Prima pagină » Știri externe » Eutanasierea copiilor ar putea deveni legală în Belgia

Eutanasierea copiilor ar putea deveni legală în Belgia

Eutanasierea copiilor ar putea deveni legală în Belgia
Belgia ar putea adopta o lege care să permitpă eutanasierea la cerere a copiilor

Belgia, una dintre cele mai liberale țări din Uniunea Europeană, ar putea adopta o lege care să permită eutanasierea la cerere a copiilor. The Guardian notează că Belgia este una dintre puținele țări din lume unde este permisă eutanasierea, dar doar în cazul persoanelor trecute de vârsta de 18 ani.

Sursa citată mai scrie că legea privind eutanasirea copiilor s-ar aplica doar în cazul minorilor cu boli incurabile, în stadiul terminal.

Măsura se bucură de sprijinul societății belgiene, deși există și contestatari care au fost foarte vocali, în ultimele zile, organizând proteste în stradă. Contestatarii, printre care și membri ai clerului, spun că o astfel de măsură „ar deschide o ușă care nu mai poate fi închisă”.

Susținătorii, printre care și reputatul medic pediatru belgian Gerland van Berlaer, spun că eutanasierea minorilor cu boli incurabile, în stadiu terminal, ar fi un gest de compasiune.

„Vorbim de copii care sunt efectiv în pragul morții, care oricum ar muri într-un timp foarte scurt și care au parte de dureri insuportabile”, spune van Berlaer, care este șeful unității de pediatrie a Spitalului Universitar din Bruxelles.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
NU renunța la cafea! Un studiu amplu schimbă tot ce știam până acum
Digi24
Rusia pregătește un atac asupra Poloniei, avertizează SUA. Soldații Moscovei ar putea traversa granița și pătrunde pe teritoriul NATO
Cancan.ro
Singura școală din București unde toți elevii au luat sub 5 la Evaluarea Națională 2026
Prosport.ro
Ce imagini! Cum arată la 25 de ani „cea mai frumoasă fată din lume”: s-a căsătorit!
Adevarul
Contradicții între declarațiile lui Bolojan și rapoartele CJ Bihor în dosarul azilelor ilegale: „Am avut o colaborare bună” apare în documente
Mediafax
ATENȚIE, dacă stai pe scaun peste 30 de minute! Ce au descoperit cercetătorii în 12 ani de studiu
Click
Ce întrebare o scoate din sărite pe Gabriela Oțil. Are legătură cu micuțul Tiago: „Am dat înapoi…”
Digi24
Trei scenarii privind viitorul Guvern. În ce variantă ar putea fi propus Alexandru Nazare premier
Cancan.ro
DOLIU în lumea radioului! A murit Anne-Marie Ionescu
Ce se întâmplă doctore
Vierme de un metru în intestin și 38 de paraziți în creier. Povestea femeii care a aflat prea târziu ce a contractat în timpul unei vacanțe
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Peripețiile unui român care a plecat până în Thassos cu un vehicul electric de oraș
Descopera.ro
O structură mamut observată în spațiul cosmic sfidează tot ce știm!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BUBULINA: - Bulă, de ce nu-mi mai muști urechea când te trezești...
Descopera.ro
Obiectul interstelar 3I/Atlas ar putea fi de aproape trei ori mai vechi decât Sistemul Solar