Prima pagină » Știri » Peste 200 de angajați TVR protestează în curtea instituției

Peste 200 de angajați TVR protestează în curtea instituției

Peste 200 de angajați TVR protestează în curtea instituției
Peste 200 de angajați ai Televiziunii Române s-au adunat în curtea instituției în semn de protest față de decizia Comitetului Director de reducere a timpului de lucru al salariaților și a câștigurilor salariale ale acestora, au declarat pentru MEDIAFAX surse din TVR.

Angajații s-au adunat în curtea instituției din București în contextul în care, la momentul difuzării acestei știri, se desfășoară ședința Consiliului de Administrație al Societății Române de Televiziune (SRTv), care are pe ordinea de zi și acest subiect al reducerii timpului de lucru și, implicit, a salariilor.

Adunarea în curtea TVR vine după ce, începând de marți, salariații SRTv au intrat în grevă japoneză. Angajații prezenți în curtea instituției poartă banderole albe pe brațe, sunt pașnici și discută între ei.

Pe de altă parte, marți și miercuri, unii dintre prezentatorii TVR au intrat în emisiuni purtând pe brațe banderolele albe.

Dragoș Bocanaciu, președintele Sindicatului pentru Unitatea Salariaților TV din TVR (SPUSTV), principalul sindicat din SRTv, a declarat, luni, pentru MEDIAFAX că, începând de marți, angajații TVR vor intra în grevă japoneză, aceștia protestând, printre altele, față de decizia de reducere a timpului de lucru de la 8 la 6 ore.

Pe de altă parte, Dragoș Bocanaciu a declarat, marți, pentru MEDIAFAX, că angajații vor continua pe parcursul întregii săptămâni greva japoneză în care au intrat marți, luând în calcul și organizarea unui marș de protest.

„Oamenii vor continua greva japoneză până în momentul în care vom reuși să îi convingem pe cei care au puterea de decizie în TVR că reducerea salariilor cu 20% nu este o soluție”, a declarat, marți, pentru MEDIAFAX Dragoș Bocanaciu.

El a reamintit că greva japoneză a început marți dimineață, iar oamenii au purtat banderole albe pe brațe.

„Eu cred că a fost o dovadă de solidaritate. Chiar au fost mulți oameni care au purtat banderola, oamenii s-au purtat mai mult decât civilizat, chiar dacă au fost și prin curte (curtea televiziunii publice, n.r.). Nu au fost în niciun caz incidente, lucru pentru care le mulțumesc membrilor de sindicat și nu numai lor. Oamenii și-au continuat activitatea, dar în pauză au ieșit să stea de vorbă în curte, să afle ce noutăți mai sunt, dar comportamentul lor a fost impecabil și, indiferent daca sunt sau nu membri de sindicat sau angajați ai TVR, eu le mulțumesc tuturor celor care au aderat la greva noastră japoneză și s-au comportat impecabil”, a spus Bocanaciu. El a spus că respectă și decizia celor care din diferite motive nu au purtat banderola, precizând însă că aceștia ar trebui să înțeleagă faptul că este foarte ușor să mandatezi pe cineva să îți apere interesele, dar ar trebui să îl și susții pe cel pe care îl pui să te reprezinte.

Totodată, Dragoș Bocanaciu a spus că formele de protest vor continua pe parcursul întregii săptămâni, inclusiv miercuri când este programată o ședință a Consiliului de Administrație al CA.

„Continuăm și mâine această formă de protest, pentru că este un mod fără a încălca în vreun fel legea și este un mod civilizat de a protesta și de a ne exprima nemulțumirea față de preconizata decizie”, a spus Dragoș Bocanaciu.

El a spus că proteste mai serioase vor avea loc în funcție de cum vor evolua evenimentele. „Spre deosebire de anumite conduceri ale Televiziunii Române, nouă ne place să respectăm legea. Și, în funcție de evoluția evenimentelor, vom încerca să obținem aprobare pentru un eventual marș de protest și pentru pichetare, dacă va fi cazul, a instituțiilor statului care au o anumită forță în a lua decizii în ceea ce privește Televiziunea Română”, a spus Dragoș Bocanaciu.

Întrebat dacă a discutat cu Stelian Tănase, directorul general interimar al TVR, cu privire la acest subiect, Dragoș Bocanaciu a spus: „Am vorbit cu domnul Tănase, am expus punctele noastre de vedere, sperăm să îl convingem și sperăm să îi convingem și pe ceilalți factori de decizie din Televiziunea Română că nu este cea mai bună soluție”.

