Prima pagină » Economic » Mega Image începe să vândă online

Mega Image începe să vândă online

Mega Image începe să vândă online
Mega Image a dezvoltat în parteneriat cu eMAG platforma online "Supermarket la tine acasă", disponibilă la nivel național, prin care clienții celor doi retaileri pot comanda începând de marți peste 7.500 de produse specifice unui supermarket, au anunțat companiile.

În prima etapă, magazinul online „Supermarket la tine acasă” va funcționa în versiunea beta, deoarece atât oferta de produse, cât și platforma și serviciile vor fi ajustate și optimizate pentru a îmbunătăți constant experiența de cumpărare, se arată într-un comunicat al celor doi retaileri.

„Prin lansarea în mediul online, ne extindem strategia noastră de proximitate, astfel încât să răspundem nevoilor clienților noștri (…)”, a declarat Xavier Piesvaux, directorul general al Mega Image România.

Pentru a susține acest proiect, Mega Image a construit un depozit special în București, unde produsele comandate online sunt selecționate și pregătite de livrare la domiciliu sau pentru ridicare din magazine.

Livrarea la domiciliu se va face în maximum 24 de ore oriunde în țară, iar clienții pot alege ziua și intervalul orar pentru livrarea produselor. Ridicarea de la punctele Mega Image selectate se va face în intervalul de funcționare a fiecărui magazin Mega Image. Printre punctele dedicate de livrare se numără Mega Drive, situat în Prelungirea Ghencea, sector 6 București, dar și alte 39 de magazine Mega Image selectate, din București și Ilfov.

Plata comenzii se poate face online (cu cardul) sau ramburs. În cazul ridicării comenzii din magazinele Mega Image selectate, singura modalitate de plată acceptată este online.

„Este un pas important, care ne aduce mai aproape de realizarea principalului nostru obiectiv – transformarea eMAG în magazinul online din care clientul nostru poate cumpăra orice, oricând. Prin funcționalitățile specifice ale secțiunii Supermarket, personalizăm cumpărăturile recurente. De exemplu, funcția repetă comanda ține minte ce își dorește fiecare client să aibă în coșul său de cumpărături curente și îi permite astfel să-și facă foarte ușor și rapid aprovizionarea”, a arătat Violeta Luca, vicepreședinte și director executiv al eMAG.

La mijlocul lunii iulie, Mega Image a introdus serviciul de livrări la domiciliu pentru produsele congelate din magazinul său specializat AB Cool Food, care pot fi comandate telefonic sau online pe site-ul magazinului de către toți consumatorii din București și județul Ilfov.

Fondat în 1995, Mega Image, parte a grupului belgian Delhaize, este cel mai mare lanț de supermarketuri din România care cuprinde în prezent 332 de magazine în București, Constanța, Ploiești, Pitești, Brașov, Târgoviște și alte orașe din țară, sub mărcile Mega Image (174), Shop&Go (156), AB COOL FOOD (1) și Mega Drive (1).

Lansat în 2001 ca un magazin online de sisteme de calcul și produse de birotică, eMAG este unul dintre cele mai mari magazine online de pe piața românească. Magazinul online este deținut de Dante International, al cărei acționar principal este grupul Naspers 70%, Iulian Stanciu – 21,6% și Radu Apostolescu – 8,4%.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Alarmă pentru tineri: conservantul alimentar care apare în tot mai multe cazuri fatale
Digi24
Unul din cei mai importanți bancheri din Rusia are vești proaste pentru Putin. „Vom ajunge la o criză socială”
Cancan.ro
Imaginile verii de la mare! A “pupat” gardul și a lustruit Audiul. De fapt, “distracția” a avut loc în parcarea de la LOFT
Prosport.ro
„Doamna Diana, ne omorâți”. Imagini incendiare cu fosta soție a lui Claudiu Niculescu, în costum de baie
Adevarul
Câți ani de necontributivitate sunt asimilați pentru pensionare
Mediafax
A spart peretele și a rămas fără cuvinte! Ce a găsit un student valorează 9 milioane de euro
Click
Cum prepară Carmen Brumă înghețata cu cafea. Rețeta simplă, perfectă pentru zilele călduroase
Digi24
Cine sunt cele trei personalități din lume care pot călători fără pașaport. Explicațiile din spatele acestor excepții
Cancan.ro
Alertă seismică în România! Un nou cutremur a fost înregistrat în Vrancea
Ce se întâmplă doctore
Cum arată casa de 21 de milioane de dolari în care locuiesc Meghan Markle și Prințul Harry. „Este vindecător. Te simți liber”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Motorina s-a ieftinit cu aproape 70 de bani. Ce prețuri afișează astăzi benzinăriile
Descopera.ro
Un meteorit marțian rar păstrează indicii nemaivăzute despre interiorul Planetei Roșii
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BUBULINA: – Facem dragoste de trei ori pe săptămână!
Descopera.ro
Carol al II-lea și capcana germană. De ce apropierea de Hitler nu a putut salva România