Prima pagină » Auto » Câte autoturisme s-au cumpărat prin programul Rabla în 2013

Câte autoturisme s-au cumpărat prin programul Rabla în 2013

Câte autoturisme s-au cumpărat prin programul Rabla în 2013
Peste 13.000 de autoturisme noi au fost cumpărate anul trecut prin programul Rabla, în cadrul căruia au fost disponibile 23.000 de tichete valorice de câte 6.500 de lei, pentru persoanele fizice și juridice care au casat automobile mai vechi de 10 ani.

Peste 13.000 de autoturisme noi au fost cumpărate anul trecut prin programul Rabla, în cadrul căruia au fost disponibile 23.000 de tichete valorice de câte 6.500 de lei, pentru persoanele fizice și juridice care au casat automobile mai vechi de 10 ani.

În total, anul trecut au fost achiziționate 13.385 de autoturisme noi, cu reducerea de 6.500 de lei oferită prin tichetul Rabla, la casarea unui autovehicul uzat, potrivit informațiilor furnizate MEDIAFAX de Administrația Fondului pentru Mediu (AFM), care a gestionat programul Rabla.

În cazul a 690 dintre noile autoturisme cumpărate prin Rabla, s-a beneficiat și de eco-bonusuri. Eco-bonusul, în valoare de 500 de lei, s-a acordat pentru: achiziționarea unui autovehicul nou încadrat în norma de poluare Euro 6, achiziționarea unui autovehicul nou al cărui motor generează o cantitate de emisii de CO2 mai mică de 100g/km sau achiziționarea unui autovehicul nou, cu sistem de propulsie hibrid. Beneficiarii programului Rabla interesați să cumpere astfel de autovehicule mai puțin poluante au putut cumula maxim două eco-bonusuri, pentru o reducere suplimentară de 1.000 de lei.

Din cele 23.000 de tichete Rabla oferite, 20.000 au fost destinate cetățenilor, iar restul, firmelor și instituțiilor. Pentru persoanele fizice au fost împărțite colectorilor autorizați 17.000 de tichete, distribuite în perioada 19 – 21 iunie 2013, fiind disponibile 45 de zile pentru înscrierea la un dealer autorizat și utilizarea tichetului. Totodată, din 14 noiembrie, au fost distribuite alte 3.000 de tichete, care trebuiau utilizate până la 20 decembrie.

Tichetul de 6.500 de lei a fost transferabil, însă, la achiziționarea unui autovehicul nou, nu se putea utiliza decât un singur voucher. Tichetele neutilizate în termenul stabilit au fost declarate nule.

Cele 3.000 de tichete destinate firmelor și instituțiilor publice au fost disponibile în perioada 10 iunie – 31 octombrie 2013, fiind distribuite 1.670 dintre ele.

Cele mai multe tichete au fost solicitate și obținute de Poșta Română – 132, în valoare de 858.000 de lei -, și de Ministerul Afacerilor Interne – 105, în valoare de 682.500 de lei.

Tot anul trecut, printr-un alt program al Ministerului Mediului, AFM a pus la dispoziția celor care au dorit să-și cumpere un automobil electric 100 de ecotichete în valoare de câte 12.000 de lei. Singurul solicitant a fost Municipiul Moinești din județul Bacău, pentru un singur automobil, municipalitatea obținând reducerea de 12.000 de lei pentru achiziționarea autoturismului electric.

În 2013, până la 30 noiembrie, au fost înmatriculate 52.141 de autoturisme noi, în scădere cu 15,37 la sută față de primele 11 luni ale anului trecut, când au fost înmatriculate 61.608, potrivit datelor disponibile la nivelul Direcției Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV).

Totodată, până la sfârșitul lunii noiembrie, au fost înmatriculate 205.063 de autoturisme second hand, în creștere cu 31,52 la sută față de perioada similară a anului trecut.

În cadrul programului Rabla, din 2010 și până în 2012, tichetele de câte 3.800 de lei au putut fi tranzacționate la liber, putându-se folosi până la trei tichete la cumpărarea unei mașini noi.

În 2010, au fost casate prin Programul „Rabla” 186.854 de mașini, fiind cumpărate aproape 60.000 de autoturisme noi cu ajutorul bonurilor valorice, față de 32.327 de mașini scoase din uz prin ediția 2009 a programului. În 2011, au fost scoase din uz 116.641 de mașini vechi și au fost cumpărate aproximativ 40.000 de vehicule noi, potrivit datelor furnizate de Ministerul Mediului la sfârșitul fiecărui an.

În 2012, au fost casate 44.857 de autovehicule uzate și achiziționate 15.149 de mașini noi, dintre care 4.740 de origine autohtonă, potrivit raportului AFM pe 2012. Pentru achiziționarea autovehiculelor noi s-au utilizat 44.688 de tichete valorice, dintre cele 45.000 alocate.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Au strălucit la Rezidențiat 2026! Ce punctaje au obținut cei mai buni candidați din România
Digi24
STB a acumulat 484 de ani de concedii medicale într-un an. Borza: „Vom sesiza și Parchetul, și Casa Națională de Asigurări de Sănătate”
Cancan.ro
Meteorologii anunță o lună decembrie cum nu prea a mai fost. Temperaturi și fenomene meteo ciudate în București, în prima lună de iarnă
Prosport.ro
„Superbă!”. Ana Bogdan, imagini hot în costum de baie
Adevarul
Tăcere la un toast pentru președintele României. Lucian Mîndruță: „Prima dată când oamenii din sală tac. În 27 de ani”
Mediafax
O țară închide toate punctele de trecere a frontierei cu Rusia de la 1 decembrie, după o tentativă de sabotaj
Click
Situație revoltătoare la bloc! Un locatar a sunat la 112 din cauza plânsetelor unui bebeluș. Ce spun autoritățile despre astfel de reclamații
Digi24
Schimbare radicală: SUA nu mai retrag soldații din Europa, îi transferă pe flancul estic. România ar putea fi vizată
Cancan.ro
Portarul Jesus Owono și-a aflat PEDEAPSA la aproape 2 săptămâni de la moartea lui Jesus de Miguel
Ce se întâmplă doctore
Ceaiul de vâsc: remediul din bătrâni pentru tensiune care poate deveni toxic
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Mașina Zilei: Un Suzuki Grand Vitara diesel caută un nou proprietar. Prețul cerut pentru SUV-ul japonez
Descopera.ro
Gravitația ar putea proteja Universul de paradoxurile călătoriei în timp, însă există o problemă
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Tulburările de somn sunt legate de modificări structurale ale creierului, au descoperit cercetătorii
Mediafax Italia
Case ieftine. Unde le găsești și ce trebuie să verifici înainte să cumperi?!
Mediafax Spania
Profeția care s-a adeverit! Ce spunea în urmă cu 12 ani...