Prima pagină » Știri » Vicepreședintele liberal al CJ Alba cere demisia șefului CNADNR pentru tamponările în lanț de pe A1

Vicepreședintele liberal al CJ Alba cere demisia șefului CNADNR pentru tamponările în lanț de pe A1

Vicepreședintele Consiliului Județean Alba Florin Roman cere demisia directorului CNADNR, Narcis Neaga, pe care îl acuză că este vinovat de tamponările în lanț produse pe autostrada Sibiu - Orăștie, în care au fost implicate 31 de mașini, întrucât "a atribuit în mod absolut irațional deszăpezirea".

Vicepreședintele Consiliului Județean Alba Florin Roman cere demisia directorului CNADNR, Narcis Neaga, pe care îl acuză că este vinovat de tamponările în lanț produse pe autostrada Sibiu – Orăștie, în care au fost implicate 31 de mașini, întrucât „a atribuit în mod absolut irațional deszăpezirea”.

Într-un comunicat de presă transmis duminică, vicepreședintele CJ Alba Florin Roman (PNL) a spus că vinovată de tamponările în lanț produse pe A1 este conducerea CNADNR, care a atribuit Secției Drumuri Naționale Timișoara deszăpezirea acestui tronson de autostradă pe care a avut loc accidentul.

„Dacă am fi trăit într-o țară civilizată, azi directorul CNADNR, fălosul Narcis Neaga, specialistul în concesiuni, ar fi trebuit să-și înainteze demisia de onoare. Așa cum ne-am obișnuit, cad capetele celor mici, ale șefului de la Pianu, deși pe autostradă s-a aruncat cu antiderapant. Principalul vinovat este CNADNR, care a atribuit în mod absolut irațional deszăpezirea pe timp de iarnă la…Timișoara!!! Asta este incompetență cât casa”, a spus Roman.

El consideră că accidente similare se pot produce oricând în perioada de iarnă deoarece deszăpezirea nu este făcută corespunzător și trebuie înființate de urgență centre de deszăpezire pe cele două noduri rutiere de pe autostradă de la Sebeș și Cunța.

„Atrag atenția că astfel de accidente se mai pot produce în orice moment. Cele două noduri de la Sebeș și Cunța sunt fără puncte de deszăpezire. La o ninsoare puternică se blochează tot. Cum au gândit șefii de la CNADNR să facă punct de deszăpezire doar la Pianu și să nu asigure deszăpezirea pe cele două noduri, unde se știe și gradul ridicat de umezeală??? Numai niște incompetenți puteau gândi de asemenea manieră (…) Din acest motiv îi cer demisia lui Narcis Neaga”, a adăugat Roman.

El a precizat pentru corespondentul MEDIAFAX că deszăpezirea pe autostrada Sibiu – Orăștie a fost încredințată Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Timișoara, care asigură aceste servicii prin secția de la Deva.

Accidentul a avut loc duminică dimineață, pe sensul Sebeș – Cunța al autostrăzii Sibiu-Orăștie, pe un tronson inaugurat joi, iar în urma tamponărilor au fost avariate 31 de autovehicule. În urma accidentului, traficul rutier pe sensul Sebeș-Cunța a fost întrerupt timp de aproape șase ore.

Patru persoane au fost rănite în urma tamponărilor, fiind vorba despre un tânăr în vârstă de 23 de ani din Sighișoara, o femeie în vârstă de 33 de ani din Mediaș, o tânără de 22 de ani din Galați și o femeie de 35 de ani de cetățenie română, dar stabilită în Germania. Acestea au suferit în special fracturi și niciuna nu se află în stare gravă astfel încât să necesite internarea în spital, potrivit reprezentanților Poliției Județene Alba.

Printre autovehiculele aflate în coloana implicată în accidentul în lanț s-a numărat și cel în care se afla cântăreața Paula Seling împreună cu soțul ei, artista declarând că vizibilitatea era redusă din cauza ceții, iar carosabilul era extrem de alunecos, autoturismele derapând.

Potrivit Centrului Infotrafic al Poliției Române, cauzele accidentelor au fost neadaptarea vitezei în condiții de carosabil alunecos și nepăstrarea unei distanțe corespunzătoare în mers, între autovehicule.

