Prima pagină » Economic » Fostul magazin real din Ploiești, redeschis sub brandul Auchan

Fostul magazin real din Ploiești, redeschis sub brandul Auchan

Fostul magazin real din Ploiești, redeschis sub brandul Auchan
Auchan România a inaugurat, vineri, la Ploiești, un nou magazin preluat de la grupul Metro, care a funcționat sub brandul real, acesta fiind al optulea dintre cele 20 de magazine preluate de la grupul Metro deschis sub marca Auchan, în care s-au investit aproximativ două milioane de euro.

Auchan România a inaugurat, vineri, la Ploiești, un nou magazin preluat de la grupul Metro, care a funcționat sub brandul real, acesta fiind al optulea dintre cele 20 de magazine preluate de la grupul Metro deschis sub marca Auchan, în care s-au investit aproximativ două milioane de euro.

Fostul hypermarket real Ploiești, închis în ultimele zece zile, a fost inaugurat, vineri, sub brandul Auchan, magazinul urmând să fie redeschis publicului sâmbătă. Magazinul Auchan din Ploiești este al optulea din totalul de 20 de hypermarket-uri preluate de grupul Auchan de la Metro Group în cadrul unei tranzacții care a început în 2012 și a fost finalizată în septembrie 2013.

Directorul de marketing al Auchan România, Tiberiu Dănețiu, a declarat vineri, la Ploiești, că după finalizarea tranzacției Auchan – Metro Group, în septembrie anul trecut, șapte magazine au fost remodelate sub marca Auchan, în cursul acestui an celelalte 13 urmând a fi redeschise sub brandul grupului francez.

„Avem programate câte trei deschideri de magazine pe lună. Timpul mediu de închidere l-am redus anul acesta și e în jur de 10-11 zile. După Ploiești urmează Timișoara Sud, Baia Mare și București Berceni”, a afirmat el.

Potrivit acestuia, toți angajații magazinului real (170) au fost păstrați și, în plus, au fost angajate alte aproximativ 100 de persoane.

Unitatea are o suprafață de vânzare netă de 7.800 metri pătrați, 824 locuri de parcare, 35 de case de marcat și o gamă de aproximativ 50.000 de produse alimentare și nealimentare.

În România, grupul Auchan are 31 de magazine deschise și alte două în construcție, trei platforme logistice și 10.125 de angajați.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Și dacă câștigă Viktor Orbán?
Digi24
De ce ar putea armistițiul din Iran să ducă la un dezastru: Capcana în care SUA au fost prinse 12 ani și în care riscă să cadă din nou
Cancan.ro
BBC Weather îi contrazice pe meteorologii Accuweather: Cum va fi vremea de Paște în București, de fapt
Prosport.ro
FOTO. Frumoasa Diletta Leotta, discuție inedită cu Cristi Chivu: „Îți vom da numerele de telefon”
Adevarul
Cea mai nutritivă carne din lume este mai sănătoasă decât multe fructe și legume. Este la îndemâna oricui
Mediafax
Adio unei practici foarte des întâlnite în hoteluri: Uniunea Europeană elimină acest element din camerele de hotel
Click
Cine este tânărul din Constanța care a fost admis la Harvard, cu o bursă de peste 1.300.000 de dolari: „Un copil extraordinar”
Digi24
„Ghost Murmur”: cât de real este instrumentul CIA care a urmărit bătăile inimii aviatorului american dispărut în Iran
Cancan.ro
Ce i-a adus sfârșitul lui Mircea Lucescu, de fapt! Ovidiu Ioanițoaia a făcut dezvăluirea!
Ce se întâmplă doctore
Îți amintești de Laura Teodoru, știrista de la Digi? S-a retras de la tv și duce o viață luxoasă. Cum arată acum, la 10 de ani de când a dispărut din viața publică
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Restricții în trafic de Paște. Unde se circulă cel mai greu?
Descopera.ro
Cât de des ar trebui spălați blugii? Mulți greșesc!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Un tip îi propune unei fete să facă dragoste cu el: – Cât tupeu, domnule, cât tupeu!
Descopera.ro
Mâncarea din copilărie poate reprograma creierul pe viață, indică un studiu