Prima pagină » Știri externe » A murit „de inimă rea”, după ce și-a pierdut fiica, ginerele și nepoții, în zborul doborât MH 17

A murit „de inimă rea”, după ce și-a pierdut fiica, ginerele și nepoții, în zborul doborât MH 17

A murit „de inimă rea
Catastrofa MH17 a făcut o victimă în plus, un olandez în vârstă de 93 de ani murind de "durerea de nedescris" pe care i-a provocat-o pierderea unicei sale fiice, a ginerelui și celor doi nepoți, a anunțat familia, relatează AFP.

Hendrik Palm a murit din cauza „durerii de nedescris pe care i-a provocat-o pierdera fiicei sale Erla, a ginerelui său Rob și a nepoților Merel și Mark”, se arată într-un ferpar publicat în ziarul local „De Stentor”.

Potrivit publicației, Hendrik Palm, un locuitor din Roden (nord), a decedat marți, la cinci zile de la prăbușirea Boeingului 777 al companiei Malaysia Airlines cu 298 de persoane, dintre care 193 erau cetățeni olandezi.

O zi de doliu național a fost respectată miercuri în Olanda.

În ferpar li se aduce un omagiu celor patru membri ai familiei, care se afla la bordul avionului doborât într-o zonă din estul Ucrainei aflată sub controlul separatiștilor proruși, acuzați de doborârea avionului.

Presa olandeză a scris că familia, care locuia tot la Roden, mergea în vacanță în Malaysia. Merel, nepotul lui Hendrik Palm, avea 17 ani, iar fratele acestuia, Mark, avea 12 ani.

Contactat de către postul regional RTV Drenthe, un văr al Erlei a spus că aceasta era cea care îl îngrijea pe tatăl ei, văduv și infirm.

Numeroase mesaje de condoleanțe au fost postate pe Internet.

„Dragă Palm, îmi pare rău că ai murit cu inima zdrobită și sper că ești împreună cu fiica ta”, scrie „o mamă”.

Numeroase cadavre au fost aduse în Olanda pentru a fi identificate, dar altele se află în continuare la locul catastrofei, unde activitatea anchetatorilor este încetinită de confruntări armate între loialiști și separatiști proruși, care se intensifică.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Alarmă pentru tineri: conservantul alimentar care apare în tot mai multe cazuri fatale
Digi24
Unul din cei mai importanți bancheri din Rusia are vești proaste pentru Putin. „Vom ajunge la o criză socială”
Cancan.ro
Imaginile verii de la mare! A “pupat” gardul și a lustruit Audiul. De fapt, “distracția” a avut loc în parcarea de la LOFT
Prosport.ro
„Doamna Diana, ne omorâți”. Imagini incendiare cu fosta soție a lui Claudiu Niculescu, în costum de baie
Adevarul
Câți ani de necontributivitate sunt asimilați pentru pensionare
Mediafax
A spart peretele și a rămas fără cuvinte! Ce a găsit un student valorează 9 milioane de euro
Click
Nicușor Dan, apariție surpriză la Făgăraș. Ținuta în care a fost surprins președintele
Digi24
Cine sunt cele trei personalități din lume care pot călători fără pașaport. Explicațiile din spatele acestor excepții
Cancan.ro
Alertă seismică în România! Un nou cutremur a fost înregistrat în Vrancea
Ce se întâmplă doctore
Cum arată casa de 21 de milioane de dolari în care locuiesc Meghan Markle și Prințul Harry. „Este vindecător. Te simți liber”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Motorina s-a ieftinit cu aproape 70 de bani. Ce prețuri afișează astăzi benzinăriile
Descopera.ro
Un meteorit marțian rar păstrează indicii nemaivăzute despre interiorul Planetei Roșii
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BUBULINA: – Facem dragoste de trei ori pe săptămână!
Descopera.ro
Carol al II-lea și capcana germană. De ce apropierea de Hitler nu a putut salva România