Prima pagină » Știri » L-au bătut în sediul Poliției, i-au strivit degetele, apoi l-au obligat să „se târască și să sâsâie ca o viperă”. Ce au pățit polițiștii

L-au bătut în sediul Poliției, i-au strivit degetele, apoi l-au obligat să „se târască și să sâsâie ca o viperă”. Ce au pățit polițiștii

L-au bătut în sediul Poliției, i-au strivit degetele, apoi l-au obligat să „se târască și să sâsâie ca o viperă
Doi polițiști din Iași au fost trimiși în judecată, fiind acuzați că, în martie 2013, după o intervenție la o reclamație, au bătut cu pumnii și picioarele un bărbat în sediul Poliției, strivindu-i degetele de la mâini și obligându-l să "se târască și să sâsâie ca o viperă", potrivit procurorilor.

Procurorii Parchetului Judecătoriei Iași i-au trimis în judecată pe agenții Bogdan Petianu și Constantin Daniel Vîrlan pentru purtare abuzivă, lovire sau alte violențe, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Astfel, polițiștii au fost solicitați să intervină, în luna martie a anului trecut, la o reclamație în satul Gîrbești, comuna ieșeană Țibana, unde săteanul Mihai Popescu ar fi agresat un bărbat de 70 de ani.

Oamenii legii sunt acuzați că l-ar fi dus pe Mihai Popescu la sediul Poliției, unde a fost supus „violențelor fizice și psihologice”, se arată în rechizitoriul procurorilor.

Conform sursei citate, Mihai Popescu a stat opt ore în arestul Poliției Țibana, unde a fost lovit cu pumnii și cu picioarele de către agenți, care l-au amenințat încă din autospeciala cu care s-au deplasat la Gîrbești că „va avea de suferit”.

„Pe timpul transportului, inculpații i-au adresat persoanei vătămate injurii și insulte, i-au reproșat că nu le-a dat ascultare de la început și l-au lăsat să înțeleagă că va avea de suferit când vor ajunge la Țibana. Odată ajunși acolo […] inculpații i-au tras mâinile persoanei vătămate către un picior al mesei din încăpere și, cu ajutorul unui băț din lemn introdus printre cătușe, au format o pârghie prin care au torsionat elementele de imobilizare, provocându-i astfel victimei o suferință intensă”, au precizat procurorii în rechizitoriu.

După ce a fost bătut și legat de piciorul mesei din încăpere, cei doi agenți l-au obligat pe Mihai Popescu să imite mersul și sunetele produse de o viperă, „să se târască și să sâsâie”, se mai arată în rechizitoriul procurorilor.

„Când a scos un sunet mai strident, i-au spus că «viperele trebuie lovite în cap și omorâte», apoi l-au lovit cu piciorul în zona capului”, se precizează în rechizitoriu.

Bărbatul, care sângera la cap și la mâini, a fost amendat apoi de către cei doi agenți cu 500 de lei pentru că ar fi săvârșit amenințări și acte de violență și pentru că a refuzat să se legitimeze la solicitarea polițiștilor.

În continuare, acesta a fost amenințat să nu vorbească pentru că altfel „îl vor omorî și «îl vor face cenușă pe care o vor arunca în drum, iar rudele vor călca pe ea fără să știe pe ce calcă»”.

Bărbatul a fost lăsat inițial să plece, întrucât rudele sale veniseră la sediul Poliției, însă după ce oamenii legii l-au auzit pe acesta spunându-le rudelor că „l-au omorât cu bătaia”, l-au adus din nou în sediul Poliției din Țibana.

După ce a fost bătut din nou, cei doi agenți au luat legătura cu superiorii lor cărora le-au raportat incidentul și au solicitat sprijin susținând că au fost victime ale infracțiunii de ultraj săvârșită de către Mihai Popescu.

Ulterior l-au amenințat din nou pe bărbat, spunându-i că „va fi omorât așa cum și-a ucis Cioacă soția, de nu va mai putea fi găsit”, se arată în rechizitoriu.

Cei doi agenți au întocmit rapoarte scrise în care au prezentat cele întâmplate, timp în care familia bărbatului agresat a reclamat în mai multe rânduri că acesta este abuzat în sediul Poliției.

După ce a fost eliberat, după circa opt ore, Mihai Popescu a fost preluat de o ambulanță și transportat la Spitalul de Neurochirurgie din Iași, unde a fost internat.

În 12 martie anul trecut, el a mers la Institutul de Medicină Legală din Iași, unde i s-a eliberat un certificat medico-legal în care se arăta că are echimoze, excoriații, tumefacție, „traumatism vertebral cervical amielic, contuzie toraco-abdominală, contuzie antepicior bilateral, fractură parcelară cap metacarpian II mâna stângă, cu pierdere de cunoștință pe scurtă durată.”

În urma unei expertize suplimentare solicitate de procurorii Parchetului Judecătoriei Iași, medicii au stabilit că rănile bărbatului nu puteau fi provocate decât prin lovire.

În rechizitoriu se mai arată că cei doi polițiști s-au apărat, spunând că intervențiile acestora „au fost necesare, legitime și proporționale în raport cu conduita persoanei vătămate, care a refuzat să se supună somațiilor”.

Mai mult, aceștia au sugerat că ar fi fost loviți de către bărbat înainte să intervină.

Primul termen al procesului a fost stabilit pentru 18 septembrie la Judecătoria Iași.

Anca Vîjiac, purtătorul de cuvînt al Inspectoratului Județean de Poliție, a declarat, marți, pentru corespondentul MEDIAFAX că polițiștilor au fost „puși la dispoziția unității”, în vederea finalizării cercetărilor.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Alarmă pentru tineri: conservantul alimentar care apare în tot mai multe cazuri fatale
Digi24
Mesaje de „La mulți ani” pentru Sfânta Maria 2026: Urări pe care să le trimiți sărbătoriților pe 15 august
Cancan.ro
Imaginile verii de la mare! A “pupat” gardul și a lustruit Audiul. De fapt, “distracția” a avut loc în parcarea de la LOFT
Prosport.ro
„Doamna Diana, ne omorâți”. Imagini incendiare cu fosta soție a lui Claudiu Niculescu, în costum de baie
Adevarul
Câți ani de necontributivitate sunt asimilați pentru pensionare
Mediafax
A spart peretele și a rămas fără cuvinte! Ce a găsit un student valorează 9 milioane de euro
Click
Cum prepară Carmen Brumă înghețata cu cafea. Rețeta simplă, perfectă pentru zilele călduroase
Digi24
Cum a pregătit Rusia „trupe de șoc” care să creeze haos în Rep. Moldova: Un plan pus la cale din „Silicon Valley”-ul Kremlinului
Cancan.ro
Alertă seismică în România! Un nou cutremur a fost înregistrat în Vrancea
Ce se întâmplă doctore
Cum arată casa de 21 de milioane de dolari în care locuiesc Meghan Markle și Prințul Harry. „Este vindecător. Te simți liber”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Motorina s-a ieftinit cu aproape 70 de bani. Ce prețuri afișează astăzi benzinăriile
Descopera.ro
Un studiu, în premieră, dezvăluie că doar o oră în plus de somn îi ajută pe studenți să aibă note mai bune
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BUBULINA: – Facem dragoste de trei ori pe săptămână!
Descopera.ro
Găurile negre mai vechi decât Big Bang-ul ar putea explica materia întunecată