Prima pagină » Economic » Firmele în dificultate financiară vor putea primi bani de la stat pentru promovarea exportului

Firmele în dificultate financiară vor putea primi bani de la stat pentru promovarea exportului

Firmele în dificultate financiară vor putea primi bani de la stat pentru promovarea exportului
Guvernul va acorda ajutoare pentru stimularea exportului, în limita a 200.000 euro pe trei ani, și acelor firme care au dificultăți financiare, urmând să modifice, în baza unui nou regulament UE, actualul sistem care interzice acordarea de ajutoare acelor firme considerate ca fiind în dificultate.

Firmele primesc anual, din bugetul de stat, fonduri pentru acoperirea, parțială sau totală, a cheltuielilor generate de participarea la târguri și expoziții internaționale organizate în străinătate, organizarea de misiuni economice și acțiuni de promovare a exporturilor în străinătate, realizarea de studii de piață și pe produse, realizarea de acțiuni de publicitate și reclamă cu caracter general pe piețe de interes pentru exportul românesc, potrivit legii, valabile din 2007.

Banii sunt acordați prin Programul de promovare a exportului, gestionat de Ministerul Economiei, cu acordul Consiliului de Export, și acoperă 50% din cheltuielile cu transportul extern și cazarea pentru un delegat de la fiecare firmă participantă la misiunile economice și acțiunile de promovare a exportului organizate în afara spațiului european și 100% cheltuielile cu transportul în interiorul țării de destinație a câte unui delegat al firmei, precum și cele pentru închirierea sălilor aferente întâlnirilor de afaceri și a dotărilor necesare desfășurării acestora, cheltuielile pentru mediatizarea acțiunii, cheltuielile de reprezentare și protocol, precum și alte cheltuieli.

Legislația în vigoare interzice însă acordarea unor astfel de fonduri acelor firme care se confruntă cu dificultăți financiare și definește o astfel de firmă ca fiind acea societate cu răspundere limitată pentru care se constată pierderea a mai mult de jumătate din capitalul social, din care mai mult de un sfert pierdut în ultimele 12 luni, sau pentru care cel puțin o parte dintre asociați sunt ținuți responsabili pentru datoriile rezultate din pierderea capitalului, precum și pentru orice firmă care îndeplinește condițiile să intre într-o procedură de reorganizare judiciară și faliment.

În baza unui nou regulament al Comisiei Europene, care elimină restricția de a acorda ajutoare firmelor care se confruntă cu dificultăți financiare, Guvernul va modifica sistemul actual și va introduce noi criterii de selectare a firmelor beneficiare, valabile pentru perioada 2014-2020.

Astfel, conform unui document obținut de Mediafax, banii vor fi acordați acelor firme românești care îndeplinesc, cumulativ, o serie de condiții de eligibilitate, respectiv sunt înregistrate și au în obiectul de activitate operațiuni de export, iar oferta de export corespunde cu profilul acțiunii promoționale la care solicită participarea, sunt înființate cu cel puțin 18 luni înainte de data manifestării opțiunii de participare la acțiunea promoțională și au desfășurat activități comerciale în ultimul an, produsele sau serviciile pe care le promovează la export sunt realizate în România, au valoare adăugată ridicată și îndeplinesc condițiile de comercializare pe piețele externe, în ultimii 2 ani fiscali și în anul fiscal în curs nu au beneficiat de ajutoare de minimis, din sursele statului, ale autorităților locale sau din surse comunitare, care, cumulat, să depășescă echivalentul în lei a 200.000 euro, nu au ca activitate de bază cercetarea-dezvoltarea, activități educaționale și diseminarea rezultatelor cercetării, care nu fac obiectul normelor în materie de ajutoare de stat, cu excepția cazurilor în care organizațiile în cauză dispun de unități separate pentru activități de producție și export ale căror costuri sunt contabilizate distinct față de activitatea de bază, împotriva sa nu a fost emisă o decizie de recuperare a unui ajutor de stat, dacă această decizie de recuperare nu a fost deja executată, la data depunerii cererii de înscriere nu înregistrează debite la bugetul de stat și la bugetele locale și respectă regulile de participare.

