Prima pagină » Economic » Cum poți să te angajezi la „DNA-ul Fiscului”. 600 de posturi de inspector antifraudă, scoase la concurs

Cum poți să te angajezi la „DNA-ul Fiscului”. 600 de posturi de inspector antifraudă, scoase la concurs

Cum poți să te angajezi la
Direcția Generală Antifraudă Fiscală (DGAF), supranumită de premierul Ponta drept „DNA-ul Fiscului", vrea să mai angajeze aproximativ 600 de inspectori antifraudă, pe lângă cele 890 de posturi deja ocupate.

ANAF a anunțat că pe 1 martie va avea loc un concurs pentru ocuparea a 300 de posturi de inspectori antifraudă, în 29 martie va fi organizată încă o etapă de ocupare a posturilor vacante din cadrul DGAF, iar în lunile aprilie – mai se va organiza o ultima etapă de ocupare a altor 300 de posturi.

Între condițiile pe care trebuie să le îndeplinească o persoană care vrea să ajungă inspector antifraudă se numără studiile universitare de licență cu diplomă, respectiv studii juridice sau economice de lungă durată și promovarea unor evaluări psihologice complexe. În plus, candidatul trebuie să dețină permis de conducere categoria B și să aibă „disponibilitate la program de lucru prelungit”, „condiție fizică și psihică corespuzătoare efortului fizic și intelectual prelungit” și „rezistență la stres”. 

Posturile vacante sunt, între altele, pentru Direcția de coordonare cazuri speciale (12 posturi), Serviciul control TVA (10 posturi), Direcția operațiuni intracomunitare și TVA (23 de posturi), Serviciul control alcool, tutun și produse accizabile nearmonizate (4 posturi) și  Direcția control activități cu risc fiscal și intervenție rapidă (27 posturi).

În ce privește salariile inspectorilor antifraudă, ANAF a menționat pentr gândul că în prezent personalul Agenției Naționale de Administrare Fiscală este salarizat în baza legii privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice.

„Totodată la art.4 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.74/2013 se prevede faptul că prin hotărâre a Guvernului se vor stabili modul de constituire și criteriile de repartizare a unui fond de stimulente salariale pe seama sumelor atrase suplimentar la bugetul de stat din activitatea desfășurată”, a precizat ANAF.

Din numărul total de 2.000 posturi aprobate la Direcția Generală Antifraudă Fiscală în prezent sunt ocupate numai 891 (44%) dintre care 172 inspectori antifraudă din cadrul Direcției de combatere a fraudelor au fost detașați la Parchetul General, „pentru îmbunătățirea gradului de soluționare a cauzelor instrumentate de organele de urmărire penală”.

În urma procesului de reorganizare a ANAF, numărul total de posturi al Agenției Naționale de Administrare Fiscală a fost redus de la 28.904 posturi la 27.100 de posturi, potrivit informațiilor furnizate gândul de ANAF.

Inspectorii de la „DNA-ul Fiscului” colaborează cu DIICOT și DNA

Pe de altă parte, Direcția Generală Antifraudă Fiscală a participat la trei acțiuni de amploare în cooperare cu Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Crimă Organizată și Terorism (DIICOT) și Direcția Națională Anticorupție (DNA).

ANAF a anunțat că aproximativ 750 de inspectori antifraudă au efectuat controale la peste 300 contribuabili și au estimat un prejudiciu de 25,5 milioane euro.

„DGAF acționează în scopul destructurării lanțurilor tranzacționale constituite pentru prejudicierea bugetului statului, sunt stabilite implicațiile fiscale ale acestor operațiuni și se asigură recuperarea prejudiciilor cauzate. În acest sens, sunt investigate trei cazuri speciale, în a căror soluționare se cooperează cu DIICOT, prejudiciul total cauzat bugetului de stat prin cele trei lanțuri tranzacționale fictive fiind estimat la peste 115 milioane lei, echivalentul a circa 25,5 milioane euro”, potrivit ANAF.

Pentru recuperarea prejudiciilor, inspectorii au instituit măsuri asigurătorii asupra unor active patrimoniale în sumă de 117.729.520 lei, echivalentul a circa 26 milioane euro.

Peste 8.300 de contribuabili verificați de DNA-ul Fiscului în 3 luni

Direcția Antifraudă din ANAF a verificat în perioada decembrie 2013 –  februarie 2014 un numă de 8.358 contribuabili și a aplicat sancțiuni contravenționale în valoare totală de 144.277.891 lei, echivalentul a peste 32 milioane euro, reprezentând amenzi contravenționale și confiscări de bunuri, sume de bani în numerar și venituri a căror proveniență a fost considerată ilicită.