Pe de altă parte, Bocanaciu a precizat luni pentru MEDIAFAX că angajații TVR solicită renunțarea „total, fără nicio excepție” la contractele de colaborare, drepturi de autor, convenții civile și PFA-uri. „Pentru că noi nu suntem ca alte instituții media ca să apelăm la aceste contracte de muncă «mascate», cum le numesc eu, care sunt foarte des folosite în alte instituții de presă”, a mai precizat acesta.

În acest context, președintele SPUSTV a spus că TVR are „atâția angajați de valoare”, subliniind că nu înțelege de ce mai este nevoie de a păstra colaboratori. „Eu cred că avem suficienți de mulți oameni și capabili să facă emisiuni, și să meargă pe teren și să facă reportaje, iar, dacă tot discutăm despre instituție în dificultate, întâi și întâi, ca manager, mă gândesc eu, în momentul în care ai de luat niște măsuri, primele măsuri pe care le iei este să oprești hemoragia banilor în exterior și de-abia după aceea te îndrepți în interior, spre reducerea cheltuielilor”, a spus Dragoș Bocanaciu.

El a precizat că invitația de a participa la greva japoneză este adresată tuturor angajaților din TVR, indiferent de sindicatul din care fac parte. „A venit un moment destul de complicat în istoria TVR în care cred eu că oamenii trebuie să lupte (…), să reacționeze, pentru că, până la urmă, discutăm despre locurile lor de muncă, discutăm despre salariul lor și câștigurile lor salariale. Cred că trebuie să ne trezim un pic. Nu avem cum să nu reacționăm”, a completat acesta.

Conducerea Societății Române de Televiziune vrea să reducă timpul de lucru al angajaților instituției de la 8 la 6 ore pe zi și câștigurile salariale ale acestora cu 25%, au declarat, pentru MEDIAFAX, pe 14 mai, surse din TVR.

Contactat atunci de MEDIAFAX, Dragoș Bocanaciu a confirmat că există o astfel de idee în TVR, care, „din punct de vedere al calității, este foarte păguboasă”.

În anul 2013, TVR a fost marcat de procesul de concediere colectivă. Astfel, în urma selecției de personal din 2012, la începutul anului 2013 au fost concediați 619 angajați.

Într-o conferință de presă din 5 martie, Stelian Tănase, directorul general interimar al TVR, a declarat că numărul de angajați înainte de restructurarea care s-a făcut anul trecut în Societatea Română de Televiziune era de 3.149 (număr de posturi 3.236).

Stelian Tănase a mai spus că, după restructurare, TVR a avut 2.535 de angajați (2.450 de posturi).

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Când va livra Iernut energie în sistem? Ce spune Bolojan despre centrala pe gaz
Digi24
Toți oamenii ayatollahului: aliații Iranului învață să se descurce singuri
Cancan.ro
Pescobar, DISTRUS. Restaurantul mega celebru a fost ÎNCHIS! Motivul este halucinant
Prosport.ro
FOTO. Raluca Zenga, imagini incendiare în costum de baie pe plaja din Maldive
Adevarul
Care este cu adevărat situația financiară a Rusiei și cum ar putea evolua războiul din Ucraina: „Aceasta nu este o economie care se prăbușește”
Mediafax
Crama de pe Autostrada Soarelui care a dus vinul dobrogean în lume
Click
Turiști din întreaga lume vin în România pentru a vedea locul unde au fost executați soții Ceausescu. „Totul este refăcut”
Digi24
EXCLUSIV „Orașul-fantomă” unde Legiunea Străină se pregătește pentru războaie. Digi24, imagini în premieră din Franța
Cancan.ro
A dat lovitura după Survivor! Gabi Tamaș a semnat. Pe ce post TV va putea fi văzut
Ce se întâmplă doctore
Ce arată primele rezultate ale necropsiei lui Robert, elevul din Bacău mort după ce s-ar fi înecat cu un sandwich
Ciao.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Promotor.ro
Performanță spectaculoasă pentru un român în Formula 4. Pleacă din pole position
Descopera.ro
De ce dinozaurii carnivori aveau brațe așa mici?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Gheorghe: - Ioane, dacă eu m-aș însura cu soră-ta, noi doi ce-am fi?
Descopera.ro
O plantă considerată dispărută de 60 de ani a reapărut brusc