Prima pagină » Magazin » Totul despre marijuana: unde se consumă legal și cât de aproape e România de asta

Totul despre marijuana: unde se consumă legal și cât de aproape e România de asta

Totul despre marijuana: unde se consumă legal și cât de aproape e România de asta
La sfârșitul anului trecut, legislația din Colorado a fost reglementată în avantajul consumului legal de marijuana.

După 1 ianuarie, oamenii au făcut cozi imense în fața magazinelor pentru a cumpăra, fără probleme, drogul care de acum nu mai era considerat drog. Au urmat încasări rapide de sume colosale, dar și campanii pro și contra.

S-a scris și că 37 de locuitori din Colorado au murit de supradoză de marijuana în prima zi de legalizare, dar știrea a apărut într-un tabloid notoriu, așa că puțini americani s-au lăsat păcăliți. Majoritatea cred acum că marijuana ar trebui să fie legalizată, taxată și reglementată, iar unul dintre motive este faptul că, deși nu sunt pe deplin convinși de binefacerile ei medicale, măcar e mai puțin periculoasă ca alcoolul. Chiar și Barack Obama a susținut această idee într-o cuvântare citată deseori pe site-urile pro-marijuana din lume, mai ales că Președintele american menționa, printre altele, că, în tinerețe, a cedat și el o dată de plăcere „obiceiului prost de a fuma un joint”.

În România, pe un post TV de acoperire națională s-a afirmat că „România a devenit a zecea țară din Uniunea Europeană care permite tratamenul cu marijuana medicinală”. Informația a intrat însă într-o nebuloasă pe care publicațiile nu au mai explicat-o. Cât de aproape suntem, deci, de legalizarea marijuanei?

Citește aici continuarea materialului

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
Sindicatele dau DE PĂMÂNT cu noua Lege a salarizării: „Continuă să opereze cu soluții de compromis”
Digi24
„Avem un președinte complexat”. Băsescu, despre „exigențele” lui Nicușor Dan: Subiectele salarii, ANI, Guvern - a blocat aceste procese
Cancan.ro
Șoferii de peste 68 de ani NU mai au voie să urce la volan. Mulți români sunt afectați!
Prosport.ro
FOTO. Florin Prunea și iubita lui, în costum de baie, la piscină! Imaginile verii
Adevarul
„Asta mă enervează, arde-i ouăle și scuipă în ele”: mesajul revoltător găsit de turiști pe bonul unui restaurant din Italia
Mediafax
Rezervorul e pe ROȘU? Câți kilometri mai poți conduce după aprinderea martorului de combustibil
Click
Se întorceau din vacanță când mașina le-a luat foc în mers pe o șosea din Mehedinți: „Am simțit miros de fum”
Digi24
Refuzul testării pentru alcool sau substanțe psihoactive în trafic: Avocații explică în ce situații nu îți este reținut permisul
Cancan.ro
Costel Caran, ridicat de Poliție după ce a făcut scandal la Argentine! Imaginile unei scene ca-n filme
Ce se întâmplă doctore
Cum arată Andreea Esca în costum de baie la 53 de ani. Imaginile publicate de știristă! Fanii au rămas uimiți
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Bugatti a restaurat un Veyron unicat, dar i-a adăugat și câteva detalii moderne
Descopera.ro
Zi neagră la NASA: O misiune a eșuat!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulișor: – Tată, azi la școală băieții au scris înjurături pe tablă
Descopera.ro
De ce răspunsurile imunitare la vaccinuri variază de la o persoană la alta?