Prima pagină » Știri politice » Bănicioiu, după reținerea a 9 medici de la Spitalul de Arși: Deocamdată, nu sunt probleme privind acoperirea urgențelor

Bănicioiu, după reținerea a 9 medici de la Spitalul de Arși: Deocamdată, nu sunt probleme privind acoperirea urgențelor

Bănicioiu, după reținerea a 9 medici de la Spitalul de Arși: Deocamdată, nu sunt probleme privind acoperirea urgențelor
Ministrul Sănătății, Nicolae Bănicioiu, a declarat sâmbătă, pentru MEDIAFAX, că la Spitalul de Arși din Capitală nu sunt, cel puțin deocamdată, probleme privind acoperirea urgențelor, după reținerea a nouă medici, însă analizează ce soluții ar exista în cazul în care situația va deveni critică.

„Am trimis acolo Direcția de Sănătate Publică, încă de vineri, și mi s-a comunicat că, deocamdată, unitatea sanitară se încadrează în parametri. Analizez, însă, împreună cu profesorul Ioan Lascăr (șeful Secției de chirurgie plastică, reparatorie și arsuri de la Spitalul Floreasca – n.r.) ce soluții ar exista în cazul în care vor apărea situații de urgență care să necesite personal medical suplimentar”, a spus ministrul.

Nouă medici de la Spitalul de Arși, între care managerul unității, Vitalie Stan, au fost reținuți, vineri, în dosarul operațiilor estetice. Aceeași măsură a fost dispusă în cazul unei angajate a unei clinici private, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse judiciare.

Ceilalți medici reținuți sunt șeful Secției de Chirurgie Plastică a Spitalului de Arși, Nicolae Antohi, Aurelia Isac, Florica Gușă, Carmen-Elena Boiangiu, Ioan Costică Ghiță Plujdescu, Florin Parasca, Ivan Vătămănescu și Elena Cristina Isac.

Toți cei zece reținuți vor fi prezentați, sâmbătă, Tribunalului Capitalei, cu propunerea de arestare preventivă.

Potrivit anchetatorilor, medicii vizați în dosarul operațiilor estetice pretindeau mită sume cuprinse între 450 și 3.400 de euro, în funcție de tipul intervenției, banii fiind împărțiți între membrii echipei operatorii, iar în cazul în care raportărilor acestora erau validate, CASMB deconta aproape 5.000 de lei pe operație.

Procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalui București (PTB) spun că pacienții care doreau efectuarea unor operații estetice contactau suspecții, medici angajați ai Spitalului Clinic de Urgență de Chirurgie Plastică, Reconstructivă și Arsuri, în baza unor anunțuri postate pe internet sau la recomandarea altor pacienți care au efectuat operații similare.

Suspecții, medici în specialitatea chirurgie plastică, reconstructivă și estetică, ofereau consultații pacienților care doreau efectuarea unor operații estetice, atât în cadrul Spitalului Clinic de Urgență de Chirurgie Plastică, Reconstructivă și Arsuri, cât și în cadrul unor clinici private, susțin anchetatorii.

„În discuțiile purtate, suspecții le comunicau pacienților că pot opta pentru efectuarea intervenției în spitalul public sau într-o clinică privată, prezentându-le avantajele financiare (un preț mai mic) de care ar fi beneficiat în cazul în care intervenția s-ar fi realizat într-o unitate spitalicească publică. În situațiile în care pacienții optau pentru efectuarea intervenției în spital, astfel cum le indicau suspecții, se întocmea documentația medicală în care erau menționate un diagnostic și un tip de intervenție medicală nereale”, mai arată PTB.

Ulterior, pe baza acestor documente falsificate, se întocmeau raportările către Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului București (CASMB) și Școala Națională de Sănătate Publică, Management și Perfecționare în Domeniul Sanitar București (SNSPMPDSB), prin care se solicita decontarea serviciilor medicale.

„În cazul în care raportările erau validate de către CASMB și SNSPMPDSB, se deconta suma de 4.921,83 lei pentru fiecare intervenție medicală. Pentru „serviciile” oferite (efectuarea unor analize medicale, internarea într-un spital public în baza unui diagnostic fals, intervenția chirurgicală propriu-zisă, folosirea frauduloasă a logisticii spitalului) medicii pretindeau cu titlu de mită sume cuprinse între 450 euro și 3.400 euro, în funcție de tipul intervenției, acestea fiind împărțite între membrii echipei operatorii (medicul principal de intervenție, medicul secundar de intervenție și medicul anestezist)”, menționează anchetatorii.

