Prima pagină » Știri politice » Tăriceanu, scrisoare deschisă către liberali: „Asistăm la instaurarea haosului la nivelul conducerii”. Motivul pentru care cere un Congres extraordinar după alegerile europarlamentare

Tăriceanu, scrisoare deschisă către liberali: „Asistăm la instaurarea haosului la nivelul conducerii”. Motivul pentru care cere un Congres extraordinar după alegerile europarlamentare

Tăriceanu le cere liberalilor un Congres extraordinar după alegerile europarlamentare.

Călin Popescu-Tăriceanu spune, într-o „scrisoare deschisă către liberali”, că el crede că „prezența PNL în Guvernul USL e mandatul pe care alegătorii l-au dat în 2012” și că direcția pe care o va urma PNL trebuie decisă în cadrul unui Congres extraordinar organizat imediat după alegerile din 25 mai.

El menționează că, „în urma discuțiilor avute în ultimul timp cu mulți colegi liberali”, crede în necesitatea unei componente liberale în actul de guvernare.

Tăriceanu opinează de asemenea, în această scrisoare deschisă transmisă marți, că „sunt vremuri complicate” pentru PNL, dar și pentru conducerea acestuia, că „este clar că s-a pierdut busola” și că „asistăm la instaurarea haosului la nivelul conducerii actuale”.

„În urmă cu aproape 25 de ani, când m-am înscris în Partidul Național Liberal, am făcut acest lucru deoarece am văzut la acest partid un adevărat respect pentru dreptul la libera opinie. Astăzi, sub conducerea actualilor lideri, libera exprimare nu mai există, fiind înlocuită cu autoritarismul conducerii. Am făcut parte din Partidul Național Liberal și în vremuri în care era la guvernare, și în vremuri în care era în opoziție. Am fost și președinte al partidului, am fost și simplu membru. Dar niciodată partidul nu a fost condus de orgolii și vendete personale. De fiecare dată consensul și dialogul au dictat în luarea deciziilor în PNL.

Tăriceanu mai spus că este „revoltat” de „evenimentele din ultima vreme, de atitudinile și pozițiile autoritare manifestate” de Crin Antonescu.

„Întotdeauna au fost voci critice în PNL și niciodată opinia liberă nu a fost strict apanajul președintelui sau al unei conduceri restrânse. Am fost 5 ani președinte al Partidului Național Liberal și îmi aduc aminte de criticile dure și uneori deplasate pe care actualul președinte al PNL mi le-a adus. Însă eu niciodată nu am luat în considerare varianta excluderii acestuia din partid pentru că a fi liberal înseamnă a-ți exprima liber părerea, înseamnă să îți sacrifici mândria personală pentru dreptul colegului tău de a te critica. Acest lucru a diferențiat Partidul Național Liberal de celelalte partide, dreptul de a vorbi liber într-un partid condus de principii și nu de orgolii”, adaugă Tăriceanu.

Călin Popescu Tăriceanu menționează că hotărârea sa „de a renunța vremelnic” la calitatea de membru al PNL „nu a însemnat o trădare a adevăratului Partid Național Liberal și nici o abandonare a principiilor și valorilor care stau la baza acestuia”.

„Plecarea mea a însemnat dezacordul unui vechi liberal față de modul în care este condus acum partidul, cu lipsă de viziune și politica pumnului în gură. Gestul meu de a demisiona din PNL a fost unul extrem tocmai pentru a atrage atenția asupra gravității situației din interiorul partidului, caracterizată de suprimarea democrației și a dezbaterii interne”, mai spune el.

Tăriceanu susține totodată că decizia sa de a nu înființa un nou partid politic „vine tocmai din respectul” purtat membrilor PNL.

„M-am gândit la interesul liberalilor, de aceea nu am vrut să diminuez și mai mult șansele PNL la alegerile europarlamentare. Nu am vrut să dau ocazia actualei conduceri să folosească acțiunile mele pentru a masca un eventual eșec în alegeri”, aduagă Tăriceanu.

În opinia sa, „este clar că sunt vremuri complicate pentru Partidul Național Liberal, dar și pentru conducerea acestuia”.

