Prima pagină » Știri politice » Traian Băsescu și soția sa, la Predeal de Revelion

Traian Băsescu și soția sa, la Predeal de Revelion

Traian Băsescu și soția sa, la Predeal de Revelion
Președintele Traian Băsescu și soția sa au revenit la Predeal, unde s-au aflat și de Crăciun, fiind cazați la vila de protocol.

Președintele Traian Băsescu și soția sa au revenit la Predeal, unde s-au aflat și de Crăciun, fiind cazați la vila de protocol. La sosire, șeful statului le-a spus ziariștilor care se aflau acolo: „Ce faceți, ați rămas de la Crăciun aici?”.

De altfel, Traian Băsescu merge des iarna la Predeal, unde a petrecut de mai multe ori revelionul, după ce în primii ani de șef al statului obișnuia să fie în Piața Universității.

În primul mandat de președinte, Traian Băsescu s-a aflat mai mulți ani la rând în Piața Universității în noaptea de Revelion.

Președintele Băsescu a sărbătorit în Piața Universității inclusiv intrarea României în UE, la 1 ianuarie 2007.

Un an mai târziu, președintele a numărat împreună cu mulțimea adunată în Piața Constituției timpul rămas până la intrarea în anul 2008.

Traian Băsescu s-a aflat în Piața Sfatului din Brașov la trecerea în anul 2009. „Vă asigur că instituțiile statului au capacitatea de a face ca 2009 să fie un an în care să trăim mai bine”, le-a spus Băsescu atunci celor prezenți în Piața Sfatului din Brașov.

La trecerea în 2010, președintele a transmis mesajul de Anul Nou din stațiunea Sinaia, cu puțin timp înainte de miezul nopții.

Un an mai târziu, Traian Băsescu s-a aflat la Predeal în ultimele zile din decembrie. El nu a mai fost în mulțime în noaptea de revelion. Pe 1 ianuarie 2011, el declara, la Predeal, că nu a mai transmis un mesaj de Anul Nou din mijlocul oamenilor deoarece nu a fost invitat de niciun primar și că a refuzat să facă acest lucru „dintre steaguri”, după modelul Ceaușescu, preluat apoi de Ion Iliescu.

Întrebat de jurnaliști de ce nu de ce nu a mai participat la o manifestare publică de Revelion, președintele a spus că pentru a putea merge într-o piață „trebuie să te invite un primar”.

„Și anul trecut, dacă vă aduceți aminte, am renunțat să fiu într-o piață. Chiar era imediat după alegeri, am fost într-un restaurant, am ieșit pe trotuar, am spus La mulți ani. Trebuie să vă spun un lucru: ca să te duci într-o piață, trebuie să te invite un primar. De când la București nu mai este primar PDL, n-am mai primit vreo invitație. Am mai încercat prin țară, la Brașov într-un an, dar dacă nu te invită un primar, unde să te duci peste programul omului?”, a declarat Traian Băsescu.

Președintele și soția sa au petrecut și următorul revelion la Predeal, într-un restaurant. În ultima zi a anului 2011, președintele a adresat concetățenilor săi un mesaj oficial în care a apreciat că „românii pot fi mândri că, printr-un amplu efort național”, au depășit împreună dificultățile acelui an.

Familia Băsescu a petrecut Revelionul 2013 în stațiunea Covasna, unde s-au aflat și Gheorghe Falcă și Elena Udrea. De altfel, Elena Udrea petrece de obicei revelionul alături de președintele Băsescu și familia sa.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Cât trebuie să scoți din buzunar pentru concertele de Crăciun ale lui Ștefan Bănică
Digi24
STB a acumulat 484 de ani de concedii medicale într-un an. Borza: „Vom sesiza și Parchetul, și Casa Națională de Asigurări de Sănătate”
Cancan.ro
Vlad Bălțățeanu i-a recunoscut medicului psihiatru cum a murit Valentina din Olt, de fapt: 'Am vrut să dau în ea cu coada de mătură, nu să o înțep'
Prosport.ro
FOTO. Direct din saună! Imagini hot cu Laila Hasanovic după zvonurile că s-a despărțit de Jannik Sinner
Adevarul
Vladimir Putin are un nou nepot. Tatăl copilului se numește Zelenski. Informațiile apărute în presa rusă
Mediafax
Obiectele pe care le aruncăm zilnic ar putea încălzi casele! Invenția unui tânăr inginer francez
Click
Horoscop 13-19 noiembrie. Urmează o perioadă dificilă pentru Berbeci, Taurii au parte de oportunități financiare și profesionale
Digi24
Rusia cere retragerea unei țări europene din NATO pentru a pune capăt războiului din Ucraina. Ce pretenții mai are Putin
Cancan.ro
Tabel pensii. Ce pensie vei primi la bătrânețe, dacă ai lucrat 40 de ani cu carte de muncă, în funcție de job-ul tău
Ce se întâmplă doctore
Dieta-specială cu care a slăbit Ozana Barabancea. Acum are o siluetă trasă prin inel: „Am ajuns să încap în rochiile din liceu”
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Produse de îngrijire a mașinii pe timpul iernii, disponibile la Lidl. Ce poți folosi pentru a întreține mașina ta?
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
O exoplanetă îndepărtată a dispărut din observații în mod misterios
Mediafax Italia
„Tata mă violează”. Un român acuzat de abuz sexual chiar de fiica lui
Mediafax Spania
Se închid supermarketurile! Greva afectează și programul Carrefour, Lidl sau Aldi