Prima pagină » Știri » Mesajul din închisoare al lui Relu Fenechiu la inaugurarea noii piste a Aeroportului din Iași

Mesajul din închisoare al lui Relu Fenechiu la inaugurarea noii piste a Aeroportului din Iași

Mesajul din închisoare al lui Relu Fenechiu la inaugurarea noii piste a Aeroportului din Iași
Noua pistă a Aeroportului Iași a fost inaugurată în prezența ministrului Transporturilor, Ioan Rus.

Noua pistă a Aeroportului Iași a fost inaugurată, joi, în prezența ministrului Transporturilor, Ioan Rus, și a mai multor oficialități locale, la festivități asistând peste o mie de persoane, iar în discursul său directorul aeroportului a citit un mesaj transmis din penitenciar de Relu Fenechiu.

Festivitatea de inaugurare a noii piste a Aeroportului Iași s-a desfășurat pe pista veche, unde a fost instalat un cort uriaș, participanții la eveniment asistând și la aterizarea cursei Tarom Roma-Iași, transmite corespondentul MEDIAFAX.

La festivitate, la care au asistat peste o mie de persoane, au participat și ministrul Transporturilor, Ioan Rus, președintele Consiliului Județean Iași, Cristian Adomniței, primarul Gheorghe Nichita, parlamentari și șefi de instituții din Iași. De asemenea, la ceremonie au fost prezenți prim-vicepreședintele PDL Mihai Răzvan Ungureanu și Simona Man, președinte al PPDD.

Ministrul Transporturilor, Ioan Rus, a spus în discursul său că România nu poate fi legată de Uniunea Europeană cu lanțuri, ci prin infrastructură, el adăugând că „provinciile românești sunt unite, dar nu sunt integrate”.

„Dezvoltarea Iașiului înseamnă dezvoltarea Moldovei, iar dezvoltarea Moldovei înseamnă dezvoltarea României. Mă bucur că ieșenii au înțeles că mamele noastre nu ne-au făcut nici pesediști, nici liberali, nici democrat-liberali, ci români și majoritari ortodocși. Noi trebuie să învățăm să gândim pentru România, nu cu patimă politică”, a afirmat ministrul Transporturilor.

La rândul său, președintele CJ Iași, Cristian Adomniței, a spus că bucuria Iașiului legată de modernizarea aeroportului nu ar trebui să însemne tristețea Sucevei și a Bacăului, orașe, care la rândul lor, dispun de aeroporturi.

„Aeroportul din Iași, alături de cele din Suceava și Bacău, constituie pilonii pe care trebuie să se dezvolte întreaga regiune. Fără aeroport nu aveam șansa dezvoltării”, a afirmat Adomniței.

El a spus că principala solicitare a investitorilor ieșeni la adresa Guvernului este realizarea autostrăzii Iași-Târgu Mureș.

Directorul Aeroportului Iași, Marius Bodea, a spus, la festivitate, că lucrările la noua pistă s-au desfășurat fără sincope, investiția fiind terminată cu aproape un an mai devreme față de termenul stabilit prin contract cu constructorii.

„Sunt trei milioane de metri cubi de pământ excavați. S-a lucrat pe teren minat, pentru că s-a găsit muniție. Îi mulțumesc lui Relu Fenechiu, părintele acestui proiect”, a spus Marius Bodea.

De altfel, directorul Aeroportului Iași a citit un mesaj adresat de Relu Fenechiu, încarcerat în Penitenciarul Iași, unde își ispășește pedeapsa de cinci ani de închisoare în dosarul „Transformatorul”.

În mesajul transmis la inaugurarea investiției, fostul ministru al Transporturilor amintește că a pus presiune pe toate guvernele de după 2004 pentru realizarea investiției.

Festivitatea a durat două ore, în cadrul ceremoniei fiind inclusă și o slujbă de sfințire a noii piste, oficiată de mitropolitul Moldovei și Bucovinei IPS Teofan și de episcopul romano-catolic Petru Gherghel.

Noua pistă de aterizare-decolare a Aeroportului Internațional Iași, realizată de UTI Grup în asociere cu Max Bogl locale România și Vega ’93, are o lungime totală de 2.400 de meteri, iar joi au fost inaugurați primii 2.150 de metri, urmând ca până în noiembrie să fie finalizată întreaga lucrare.

Această lucrare face parte din programul de dezvoltare și modernizare a Aeroportului Iași, care cuprinde, pe lânga construcția pistei, extinderea parcării aeronavelor și construcția unui nou terminal de pasageri. Proiectul beneficiază de finanțare europeană în valoare totală de 56,7 milioane de euro.

Lucrările la noua pistă flexibilă de la aeroportul Iași au început în 7 august 2013, iar lucrările au inclus realizarea pistei de decolare – aterizare, a căii de rulare, extinderea platformei și a drumului perimetral, precum și instalația de balizaj.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Împăratul lumii interlope”, Petre Geamănu, în arest! Arsenal și câini antrenați, găsiți pe proprietatea sa
Digi24
STB a acumulat 484 de ani de concedii medicale într-un an. Borza: „Vom sesiza și Parchetul, și Casa Națională de Asigurări de Sănătate”
Cancan.ro
Nuntă cu fast în familia lui Ilie Bolojan! Unde are loc evenimentul și cine sunt nașii fiicei sale
Prosport.ro
David Popovici și-a adus iubita să vadă noua „bijuterie” de 7.500.000 de euro construită de magnatul Ion Țiriac pentru români
Adevarul
Manichiurista care ironizează salariile medicilor rezidenți și susține că ea câștigă mai bine: „De bani nu vorbim, că vede ANAF-ul!”
Mediafax
Se circulă în condiții de IARNĂ pe mai multe artere importante din țară! Zeci de utilaje mobilizate
Click
Primele imagini cu fiica lui Ilie Bolojan în rochie de mireasă! Cum a arătat Lucia Maria în ziua nunții
Digi24
Putin mai are la dispoziție doar două planuri pentru înfrângerea Ucrainei. Ce l-ar putea forța să schimbe strategia
Cancan.ro
'Nostradamus al Americii', profeție îngrijorătoare pentru 2028. Război care ar dura 27 de ani!
Ce se întâmplă doctore
Ce s-a ales de Dana, prima soție a lui Dan Petrescu, femeia care l-a înşelat cu Radu Niculescu. Cum arată şi din ce face bani
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
SUV coreean cu motor diesel de 2,2 litri și tracțiune 4x4. Mașina care ține cu portofelul
Descopera.ro
Un obiect misterios care accelerează prin spațiu nu poate fi explicat de cercetători
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Victorie definitivă pentru România în procesul privind Roșia Montană
Mediafax Italia
Case ieftine. Unde le găsești și ce trebuie să verifici înainte să cumperi?!
Mediafax Spania
Profeția care s-a adeverit! Ce spunea în urmă cu 12 ani...