„Este clar că s-a pierdut busola, luciditatea și nu mai există niciun plan real și fezabil pe care actuala conducere să-l prezinte membrilor partidului. Asistăm la instaurarea haosului la nivelul conducerii actuale. În viața unui partid, la fel cum se întâmplă și în viața unui om, există și astfel de momente, când conducerea este dezorientată și lipsită de viziune. În astfel de momente, liderul partidului trebuie să își întoarcă fața spre toți membrii, nu doar spre cei care sunt pe placul său, și să îi întrebe «încotro să o luăm?»”, continuă el.

Călin Popescu Tăriceanu spune că nu a făcut și nu face un secret din faptul că, personal, crede în continuare „în proiectul asumat și angajat de USL în fața românilor în 2012”.

„În urma discuțiilor avute în ultimul timp cu mulți colegi liberali, cred în necesitatea unei componente liberale în actul de guvernare. Cred că PNL nu își poate permite să întoarcă spatele celor care au avut și au încredere în Uniunea Social Liberală. Cred că partidul nu își poate asuma fuga de la guvernare. Cred că prezența PNL în Guvernul USL este mandatul pe care alegătorii ni l-au dat în 2012. Sunt adeptul acestei soluții și nu a celei de a preda partidul lui Traian Băsescu, cel care, începând din 2005, a făcut totul ca să îl distrugă”, mai scrie președintele Senatului.

Tăriceanu consideră că „direcția pe care o va urma PNL trebuie decisă în cadrul unui Congres Extraordinar organizat imediat după alegerile din 25 mai”.

„Soarta partidului trebuie decisă de toți liberalii într-o dezbatere vie și liberă și nu de câteva persoane în spatele unor uși închise. Numai prin dialog și transparență putem face ca Partidul Național Liberal să renască mai unit și mai puternic, iar prin el să punem bazele unui proiect național solid. Partidul Național Liberal merită șansa de a redeveni un partid care să dea direcția în care se va îndrepta România. Eu, personal, voi face tot ce îmi stă în putință să îi acord această șansă, iar prin această scrisoare fac un apel la voi, toți foștii și viitorii mei colegi, să vă alăturați acestui demers de salvare și reconstrucție a Partidului Național Liberal”, încheie Tăriceanu scrisoarea deschisă către liberali .

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Român arestat în Germania pentru TERORISM DE EXTREMĂ DREAPTĂ. Acuzat de planuri pentru „război al terorii”
Digi24
Cine este Vadim Ermolaev, oligarhul ucrainean rănit în explozia de la Monaco
Cancan.ro
Doliu în comunitatea RXF! Luptătorul George Radu a murit! Ce s-a întâmplat cu tânărul
Prosport.ro
Ioana Țiriac, apariție exotică! Moștenitoarea imperiului Țiriac s-a afișat cu abdomenul la vedere într-un cadru spectaculos
Adevarul
Un băiețel de 11 ani a murit de rabie după ce un liliac i s-a aşezat pe faţă. Cazul, extrem de rar, folosit de medici ca un avertisment
Mediafax
Berea pe stadioane, aprobată de Parlament! Vot decisiv pentru modificarea Legii 4
Click
Covorul roșu, spaima lui Nicușor Dan! De ce nu-l nimerește: „Nu-s formule matematice!”. Verdictul stiliștilor
Digi24
De ce s-au prăbușit așa de multe clădiri în timpul cutremurelor din Venezuela și cum a rezistat Chile unor seisme mult mai puternice
Cancan.ro
Ce s-a întâmplat cu fetița de 7 ani care s-a stins la o piscină celebră din București? Părinții se aflau la masă și au aflat târziu de tragedie🥺
Ce se întâmplă doctore
Cu ce a ajuns să se ocupe fiica lui Liviu Vârciu în America? Carmina e total schimbată: „De ce să îmi fie rușine?”
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
2026: Este legal ca o mașină să fie condusă de mai mulți șoferi? În ce cazuri e obligatorie foaia de parcurs
Descopera.ro
În care religie nu ai voie să mănânci cartofi?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Ea e femeia cu care ți-am zis că-ți fac lipeala!
Descopera.ro
Peștii suferă masiv din cauza poluării luminoase, au descoperit cercetătorii