În prezent, condițiile de eligibilitate, valabile din 2007, sunt ca firmele să fie înregistrate și să își desfășoară activitatea în România, să nu fi beneficiat în ultimii 2 ani fiscali și în anul fiscal în curs, fie din surse ale statului sau ale autorităților locale, fie din surse comunitare, de ajutor de minimis, care, cumulat, să depășească echivalentul în lei a 200.000 euro, să nu se afle în procedură de executare silită, reorganizare judiciară, faliment, închidere operațională, dizolvare, lichidare, să nu aibă datorii bugetare, inclusiv provenind din neplata contribuțiilor de asigurări sociale, a contribuțiilor de asigurări pentru șomaj, a contribuției de asigurare pentru accidente de muncă și boli profesionale, precum și a contribuțiilor pentru asigurări sociale de sănătate, să nu fie considerate firme în dificultate, să nu fi fost emisă împotriva sa o decizie de recuperare a unui ajutor de stat, dacă această decizie de recuperare nu a fost deja executată, să aibă în obiectul de activitate operațiuni de export, nomenclatorul de export să corespundă cu profilul târgului la care se solicită participarea, produsele să fie de concepție și/sau marcă proprie, de calitate și cu valoare adăugată ridicată, să aibă rezultate pozitive privind eficiența participării la târguri și expoziții cu sprijin de la bugetul de stat, în cazul prezenței la astfel de acțiuni anterioare, numărul de participări la târguri internaționale cu sprijin de la bugetul de stat să fie de maximum 4 pe an și să respecte regulile de participare.

Guvernul arată în document că, prin noile măsuri, se urmărește creșterea numărului de firme participante la acțiuni din programul de promovare a exportului și, implicit, a numărului exportatorilor, cu efect în creșterea producției pentru export și creșterea numărului de salariați și a veniturilor acestora.

În același document, însă, se arată că pentru acest an au fost alocate credite bugetare de 28 milioane lei, cu mult sub nivelul fondurilor necesare pentru finanțarea programului de promovare a exportului, iar pentru următorii 6 ani sunt estimate credite bugetare de 50 milioane lei (pentru 2015), 60 milioane lei (pentru 2016), 65 milioane lei (pentru 2017), 70 milioane lei (pentru 2018), 75 milioane lei (pentru 2019) și 80 milioane lei (pentru 2020), rezultând astfel o medie pe șase ani de 66,7 milioane lei.
 

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Irina Rimes, despre punctajul acordat României de Republica Moldova: Vreau să văd publicată lista juriului
Digi24
De ce nu poate elita de la Kremlin să-l înlăture de la putere pe Putin și ce poate face Occidentul ca să grăbească prăbușirea regimului
Cancan.ro
Cresc pensiile românilor cu 600 lei, de la 1 ianuarie 2027. Cine beneficiază de această mărire și care este condiția
Prosport.ro
FOTO. Iulia Pârlea, în costum de baie pe plaja din Grecia. Prezentatoarea TV pentru care s-au certat Marica şi Torje arată spectaculos
Adevarul
NYT: Israelul ar fi investit milioane de euro pentru a-și crește influența la Eurovision. Acuzații de lobby diplomatic și campanii masive de vot
Mediafax
Eurovision: Val de reacții negative în Moldova după ce juriul a oferit doar 3 puncte României
Click
O taiwaneză spune ce nu îi place în țara noastră. Ce o deranjează cel mai mult la români: „Nu m-am acomodat deloc cu asta”
Digi24
Controversă la Eurovision: Publicul din R. Moldova a acordat 12 puncte României, juriul doar 3. Reacția prezentatoarei Margarita Druță
Cancan.ro
Orașele din România în care plouă toată luna iunie. Meteorologii EaseWeather anunță cea mai ploioasă vară din mileniul trei
Ce se întâmplă doctore
Daniela Crudu, de nerecunoscut! Cum a ajuns să arate acum. Fanii sunt îngrijorați: „E bolnavă?”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Foto / Un ARO 243 de armată, scos la vânzare pe OLX. Cât cere proprietarul pentru modelul românesc produs în 1989
Descopera.ro
„Cine a înșelat o dată, va înșela mereu”: Un studiu amplu dezvăluie secretele infidelității
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Într-un restaurant select, un muzician se apropie de masa lui Bulă
Descopera.ro
Arheologii au găsit molecule organice în fosile de dinozaur