Prima pagină » Știri politice » Iliescu: Aderarea la NATO, parte din proiectul strategic al României post-revoluționare

Iliescu: Aderarea la NATO, parte din proiectul strategic al României post-revoluționare

Iliescu: Aderarea la NATO, parte din proiectul strategic al României post-revoluționare
Fostul președinte Ion Iliescu a declarat, într-un interviu acordat MEDIAFAX, că aderarea la NATO, care a avut loc la sfârșitul ultimului său mandat, a făcut parte din proiectul strategic al României post-revoluționare, care a întrunit în cel mai înalt grad consensul politic și social.

Fostul președinte Ion Iliescu a declarat, într-un interviu acordat MEDIAFAX, că aderarea la NATO, care a avut loc la sfârșitul ultimului său mandat, a făcut parte din proiectul strategic al României post-revoluționare, care a întrunit în cel mai înalt grad consensul politic și social.

Iliescu a arătat că acest proiect de integrare euro-atlantică a fost susținut de cetățenii români, care au acceptat costurile economice și sociale ale reformelor cerute pentru aderare

Fostul șef de stat a menționat că aderarea la un sistem de securitate colectivă a fost necesară din cauza instabilității din jurul României.

El a arătat că România a dovedit, în perioada premergătoare aderării, că este un stat matur, capabil să devină un furnizor de securitate și că nu a adus nici în NATO, nici în UE, elemente de conflict sau de instabilitate.

Iliescu a spus că, după aderare, Armata română s-a dovedit receptivă la schimbare și profesionistă, fiind capabilă să devină rapid interoperabilă cu armatele țărilor membre, lucru dovedit în Irak și în Afganistan.

Iliescu a spus că, dacă nu ar fi existat o anumită conjunctură în context european, România ar fi fost invitată să adere la NATO încă din 1997, la Madrid.

El a subliniat faptul că este „nedreaptă” susținerea „unora” că România a fost invitată să adere ca urmare a atentatelor din 11 septembrie 2001, și nu ca urmare a meritelor sale și ca o confirmare a succesului reformelor politice și militare.

Iliescu a spus că România are capacitatea de a își îndeplini angajamentele, lucru care reprezintă o realizare importantă.

El a spus că forța de descurajare pe care NATO o posedă este cea mai bună poliță de asigurare pentru toți membrii săi.

Fostul șef de stat a apreciat că România este în siguranță și la adăpost de consecințele crizei din Ucraina, politic și militar vorbind, dar „mai puțin” din punct de vedere economic.

Iliescu a mai spus că trebuie să ne dorim cu toții ca scutul antirachetă de la Deveselu să iasă din funcțiune „de bătrânețe”, fără a fi folosit vreodată.

Citiți integral interviul acordat agenției MEDIAFAX de către fostul șef al statului Ion Iliescu pe mediafax.ro

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Vestea serii pentru șoferi: motorina se ieftinește de la miezul nopții
Digi24
Mesaje de „La mulți ani” pentru Sfânta Maria 2026: Urări pe care să le trimiți sărbătoriților pe 15 august
Cancan.ro
Cu ce se ocupă acum pensionarul de pe Transfăgărășan? Incidentul deosebit de GRAV care l-a retrogradat din funcție. Avem detalii 💣
Prosport.ro
„Doamna Diana, ne omorâți”. Imagini incendiare cu fosta soție a lui Claudiu Niculescu, în costum de baie
Adevarul
Care sunt șansele ca R. Moldova să renunțe la independență pentru a intra în UE. Scenariul unirii cu România, analizat de presa internațională
Mediafax
A spart peretele și a rămas fără cuvinte! Ce a găsit un student valorează 9 milioane de euro
Click
Ce a vorbit Dan Alexa cu Alina Pușcău după ce boala s-a agravat. „Să ne rugăm pentru ea că e mult mai greu”
Digi24
Cum a pregătit Rusia „trupe de șoc” care să creeze haos în Rep. Moldova: Un plan pus la cale din „Silicon Valley”-ul Kremlinului
Cancan.ro
650 lei amendă pentru toți pietonii din România care fac acest lucru în timp ce traversează strada, pe zebră. Mulți consideră că este un gest normal, dar legea spune altceva
Ce se întâmplă doctore
Cum arată casa de 21 de milioane de dolari în care locuiesc Meghan Markle și Prințul Harry. „Este vindecător. Te simți liber”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Afecțiuni medicale din cauza cărora șoferii pot ajunge la închisoare. Problema e tratamentul, nu boala
Descopera.ro
Un studiu, în premieră, dezvăluie că doar o oră în plus de somn îi ajută pe studenți să aibă note mai bune
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BUBULINA: – Facem dragoste de trei ori pe săptămână!
Descopera.ro
Un asteroid care ar putea fi format din trei lumi îi uimește pe astronomi