Prima pagină » Economic » Numărul miliardarilor care locuiesc în Marea Britanie a ajuns la 104

Numărul miliardarilor care locuiesc în Marea Britanie a ajuns la 104

Numărul miliardarilor care locuiesc în Marea Britanie a ajuns la 104
Londra este orașul cu cei mai mulți miliardari din lume, iar Marea Britanie are cei mai mulți miliardari pe cap de locuitor, cei mai bogați fiind frații Sri și Gopie Hinduja, originari din India, cu o avere de 11,9 miliarde lire, potrivit unui studiu comandat anual de publicația The Sunday Times, citată de Mediafax.

Numărul miliardarilor care locuiesc în Marea Britanie a crescut pentru prima oară la peste 100, potrivit Sunday Times Rich List 2014. Astfel, numărul miliardarilor a ajuns la 104, iar averile lor cumulate sunt de peste 301 miliarde de lire sterline, față de 245 miliarde de lire în 2013.

În Londra locuiesc 72 de miliardari, mai mulți decât în oricare alt oraș din lume, capitala britanică fiind urmată la mare distanță de Moscova, unde trăiesc 48 de miliardari. Pe locul al treilea se află New York, cu 43 de miliardari, San Francisco cu 42, Los Angeles cu 38 și Hong Kong cu 34.
Cei 104 miliardari care locuiasc în Marea Britanie au averi cumulate de 301,13 miliarde de lire (368,75 miliarde de euro).
Potrivit topului de anul trecut, în Marea Britanie erau 88 de miliardari, cu averi cumulate de 245,66 miliarde de lire (300,8 miliarde de euro).

În prezent, averile cumulate ale miliardarilor din Marea Britanie sunt peste nivelul dinainte de declanșarea crizei financiare, de 201,99 miliarde de lire (247 miliarde de euro), înregistrat în 2008.
În schimb, conform datelor publicate vineri, PIB-ul pe cap de locuitor din Marea Britanie, indicator folosit la măsurarea averii medii a populației, a scăzut de la un maxim atins în 2008. pe care nu îl va depăși, conform estimărilor, înainte de 2017.
Potrivit organizației umanitare Trussell Trust, cea mai importantă bancă de alimente din Marea Britanie, numărul persoanelor care au solicitat ajutoare alimentare de urgență a crescut cu 163% în decurs de un an, la sfârșitul lunii martie fiind în această situație 913.000 de persoane.
Cifra este considerată șocantă de Trussell Trust, întrucât nu include persoanele care au cerut ajutor altor organizații și nici pe cei cărora le-a fost rușine să solicite acest tip de sprijin.
În fruntea topului miliardarilor se află frații Sri și Gopie Hinduja, originari din India, care conduc Hinduja Group și au o avere estimată la 11,9 miliarde de lire.

Magnatul rus Alișer Usmanov, acționar la clubul de fotbal Arsenal, deținătorul unei averi de 10,65 miliarde de lire, a căzut pe poziția a doua.
Cel mai bogat britanic este ducele de Westmister, cu o avere de 8,5 miliarde de lire, aflat pe locul 10.

Alte figuri cunoscute din acest top sunt patronul clubului de fotbal Chelsea, Roman Abramovici (8,52 miliarde lire), proprietarul Sports Direct, Mike Ashley (3,75 miliarde lire ) și fondatorul Virgin Group, Sir Richard Branson (3,6 miliarde lire).
În top 10 se află în ordine frații Sri și Gopie Hinduja, cu 11,9 miliarde lire (+1,3 miliarde lire), Alișer Usmanov, cu 10,65 miliarde lire (-2,65 miliarde lire), Lakshmi Mittal și famila sa, cu 10,25 miliarde lire (+250 milioane lire), Len Blavatnik, cu 10 miliarde lire (-1 miliard de lire), Ernesto și Kirsty Bertarelli, cu 9,75 miliarde lire (+2,35 miliarde lire), John Fredriksen și familia, cu 9,25 miliarde lire (+450 milioane lire), David și Simon Reuben, cu 9 miliarde lire (+719 milioane lire), Kirsten și Jorn Rausing, cu 8,8 miliarde lire, (+3,69 miliarde lire), Roman Abramovich, cu 8,52 miliarde lire (-780 milioane lire) și ducele de Westminster, cu 8,5 miliarde lire (+700 milioane lire).
 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Șoc în lumea politică americană! ALIATUL lui Trump a murit „în urma unei boli scurte și subite”
Digi24
Tensiuni maxime. Americanii au lovit 140 de ținte din Iran. Teheranul atacă Bahrainul, Iordania, Qatarul, Omanul și Kuweitul
Cancan.ro
Alexandru Nițu a fost dat dispărut pe 28 iunie 2026. IREAL unde a fost găsit după două săptămâni
Prosport.ro
Simona Halep, prima reacție după ce s-a afişat la Wimbledon cu afaceristul Dorin Mateiu
Adevarul
Pensionar la 40 de ani? Strategia radicală prin care tot mai mulți tineri își cumpără libertatea. Cum se aplică în România
Mediafax
Aici trăiesc BOGAȚII! Care este orașul spaniol care a întrecut Londra și Paris pe piața imobiliară de lux
Click
Ce a scris Ann Widdecombe în ultimele minute de viață. Mesajele fostei deputate au fost făcute publice
Digi24
Un oraș european sufocat de turiști interzice accesul cu mașina în centrul vechi pe timpul verii. Ce amenzi riscă șoferii
Cancan.ro
Simona Halep și Dorin Mateiu și-au oficializat relația la Wimbledon. După escapada din Mykonos, a venit și confirmarea!
Ce se întâmplă doctore
Iulia Albu a apelat la operații estetice! E total schimbată acum: „Procedura a reprezentat primul pas, urmat de un protocol de recuperare, perfuzii și tratamente”
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Dacia DUSTER de Japonia, produsă în INDIA: Cu ce dotări vine Nissan Tekton?
Descopera.ro
Manualele de biologie s-au înșelat: Oamenii de știință au descoperit cum crește, de fapt, părul uman
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Am 71 de ani și sunt căsătorit cu o femeie de 30!
Descopera.ro
Oamenii de știință au creat cea mai realistă celulă artificială de laborator