Prima pagină » Știri » Nou-născut prematur, abandonat în scara unui bloc din Brăila

Nou-născut prematur, abandonat în scara unui bloc din Brăila

Un nou-născut prematur a fost abandonat în scara unui bloc din municipiul Brăila, fiind lăsat pe o măsuță pentru flori, plină cu ghivece, copilul fiind găsit de o locatară care a anunțat imediat Poliția și transportat la spital, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Brăila, inspector principal Jenel Șogor, nou-născutul, o fetiță, a fost găsit, duminică, de o femeie care locuiește la parterul unui bloc din municipiul Brăila, pe o măsuță pentru flori pe care erau ghivece, bebelușul fiind îmbrăcat și învelit cu o păturică, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Imediat, femeia a sunat la 112 și a anunțat Poliția, care a declanșat cercetări pentru găsirea femeii care a abandonat nou-născutul.

„Imediat după primirea sesizării, polițiștii s-au dus la locul indicat, copilul a fost transportat la Spitalul de Obstetrică și Ginecologie din Brăila, pentru examinare medicală, iar polițiștii continuă investigațiile pentru identificarea persoanei care a abandonat copilul”, a declarat, luni, pentru MEDIAFAX inspector principal Jenel Șogor.

Potrivit unor surse din rândul anchetatorilor, bebelușul este în stare bună. Medicii au stabilit că el a fost născut în noaptea de sâmbătă spre duminică, cu aproximativ opt – zece ore înainte de a fi găsit abandonat pe măsuța de flori. Fetița a fost născută prematur, la circa 37 de săptămâni, având o greutate de 2.200 de grame. Conform acelorași anchetatori, cordonul ombilical al bebelușului este legat nespecializat, semn că femeia care l-a abandonat a născut neasistată de un cadru medical.

Polițiștii încearcă să o găsească pe femeia care și-a abandonat copilul, fiind făcute cercetări în spitalele din Brăila, în cabinetele medicale, dar și în farmacii și alte locații unde persoana căutată se poate ascunde. Până la ora actuală, polițiștii brăileni nu au nici un indiciu despre femeia care și-a abdnonat copilul în scara unui bloc imediat după ce l-a născut.

Dacă mama nu va fi identificată în scurt timp, bebelușul va ajunge în grija unui asistent maternal profesionist.

„La DGASPC există asistenți maternali profesioniști, atestați pentru a primi în regim de urgență nou-născuți. În momentul în care starea de sănătate a fetiței va permite, aceasta va fi preluată de un asistent maternal”, a declarat directorul adjunct al DGASPC Brăila, Simona Cimpoae.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Raport SUA, mesaj DUR despre România: „Corupția rămâne problema eternă”. Ce să facă investitorii
Digi24
„Premierul calamitate”. Rareș Bogdan, atac fără precedent la adresa șefului său de partid, Ilie Bolojan
Cancan.ro
Vlad Bălțățeanu și-a agresat unchiul cu 24 de ore înainte de crima din Vâlcea: 'M-a închis într-o cameră fără geamuri și...'😲
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, anunț despre planurile cu milionarul Dorin Mateiu: „Să trăiesc liber, departe de judecată”
Adevarul
Susținătorii lui Călin Georgescu au instalat corturi în fața Arestului Central. Fotografia care a stârnit indignare și îngrijorare
Mediafax
Când apare raportul privind alegerile prezidențiale anulate? Nicușor Dan: „Dacă l-am promis, o să-l avem”
Click
Neti Sandu, previziuni îngrijorătoare pentru 2027. Astrologul de la PRO TV avertizează: „Nu mai merge!”
Digi24
O susținătoare de-ale lui Georgescu, care amenința că va sări DIICOT în aer, a fost săltată de polițiști și a ajuns la Obregia
Cancan.ro
Ce avere are Ciprian Șerban, deputatul cu care s-a căsătorit Cristina Dorobanțu. Cei doi urmează să devină părinți!
Ce se întâmplă doctore
Recunoști vedeta? Așa arăta una dintre cele mai admirate femei din România când era doar o școlăriță. Fiica sa seamănă izbitor cu ea
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
EXCLUSIV | Cei care nu și-au cumpărat TollRO nu vor fi amendați. CNAIR: Vor circula gratis, deocamdată
Descopera.ro
Fetele pot fi mai atrase de chipuri decât de obiecte încă din primele zile de viață
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Descopera.ro
Nu toate drumurile duceau la Roma. Harta care schimbă imaginea uneia dintre cele mai mari rețele ale Antichității
Mediafax Italia
SCUMPIRI ÎN LANȚ. Inflația explodează, energia urcă cu peste 22%
Mediafax Spania
Mergi cu bicicleta? De azi s-au schimbat regulile: ce trebuie să știi!