În acest dosar, sunt urmărite penal 26 de persoane, pentru luare de mită, dare de mită, înșelăciune și fals intelectual. Cercetările vizează 16 medici din cadrul Spitalului Clinic de Urgență de Chirurgie Plastică, Reconstructivă și Arsuri, o asistență medicală și nouă pacienți, a precizat PTB.

Anchetatorii au făcut, vineri, percheziții la Spitalul de Arși și la 22 de adrese din București, inclusiv la locuințele unor medici, unde au găsit importante sume de bani. În unele cazuri, perchezițiile au fost întârziate până la sosirea mașinilor de numărat bani, în condițiile în care anchetatorii au găsit la un doctor 170.000 de euro, iar la un altul, 700.000 de lei, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse judiciare.

Acasă la un alt medic au fost găsiți 50.000 de euro, la un altul, 40.000 de euro, iar la un doctor care fusese în tura de noapte, 1.000 de euro, conform acelorași surse.

În total, la cei vizați de percheziții au fost găsiți peste 500.000 de euro, au mai precizat sursele citate.

Cadrele medicale care ar fi realizat în spital operații estetice, cereau pentru aceste intervenții sume mult mai mici decât prețul pieței, pe care le încasau direct. Spre exemplu, pentru o rinoplastie se percepea aproximativ 5.000 de lei, iar pentru un implant mamar, aproximativ 2.500 de euro, au precizat sursele citate.

Conform unor surse apropiate anchetei, printre pacienți se numără Anda Adam și Ioana Tufar.

În acest dosar, la Poliția Capitalei au fost audiate, vineri, zeci de persoane, învinuiți și martori. La audieri vor fi chemați și pacienți, însă aceștia vor fi citați în zilele următoare, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse judiciare.

Anchetatorii au fost sesizați în 2012 de Direcția de Informație și Protecție Internă că la Spitalul Clinic de Chirurgie Plastică, Reparatorie și Arsuri au loc fraude privind modul de internare al unor pacienți, iar ulterior a existat și un denunțător, al cărui caz este cuprins în anchetă, au declarat pentru MEDIAFAX surse judiciare.

Președintele Casei de Asigurări de Sănătate a Municipiului București (CASMB), Gheorghe Iana, a declarat, pentru MEDIAFAX, că operațiile estetice nu sunt decontate, iar spitalul trebuie să supravegheze că ceea ce se trece pe hârtie ca diagnostic corespunde cu ceea ce se întâmplă în unitate, responsabilitatea raportării fiind a conducerii spitalului.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Legea care schimbă jocul. Cum poate fi DEMIS acum un președinte al României
Digi24
„Nu va exista niciun MiG”. Polonia refuză să mai transmită Ucrainei avioane de luptă. Motivele invocate de Varșovia
Cancan.ro
George Radu și-a PRESIMȚIT moartea. Ce le-a spus luptătorul RXF apropiaților, cu puțin timp înainte de tragedie
Prosport.ro
Ioana Țiriac, apariție exotică! Moștenitoarea imperiului Țiriac s-a afișat cu abdomenul la vedere într-un cadru spectaculos
Adevarul
SURSE Președintele Nicușor Dan este pregătit pentru orice compromis politic. Linia roșie rămâne un guvern cu AUR
Mediafax
Berea pe stadioane, aprobată de Parlament! Vot decisiv pentru modificarea Legii 4
Click
O furtună violentă a făcut prăpăd în București. Un bărbat a murit după ce un copac a căzut peste mașina pe care o conducea
Digi24
De ce s-au prăbușit așa de multe clădiri în timpul cutremurelor din Venezuela și cum a rezistat Chile unor seisme mult mai puternice
Cancan.ro
BREAKING | Rezultatele de la Evaluarea Națională 2026 au fost publicate
Ce se întâmplă doctore
Cu ce a ajuns să se ocupe fiica lui Liviu Vârciu în America? Carmina e total schimbată: „De ce să îmi fie rușine?”
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Vestea momentului: Roboții umanoizi au început să fie închiriați cu ziua! Cât costă și ce știu să facă
Descopera.ro
În care religie nu ai voie să mănânci cartofi?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Ea e femeia cu care ți-am zis că-ți fac lipeala!
Descopera.ro
Unde trăiește cea mai ciudată pisică din lume?