În urma tamponărilor, administratorul drumului, Secția Drumuri Naționale Deva a CNADNR, a fost sancționată cu 100 de puncte-amendă (8000 de lei) pentru intervenția tardivă cu utilaje de împrăștiere a materialului antiderapant.

Ulterior, CNADNR a anunțat că în urma accidentului a început cercetări disciplinare și l-a suspendat pe durata acestora pe șeful Centrului de Întreținere și Coordonare Pianu (Alba).

Potrivit unui comunicat de presă transmis duminică, directorul CNADNR, Narcis Neaga, a dispus începerea cercetării disciplinare „a factorilor responsabili de producerea evenimentului, precum și aplicarea sancțiunilor corespunzătoare după finalizarea cercetării disciplinare”, în urma tamponărilor care au avut loc în cursul dimineții pe sectorul de autostradă Sebeș-Cunța, pe raza administrativă a Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Timișora, Secția de Drumuri Naționale Deva.

De asemenea, conducerea CNADNR precizează că șeful Centrului Centrului de Întreținere și Coordonare Pianu (județul Alba), Robert Mallasz, a fost suspendat din funcție pe perioada cercetărilor.

Conform sursei citate, „acțiunile de combatere a producerii poleiului au început în cursul nopții de sâmbătă spre duminică, la ora 03.00”.

„Acțiunea de combatere a producerii poleiului a început la ora 3.00 prin acționarea cu trei utilaje care au răspândit o cantitate de 16 tone de material antiderapant. La ora 6.00, pe sectorul de autostradă Sebeș-Turda s-a efectuat o revizie pentru stabilirea măsurilor de acționare. La ora 8.40 pe sectorul de autostradă cuprins între km 293 – km 316, s-a acționat prin răspândirea a 32 tone de sare cu două autobasculante cu lamă si răspânditor pe sensul Pianu-Cunța și cu două Unimog-uri pe sensul Cunța-Pianu”, se mai menționează în documentul citat.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Guvernatorul BNR, anunțul MOMENTULUI despre cursul leu-euro: Îl lăsăm în continuare să fie mai FLEXIBIL
Digi24
Misterul celor doi soldați germani găsiți în Dunăre. Plăcuțele de identificare și o motocicletă ar putea dezvălui cine au fost
Cancan.ro
Explicația halucinantă a pensionarului SRI despre Anna. Cum a încercat 'Romeo' de pe Transfăgărășan să iasă basma curată după ce familia l-a luat la întrebări
Prosport.ro
FOTO. Antonela, iubita mult mai tânără a milionarului Arpad Paszkany, în jacuzzi
Adevarul
Schimbări majore în administrația publică: dispar funcții, apar noi posturi de conducere și se modifică fișele de post
Mediafax
Moldova și Ucraina au BĂTUT palma! Înțelegerea produce EFECTE și în România
Click
Tragedie în Grecia: Un adolescent irlandez de 17 ani a murit electrocutat în timp ce făcea duș. Familia este devastată
Digi24
„Fiara din Balcani” încearcă să obțină eliberarea din închisoare, deși a fost sancționat de 28 de ori pentru comportament agresiv
Cancan.ro
Ce salariu primește Cătălin Măruță să prezinte 'Furnicuțele' de la Antena 1. Ia mai mult decât la Pro TV
Ce se întâmplă doctore
Cum arăta Denise Rifai înainte de a cunoaște celebritatea. Imagini rare cu prezentatoarea tv! Tatăl arab îi restricționa anumite lucruri
Ciao.ro
De ce a lipsit Vierme de la reuniunea Animal X de la UNTOLD 2026. Explicația oferită de Șerban Copoț
Promotor.ro
Minivacanța de 15 august – Restricții majore pe două drumuri din România. Ce trebuie să știe șoferii între 14 și 17 august
Descopera.ro
Test de cultură generală. De ce avem gene?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULIŞOR: – Tată, ce trebuie să vând pentru a-mi cumpăra mașini, iahturi...
Descopera.ro
Cititorii preferă poveștile scrise de oameni, dar le consideră mai bune pe cele generate de AI