Prima pagină » Magazin » Oamenii preferă șocurile electrice în locul plictiselii. STUDIU

Oamenii preferă șocurile electrice în locul plictiselii. STUDIU

Oamenii preferă șocurile electrice în locul plictiselii. STUDIU
Meditația, reveria și tehnicile de introspecție - sau pur și simplu faptul de a petrece câteva minute fără să facă nimic - reprezintă o provocare dificilă pentru majoritatea oamenilor, se arată într-o serie de studii ale cercetătorilor americani, informează AFP.

Mai multe studii efectuate de psihologii de la universitățile din Virginia și Harvard, care au apărut vineri în revista Science, arată că majoritatea oamenilor preferă să se implice într-o activitate oarecare – și chiar să își inducă un ușor impuls electric – decât să nu aibă nimic de făcut și să rămână singuri cu propriile gânduri.

Cercetătorii au efectuat 11 studii pe grupuri diferite – care au însumat aproape 200 de persoane, cu vârstele cuprinse între 18 și 77 de ani -, care arată „aceleași rezultate”, potrivit unui comunicat de presă.

Cei mai mulți dintre voluntarii care au fost rugați să nu facă nimic, într-o cameră goală sau la domiciliu, într-un interval de timp cuprins între 6 și 15 minute, au afirmat că „nu a fost o experiență plăcută și că au avut probleme de concentrare”.

Majoritatea subiecților au preferat să se implice într-o formă de activitate, cum ar fi să asculte muzică sau să utilizeze telefoanele inteligente. O treime dintre subiecți a „trișat”, consultându-și telefonul sau ridicându-se de pe scaun.

Cercetătorii le-au propus chiar să își inducă un ușor impuls electric – nedureros și testat în prealabil de psihologi -, activitate aleasă de majoritatea bărbaților, nu însă și de femei.
Psihologii nu atribuie aceste rezultate agitației vieții moderne și nici utilizării din ce în ce mai răspândite a telefoanelor inteligente și a altor dispozitive electronice.

„Cei mai mulți dintre utilizatorii de telefoane mobile și de rețelele sociale nu au fost mai stânjeniți decât cei care le folosesc mai puțin”, a precizat Erin Westgate, una dintre autoarele studiului, de la Universitatea din Virginia.

Introspecția, meditația și singurătatea au fost practicate cu regularitate de-a lungul istoriei, a amintit cercetătoarea, evocându-i pe Iisus, Mahomed și Buddha, dar „acest lucru ține probabil de vocația noastră, nu ni se întâmplă în mod firesc sau cu ușurință”, a adăugat Erin Westgate.

Cu toate acestea, dezbaterea rămâne deschisă. Alt psiholog, care nu a participat la studiu, Sherrie Bourg Carter, de la Institute for Behavioral Sciences and the Law, din Fort Lauderdale, statul Florida, evocă faptul că „societatea îi recompensează pe cei care fac mai multe lucruri odată” cu tabletele și/ sau telefoanele inteligente.

„Indivizii încep să se simtă mai puțin stimulați de timpul în care se află «în pauză» sau atunci când nu au decât o singură activitate”, a afirmat Sherrie Bourg Carter.

Teodora Nicolau, [email protected]

Recomandarea video

Mediafax
Primă de stabilitate pentru tinerii între 16 și 30 de ani care nu lucrează și nu învață
Digi24
Prințul William mărturisește că sănătatea sa mintală s-a deteriorat în perioada în care a fost pilot
Cancan.ro
Câți bani au primit eliminații Oase și Maria Pitică, de la Antena 1, pentru cele 7 săptămâni la Power Couple
Prosport.ro
FOTO. Două handbaliste de top de la CSM București se iubesc! Ce au dezvăluit jucătoarele de Sf. Valentin
Adevarul
Miza de la Washington. Poate participarea lui Nicușor Dan la Consiliul Păcii să spele imaginea democrației române după anularea alegerilor?
Mediafax
Donald Trump l-a invitat pe Nicușor Dan să aibă o intervenție la reuniunea Consiliului Păcii
Click
Diferența dintre mazărea congelată și cea la borcan. Care e mai sănătoasă
Digi24
Imagini virale: o jurnalistă a intrat beată în direct în timpul transmisiunii de la Jocurile Olimpice. „Nu e nimic rău în asta”
Cancan.ro
Cătălin Măruță a dat lovitura, după plecarea de la Pro TV! S-a întâmplat în doar 60 de minute
Ce se întâmplă doctore
Recunoști băiatul din imagine? Celebrul jurnalist a dispărut din lumina reflectoarelor acum mulți ani
Ciao.ro
Vedetele din România, surprinse în zăpadă. Unele au pus mâna pe lopată, altele s-au distrat în ger
Promotor.ro
Ce elicoptere a pilotat Prințul Andrew și ce misiuni a îndeplinit
Descopera.ro
Cine a fost femeia care a gândit alături de Einstein?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: -– Te-am văzut în vis, erai dezbrăcată!
Descopera.ro
Legătura dintre poluarea aerului și Alzheimer este acum mai clară ca niciodată