Prima pagină » Știri » Turistul scoțian care a încercat să-l salveze pe Liviu Babeș s-a întors după 25 de ani în România

Turistul scoțian care a încercat să-l salveze pe Liviu Babeș s-a întors după 25 de ani în România

Turistul scoțian care a încercat să-l salveze pe Liviu Babeș s-a întors după 25 de ani în România
Unul dintre cei care au încercat să-l salveze pe Liviu Babeș, românulș care și-a dat focc pe pârtia Bradul acum 25 de ani, a venit în România

Turistul scoțian care a încercat să-l salveze pe Liviu Corneliu Babeș, în timp ce acesta și- a dat foc pe pârtia Bradul din Poiana Brașov, în 2 martie 1989, în semn de protest față de regimul comunist, s-a întors pentru prima dată în România după 25 de ani pentru a participa la comemorarea acestuia.

Scoțianul Douglas Wallance, acum în vârstă de 49 de ani, a venit la Brașov, vineri, pentru a participa la ceremoniile de comemorare a 25 de ani de când Liviu Corneliu Babeș și-a dat foc pe pârtia Bradul din Poiana Brașov, în semn de protest față de regimul comunist, transmite corespondentul MEDIAFAX.

El a venit la invitația lui Mircea Sevaciuc, fost lider al Asociației „15 Noiembrie 1987 Brașov”. El a povestit, într-o conferință de presă, despre momentul în care l-a văzut pe brașovean în flăcări și s-a aruncat asupra lui pentru a-l salva.

„Mă aflam cu un grup de prieteni la schi în Poiana Brașov, în martie 1989. Eram începător pe atunci și stăteam la baza pârtiei și mă uitam la ceilalți schiori. La un moment dat, am văzut un foc și am crezut că arde ceva, iar apoi am realizat că, de fapt, era un om care ardea. Am început să alerg în direcția lui, mi-am dat jos geaca de schi și am încercat să îl sting. Dar flăcările erau foarte mari. Se mai adunase lume în jurul lui, iar în cele din urmă bărbatul a căzut la pământ și am reușit să-l stingem. Încă era viu…Inițial, am crezut că a fost un accident, apoi am văzut o pancartă lipită de un copac, iar cei din jur mi-au spus despre ce e vorba, despre o sinucidere politică”, a spus scoțianul.

El a mai povestit că, după ce s-a întors la hotel, a fost căutat de niște milițieni care i-au cerut să dea o declarație.

„Mi-au spus că bărbatul era un nebun. Atât mi-au spus despre el. Restul a fost pentru mine un coșmar. Iar cu o noapte înainte să plecăm, m-au căutat trei bărbați, nu știu cine erau, care au încercat să-mi ofere o geacă de schi, dar nu am vrut-o, tot ce îmi doream este să plec odată de acolo”, a mai spus Wallance.

El a spus că, după ce s-a întors în Marea Britanie, a sunat la cele mai importante instituții media, BBC, Sunday Times, Scotland Radio și le-a povestit ce s-a întâmplat în Poiana Brașov, pentru că nu a vrut ca gestul sinucigaș al brașoveanului să rămână fără ecou. El a păstrat timp de 25 de ani publicațiile în care a apărut povestea lui Liviu Corneliu Babeș, precum și o casetă video cu câteva imagini de a doua zi de la locul unde s-a sinucis brașoveanul. În celebra publicație Sunday Times, articolul despre Babeș apare cu titlul „Ars de viu, rușinea unei națiuni” („Burnt alive: a nation’s shame”).

Douglas Wallance a mai spus că după acel eveniment din Poiana Brașov la care a fost martor a înțeles ce se petrece în România și a vrut ca și restul Europei să știe. El a urmărit apoi și ce s-a întâmplat la Revoluție, în decembrie 1989, și după aceea. Tot din presă a văzut apoi și o fotografie cu Babeș și soția acestuia, deoarece nu a știut niciodată cum arăta bărbatul pe care a încercat să-l salveze.

La finalul conferinței de presă, scoțianul s-a întâlnit pentru prima dată cu soția lui Babeș, Etelka.

La împlinirea a 25 de ani de la martiriul lui Liviu Corneliu Babeș, pe data de 2 martie, se vor organiza la Brașov o serie de evenimente în cinstea acestuia, evenimente la care au fost invitați și foștii șefi de stat Ion Iliescu, Emil Constantinescu și Regele Mihai I.

Seria de evenimente va începe, duminică, de la ora 09.00, la Cimitirul Central Brașov, apoi va urma, la ora 11.00, o slujbă de pomenire la Biserica de Lemn din Poiana Brașov, urmată de depuneri de coroane la monumentul situat în curtea bisericii. De la ora 13.00, la Consiliul Județean Brașov, va urma un simpozion comemorativ „Liviu Corneliu Babeș – precursor al prăbușirii Corinei de Fier”, la care vor participa autorități locale, secretari de stat, ambasadori, scriitori, profesori.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
SCANDAL la Guvern! Sindicatul angajaților, atac la adresa lui Bolojan: La 17 august unde erați?
Digi24
Doi neozeelandezi au pedalat pe lângă Dunăre „de la izvor până la mare” și au documentat cea mai mare problemă din această vară
Cancan.ro
Motivul trist care l-a făcut pe medicul de 28 de ani să ia decizia tragică! De ce a făcut asta
Prosport.ro
Ce a pățit o turistă la hotelul Simonei Halep din Mamaia: „Am făcut plângere la Poliție și la ANPC!”
Adevarul
A fost salvat de două ori de la înec, dar s-a întors în mare cu steagul roșu arborat. Explicația psihologului
Mediafax
Gară imensă de 14,5 miliarde de euro, FĂRĂ aer condiționat! Proiectul care sfidează orice așteptare
Click
Câștigurile neașteptate ale unor vloggeri români după 4 ani de YouTube: „Ne putem lua o casă?
Digi24
„O minune care mi-ar putea salva viaţa”. Câștigătoarea celui mai mare premiu din istoria jocului Loto 6/49 și-a ridicat banii
Cancan.ro
Orașele din România în care sunt anunțate ninsori în septembrie, potrivit meteorologilor Accuweather
Ce se întâmplă doctore
Îl mai ții minte pe Vierme de la Animal X? Cum arată acum, la 42 de ani, și cu ce se ocupă! E schimbat total și mulți nu l-au mai recunoscut
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Licitație pentru mașini electrice la Onești. Cum arată cerințele tehnice pentru cele șapte vehicule?
Descopera.ro
Mulți greșesc: Cum calculezi corect câți ani are câinele tău?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – De ce ai burta așa mare? – Am mâncat 10 sarmale
Descopera.ro
Japonia pregătește o misiune care ar putea dezvălui originea Sistemului Solar