Prima pagină » Știri externe » 600.000 de persoane au obținut cetățenie ungară în ultimii patru ani

600.000 de persoane au obținut cetățenie ungară în ultimii patru ani

600.000 de persoane au obținut cetățenie ungară în ultimii patru ani
Aproximativ 600.000 de persoane au obținut cetățenie ungară din anul 2010 și până în prezent, a precizat recent Tamás Wetzel.

Interesul pentru obținerea cetățeniei ungare rămâne în continuare extrem de ridicat. Aproximativ 660.000 de solicitări de acest fel au sosit până acum din peste 70 de țări, a precizat recent Tamás Wetzel, secretarul de stat adjunct pentru politică națională a Cancelariei primului ministru.

Până în prezent, 600.000 de persoane au dobândit acest statut, prin procedura simplificată adoptată de Parlamentul Ungariei în 2010, relatează agenția de presă RADOR.

„Înainte de 2010, anual au sosit cinci mii de cereri pentru dobândirea cetățeniei ungare, pentru ca în 2011 numărul solicitărilor să ajungă la 200 de mii”, a spus Wetzel.

Referindu-se la rezultatele obținute în ultimii patru ani, adjunctul secretarului de stat a menționat că în această perioadă au fost demarate mai multe programe și inițiative, dând ca exemplu înființarea Fundației Bethlen Gábor.

„Prin politica de susținere a maghiarilor din afara granițelor, în ultima perioadă au fost alocate sume importante. Potrivit unui studiu realizat recent, Guvernul ungar alocă, prin diferite ministere și instituții de stat, aproximativ 20,5 miliarde de forinți pentru proiecte de susținere a maghiarilor de dincolo de granițele Ungariei”, a explicat el.

În cele din urmă, Tamás Wetzel a precizat că obținerea cetățeniei ungare de către un milion de persoane până în anul 2018 și utilizarea drepturilor oferite de acest statut este o prioritate a Guvernului ungar.

Aplicațiile pentru acordarea cu rapiditate a cetățeniei ungare suht posibile din 3 ianuarie 2011, conform prevederilor unei rezoluții adoptate pe 26 mai 2010.

„Legea adoptată în 2010 a rupt lacătele de pe porți, deschizându-le tuturor celor care pretind că sunt maghiari. Furtunile din istoria secolului 20 i-au împrăștiat pe maghiari în toată lumea, acum există maghiari în toate colțurile lumii. Noi credem că, indiferent de locul de rezidență, toți sunt membri ai națiunii noastre”, declara premierul ungar Viktor Orban, la finele anului trecut.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Invazie de șobolani, din cauza temperaturilor mari. „Otrava nu este soluția”
Digi24
Un politician vrea să organizeze o petrecere cu sex chiar în sediul primăriei
Cancan.ro
Influencerul Andrei Bordeianu, accident teribil pe motocicletă. Ar fi ajuns în stare gravă la spital
Prosport.ro
Ioana Timofeciuc a luat decizia! A plecat din România după Florinel Coman
Adevarul
După scandalul merdenelei, o nouă controversă la Mița Biciclista: celebrele decorațiuni de pe clădire au fost date jos după sesizări la Poliția Locală
Mediafax
Rusia poate prelua active fizice și financiare după atacurile Ucrainei. Decretul, semnat de Putin
Click
Locul unde femeile se spală doar o dată în viață. La ce soluții apelează pentru igiena personală
Digi24
Comisia Europeană, îndemnată să blocheze fondurile din PNRR din cauza „amendamentului Fritz”
Cancan.ro
4.000 lei amendă tuturor românilor care locuiesc la casă și fac acest lucru în curte, crezând că nu îi vede nimeni
Ce se întâmplă doctore
Recunoști fetița din imagine? Micuța cu breton și zâmbet larg a crescut și a devenit soția unui cântăreț celebru din România
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
A fost pus în funcțiune radarul care vede tot: Știe dacă ai telefonul în mână sau dacă nu porți centura
Descopera.ro
Un material uluitor a fost descoperit pe Marte de roverul Perseverance
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Soţia: – Am luat 200 de euro din buzunarul de la vestă
Descopera.ro
Cel mai nou telescop spațial al NASA se apropie cu pași repezi de lansare