă”
Digi24
Noi informații despre accidentul mortal din centrul Brașovului. Ce s-ar fi întâmplat, de fapt, cu șoferul
Cancan.ro
Anna și pensionarul MApN s-au autodenunțat. Gestul de pe Transfăgărășan e pistol cu apă. Iubirea lor a trecut granița (și nu doar o dată)!
Ce se întâmplă doctore
Dieta cu două mese pe zi a Amandei Holden! Actrița își expune cu nonșalanță trupul perfect, la 55 de ani
Ciao.ro
De ce a lipsit Vierme de la reuniunea Animal X de la UNTOLD 2026. Explicația oferită de Șerban Copoț
Promotor.ro
Problema neașteptată a cablurilor pe bază de soia. Un șofer a plătit scump
Descopera.ro
Furnicile lucrează mai bine în grupuri mari, au aflat oamenii de știință
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Ieri m-am jucat cu soția de-a doctorița și pacientul!
Descopera.ro
Cum au reușit fanii filmului Harry Potter să devieze un proiect de milioane de lire și, mai ales, care a fost motivul?