Bulgaria scoate South Stream de sub incidența legislației UE, prin schimbarea statutului conductei

Bulgaria scoate South Stream de sub incidența legislației UE, prin schimbarea statutului conductei
Publicat: 04/04/2014, 20:45
Actualizat: 07/04/2019, 06:53

După trei ore de dezbateri, care au avut loc joi, și votul de vineri, parlamentarii au mai aprobat ca tronsonul de conductă din apele teritoriale bulgărești, care va măsura circa 14 kilometri, va obține un statut juridic de „netraversare a teritoriului european”, a relatat agenția bulgară de presă Mediapool.

Aceste modificări aduse legii energiei elimină obligativitatea ca Bulgaria să ofere accesul unor terțe părți la tronsonul South Stream de pe teritoriul său și scot segmentul de gazoduct de sub incidența reglementărilor reunite în așa-numitul „Third Energy Package”.

Decizia Parlamentului, adoptată cu 115 voturi „pentru”, 64 „împotrivă” și patru abțineri, a fost susținută de toți parlamentarii Partidului Socialist Bulgar și partenerii lor din Mișcarea pentru Drepturi și Libertăți, dar și de ultra-naționaliștii Ataka.

Opoziția de centru-dreapta GERB a votat în mare parte împotrivă, în timp ce patru dintre parlamentarii săi s-au abținut.

Unul dintre inițiatorii amendamentelor, Iavor Kuiumdziev, a făcut o paralelă între construcția conductei și călătoria cu un avion, afirmând că în cazul unui avion nu se consideră că aterizează într-o țară numai pentru că zboară deasupra ei.

Un parlamentar al GERB a spus că nu înțelege de ce colegii din BSP au decis să nu aștepte răspunsul UE, și anume dacă aceste amendamente încalcă legislația comunitară.

Aprobarea amendamentelor a avut loc în pofida unei scrisori din partea comisarului Gunther Oettinger, care a cerut explicații în legătură cu intențiile Bulgariei față de statutul juridic al South Stream.

Țările participante la proiectul South Stream au convenit în 2013 să fie reprezentate de Comisia Europeană la negocierile cu Gazprom, astfel încât CE va avea ultimul cuvânt de spus în discuții.

În decembrie 2013, Comisia a cerut țărilor participante la proiectul South Stream, inclusiv Bulgariei, să renegocieze acordurile bilaterale cu Rusia, astfel încât să respecte legislația comunitară.

South Stream va livra gaze naturale rusești către Austria, tranzitând Marea Neagră, Bulgaria, Serbia și Ungaria. Acționarii South Stream sunt Gazprom (50%), grupul italian Eni (20%), Wintershall Holding din Germania și EDF din Franța (15% fiecare). Italia este unul dintre principalii clienți ai gazelor rusești, importând anul trecut de la Gazprom 15,1 miliarde metri cubi de gaze, ușor peste consumul anual al României.

Pentru Gazprom, proiectul South Stream are rolul de a diversifica rutele de export către Europa. În prezent, cea mai mare parte din gazul rusesc vândut în Europa trece prin Ucraina.

Disputele dintre Kiev și Moscova privind prețul gazelor și tarifele de transport au afectat de mai multe ori livrările de gaze către Europa, cel mai recent la începutul anului 2009. Tensiunile s-au amplificat între timp, în urma schimbării regimului de la Kiev și a anexării Crimeei de către Rusia.

Potrivit Comisiei Europene, acordurile interguvernamentale între Rusia și țările de tranzit încalcă mai multe reguli europene. De exemplu, Gazprom va fi în cadrul proiectului atât producător, cât și distribuitor de gaz, fapt ce contravine cu regula UE de separare a celor două activități, pentru încurajarea concurenței.

Totodată, South Stream urmează să transporte doar gaze rusești, în timp ce UE cere ca astfel de proiecte să fie deschise și altor companii.

Comisia critică și cum vor fi stabilite tarifele, susținând că potrivit legislației UE acest rol trebuie să revină unui manager independent și nu Gazprom.

Construcția conductei a început deja în Rusia, Bulgaria și Serbia, iar Comisia nu poate să oprească acest proces, a declarat în decembrie un purtător de cuvânt al instituției, precizând că legislația UE va fi încălcată atunci când vor începe livrările de gaze.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Trupul unei tinere a fost turnat în beton în urmă cu peste 50 de ani....
Bucurie mare în showbiz ❤️ ❤️ Fosta asistentă de la Acces Direct este însărcinată pentru...
FOTO. Cât de bine arată cea mai frumoasă hocheistă din lume!
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
SUA au cumpărat 81 de avioane sovietice de la un aliat al lui Putin cu...
BOMBĂ la Survivor! Cum a TRIŞAT Iancu Sterp cu ajutorul fratelui său! Descalificat înainte de...
Cum a rămas, de fapt, Gina Pistol însărcinată. Nu mai avea nicio speranță: „Smiley mi-a...
O rezervaţie de bujori unică în Europa se află în România. E situată pe cel...
Tragedie în România! A MURIT
Irinuca Columbeanu se întoarce în România! Ce spune Irinel Columbeanu despre vizita fiicei sale: „Nu...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Filtru de particule înfundat se REPARĂ sau se ARUNCĂ? Ce durată de viață are DPF?
S-a realizat al doilea transplant de rinichi de porc către un pacient uman
Rezervor URIAȘ de apă, găsit ADÂNC sub suprafața Pământului
Se stabilește chiar mâine, 30 aprilie. Decizia care este obligatorie în România
Meghan Markle, eșec de proporții în afaceri. Ce se întâmplă cu American Riviera Orchard
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor...
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Robi, hotărât să lupte pentru Roberta! Concurentul nu este impresionat de chimia dintre Roberta și...
"M-am săturat". David Pușcaș a ajuns la capătul puterilor. Ce piedici întâmpină fiul adoptiv al...
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă,...
Astronomii au descoperit cum s-a format „inima” de pe Pluto