De asemenea, inspectorii au suspendat activitatea a 474 operatori economici, în principal pentru abateri de la prevederile legale privind dotarea și utilizarea aparatelor de marcat electronice fiscale și pentru nerespectarea normelor de comerț. 

Direcția Generală Antifraudă Fiscală a devenit operațională la finele anului și au fost efectuate acțiuni de control pe întreg teritoriul țării, în scopul prevenirii și descoperirii evaziunii fiscale, la agenți economici care realizează comerț en-gros, en-detail, producție, alimentație publică.

Venituri  bugetare mai mari cu o jumătate de miliard de euro în primele două luni

Pe de altă parte, ANAF a anunțat că veniturile bugetare încasate în primele două luni din 2014 au fost mai mari cu o jumătate de miliard de euro față de aceeași perioadă din 2013, potrivit ANAF.

„În perioada 1 ianuarie – 26 februarie 2014 s-au înregistrat influențe pozitive în colectarea veniturilor bugetare, astfel că în perioada de referință totalul veniturilor bugetare a însumat 26.628,39 milioane lei, ceea ce reprezintă  o depășire cu 9,25 % – indice nominal, respectiv cu 2.253,46 mil.lei în cifre absolute (aprox jumatate de miliard de euro) mai mult decât în perioada similară din anul  2013 ( 24.374,93 mil.lei)”, potrivit unor informații trimise gândul de ANAF.

Ponta: Șeful ANAF nu va fi schimbat

Cât privește șeful ANAF, acesta nu va fi schimbat din funcție atât timp cât va îndeplini planul de încasări la buget sau îl va depăși, a declarat liderul PSD, premierul Victor Ponta, arătând că este foarte mulțumit de activitatea ANAF pentru luna ianuarie, deoarece încasările au crescut cu 9%.

Gelu Ștefan Diaconu, susținut de PNL, a declarat miercuri agenției Mediafax că nu va demisiona de la conducerea ANAF, deoarece un astfel de gest ar avea posibile consecințe ireparabile asupra bugetului de stat și că elementele de natură rațională trebuie să prevaleze, nu cele emoționale.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Nicușor Dan, în fața unui nou impas! Două variante pentru Guvern: premier tehnocrat sau rocadă
Digi24
„Premierul calamitate”. Rareș Bogdan, atac fără precedent la adresa șefului său de partid, Ilie Bolojan
Cancan.ro
Aurelia, o angajată Selgros, a murit la locul de muncă. ULTIMELE cuvinte ale femeii de 58 de ani
Prosport.ro
FOTO. Dasha, noua frumusețe de la Roma! Imagini hot: „Bellissima”
Adevarul
Marea recrutare din Sănătate: 6.800 de posturi în spitale, deblocate. Ce locuri de muncă sunt disponibile și unde se fac angajări
Mediafax
Când apare raportul privind alegerile prezidențiale anulate? Nicușor Dan: „Dacă l-am promis, o să-l avem”
Click
Horoscop 2-8 octombrie. Oportunități profesionale pentru patru zodii, întâlniri neașteptate pentru Raci
Digi24
O susținătoare de-ale lui Georgescu, care amenința că va sări DIICOT în aer, a fost săltată de polițiști și a ajuns la Obregia
Cancan.ro
Vlad Bălțățeanu și-a agresat unchiul cu 24 de ore înainte de crima din Vâlcea: 'M-a închis într-o cameră fără geamuri și...'😲
Ce se întâmplă doctore
Recunoști vedeta? Așa arăta una dintre cele mai admirate femei din România când era doar o școlăriță. Fiica sa seamănă izbitor cu ea
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
EXCLUSIV | Cei care nu și-au cumpărat TollRO nu vor fi amendați. CNAIR: Vor circula gratis, deocamdată
Descopera.ro
Fetele pot fi mai atrase de chipuri decât de obiecte încă din primele zile de viață
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Descopera.ro
În ce oraș de la malul mării o casă ajunge la același preț cu o mașină?
Mediafax Italia
SCUMPIRI ÎN LANȚ. Inflația explodează, energia urcă cu peste 22%
Mediafax Spania
Mergi cu bicicleta? De azi s-au schimbat regulile: ce trebuie să știi!