Prima pagină » Știri » Anchetă la o grădiniță din Brașov după ce părinților li s-ar fi cerut bani pentru fondul clasei

Anchetă la o grădiniță din Brașov după ce părinților li s-ar fi cerut bani pentru fondul clasei

Anchetă la o grădiniță din Brașov după ce părinților li s-ar fi cerut bani pentru fondul clasei
Inspectoratul Școlar Județean Brașov a declanșat o achetă, miercuri, la o grădiniță din Brașov, în urma unor reclamații potrivit cărora educatorii au fost obligați de conducerea unității să ceară bani părinților pentru fondul clasei, iar cei care aveau restanțe la plată erau afișați pe ușa clasei.

Inspectoratul Școlar Județean Brașov a declanșat o achetă, miercuri, la o grădiniță din Brașov, în urma unor reclamații potrivit cărora educatorii au fost obligați de conducerea unității să ceară bani părinților pentru fondul clasei, iar cei care aveau restanțe la plată erau afișați pe ușa clasei.

Inspectorul școlar general Ariana Bucur a declarat, miercuri, pentru corespondentul MEDIAFAX că nu știa nimic despre această situație, dar că a format o comisie de anchetă după ce a aflat din presă că un cadru didactic de la Grădinița 34 din Brașov și un părinte reclamă conducerea unității că ar fi cerut bani părinților copiilor.

„Nu știu despre acest eveniment. Am văzut și eu la un post de televiziune că un cadru didactic și un părinte fac niște afirmații. Urmează să stabilim dacă aceste afirmații sunt adevărate sau nu. S-a format o comisie care va face, astăzi (miercuri – n.r.), o anchetă în acest caz, iar în momentul în care vom avea niște rezultate, o să vi le comunicăm”, a spus Ariana Bucur.

Scandalul de la Grădinița nr 34 din Brașov a izbucnit după ce un cadru didactic a declarat presei că educatorii de la instituția de învățământ sunt obligați de către conducerea unității să strângă bani de la părinți pentru dotări, iar cei care nu dau bani să fie trecuți pe o listă, care să fie afișată pe ușa clasei.

De asemenea, părintele unui copil care învață la grădinița respectivă a reclamat că, la începutul anului școlar, li s-a cerut 50 de lei pentru dotările unității și 60 de lei contizație anuală la Asociația părinților, în condițiile în care Primăria Brașov a alocat, anul trecut, 35.000 de lei pentru dotările instituției de învățământ.

Pe de altă parte, directoarea grădiniței, Rodica Albu, a afirmat că niciun părinte nu a fost obligat să dea bani pentru fondul clasei, dar că părinții au depus o cotizație de 60 de lei fiecare, din proprie inițiativă, pentru a achiziționa așternuturi noi pentru copii.

„În niciun caz nu li s-au cerut bani părinților. Sesizarea care s-a făcut vine din interior, de la cineva care vrea să ne facă rău. Nu cred că vreun părinte a făcut asta pentru că avem un colectiv de părinți extraordinari. Există o Asociație a părinților care se implică foarte mult pentru copiii lor și ne ajută. Într-adevăr, părinții de la o clasă au decis să depună o cotizație de 60 de lei pentru lenjerie, dar la inițiativa proprie, nu le-a cerut nimeni”, a spus directoarea instituției de învățământ.

Alt părinte care are copii atât la o grădinița respectivă cât și la o școală gimnazială din Brașov a declarat că este un lucru obișnuit ca părinții să se înscrie în asociații. Astfel, aceștia stabilesc o anumită cotizație, iar cu fondul strâns decid ce îmbunătățiri pot aduce mediului în care copiii lor învață, fără a li se impune acest lucru.

„În mod normal nu ar trebui să existe astfel de acțiuni, din moment ce educația în România este gratuită. Dar, pentru că sistemul educațional este subfinanțat, există părinți care vor să se implice într-un fel pentru a ajuta la condițiile în care învață copiii lor. Nu toți părinții elevilor se înscriu în asociațiile de părinți”, a explicat părintele respectiv.

El a mai spus că, de exemplu, Asociația de părinți din care el face parte cotizează, în medie, cu 30 de lei pe an.

„De exemplu, fondurile de la Asociația părinților se mai folosesc pentru reparații material didactic, achiziția de dulăpioare pentru copii, înlocuirea unei table sparte, zugrăvirea clasei, achiziția de cărți, culegeri sau abonamente la diverse reviste didactice de specialitate. Unii părinți de la o clasă au investit pentru sistem de supraveghere video pe coridoarele școlii, alții pentru sistem de acces în școală cu interfon. Nu ni s-a cerut să facem asta. Ne-am gândit noi ce putem să facem cu contizația asociației”, a mai spus el.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Raport SUA, mesaj DUR despre România: „Corupția rămâne problema eternă”. Ce să facă investitorii
Digi24
„Premierul calamitate”. Rareș Bogdan, atac fără precedent la adresa șefului său de partid, Ilie Bolojan
Cancan.ro
Aurelia, o angajată Selgros, a murit la locul de muncă. ULTIMELE cuvinte ale femeii de 58 de ani
Prosport.ro
FOTO. Dasha, noua frumusețe de la Roma! Imagini hot: „Bellissima”
Adevarul
Rusia „angajează un asasin plătit”, în vârstă de 82 de ani, pentru a-l ucide pe un căpitan al marinei ucrainene
Mediafax
Când apare raportul privind alegerile prezidențiale anulate? Nicușor Dan: „Dacă l-am promis, o să-l avem”
Click
Neti Sandu, previziuni îngrijorătoare pentru 2027. Astrologul de la PRO TV avertizează: „Nu mai merge!”
Digi24
O susținătoare de-ale lui Georgescu, care amenința că va sări DIICOT în aer, a fost săltată de polițiști și a ajuns la Obregia
Cancan.ro
Vlad Bălțățeanu și-a agresat unchiul cu 24 de ore înainte de crima din Vâlcea: 'M-a închis într-o cameră fără geamuri și...'😲
Ce se întâmplă doctore
Recunoști vedeta? Așa arăta una dintre cele mai admirate femei din România când era doar o școlăriță. Fiica sa seamănă izbitor cu ea
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
EXCLUSIV | Cei care nu și-au cumpărat TollRO nu vor fi amendați. CNAIR: Vor circula gratis, deocamdată
Descopera.ro
Fetele pot fi mai atrase de chipuri decât de obiecte încă din primele zile de viață
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Descopera.ro
De la ipoteza civilizațiilor ascunse pe Pământ la căutarea unor artefacte pe Lună
Mediafax Italia
SCUMPIRI ÎN LANȚ. Inflația explodează, energia urcă cu peste 22%
Mediafax Spania
Mergi cu bicicleta? De azi s-au schimbat regulile: ce trebuie să știi!