Prima pagină » Știri » Corina Voiculescu renunță la contestația privind sechestrul din dosarul ICA

Corina Voiculescu renunță la contestația privind sechestrul din dosarul ICA

Corina Voiculescu renunță la contestația privind sechestrul din dosarul ICA
Instanța Tribunalului București a rămas în pronunțare cu privire la solicitarea avocatului Corinei Voiculescu.

Instanța Tribunalului București a rămas în pronunțare cu privire la solicitarea avocatului Corinei Voiculescu.

Fiicele lui Dan Voiculescu, Corina și Camelia, au depus în 14 august, la Tribunalul București, două contestații la executare în cazul sechestrului dispus prin decizia definitivă dată în dosarul privind privatizarea ICA, în care prejudiciul a fost stabilit la aproximativ 60 de milioane de euro.

Contestația Cameliei Voiculescu a fost respinsă, pe 25 august, de instanță, cealaltă contestație având termen de judecată vineri.

Și compania Grivco, fondată de Dan Voiculescu, și fostul Institut de Cercetări Alimentare (ICA), în prezent Compania de Cercetări Aplicative și Investiții, au contestat în instanță sechestrul pus de judecători prin sentința dată în dosarul privind privatizarea ICA.

Contestația Grivco a fost de asemnea respinsă, în 26 august, în timp ce cea înaintată de Compania de Cercetări Aplicative și Investiții va fi analizată de judecători în 1 septembrie.

Deciziile de respingere a contestațiilor nu sunt definitive, putând fi atacate la Curtea de Apel București.

Avocata lui Dan Voiculescu, Maria Vasii, declara, în 13 august, că imobilul de pe Șoseaua București-Ploiești nr. 25-27, unde este sediul postului de televiziune Antena 3, a fost indisponibilizat de procurorii anticorupție, în urma deciziei definitive din dosarul ICA. Vasii a spus că decizia de executare a dispozițiilor din condamnarea din dosarul privind privatizarea Institutului de Cercetări Alimentare (ICA) a fost contestată la Tribunalul București.

Avocata lui Dan Voiculescu mai spunea, după ce a fost la Direcția Națională Anticorupție (DNA) pentru a lua la cunoștință că a fost pus sub sechestru sediul în care funcționează postul de televiziune Antena 3, că a fost luată o singură măsură de sechestru și că nu s-a procedat la indisponibilizarea bunurilor în cazul cărora instanța a decis definitiv că vor fi confiscate. Potrivit avocatei, până la judecarea contestației la executare, un alt demers nu mai poate fi efectuat.

„Una din pozițiile noastre față de măsura sechestrului este aceea că bunurile trebuiau evaluate și individualizate în teren, respectiv trebuiau luate taxele care grevează acest imobil și trebuia ca aceste persoane să fie introduse în procedură, iar această procedură n-a fost urmată. Din punctul nostru de vedere, măsura sechestrului despre care discutăm astăzi este doar o notare în cartea funciară a existenței acestui ordin de indisponibilizare, respectiv a sechestrului, și nu antrenează alte consecințe juridice”, a adăugat Maria Vasii.

Curtea de Apel București i-a condamnat definitiv, în 8 august, în dosarul ICA, pe Dan Voiculescu la 10 ani de închisoare, pe Gheorghe Mencinicopschi, fost director ICA, la opt ani, și pe Sorin Pantiș, fost ministru, la șapte ani de închisoare.

În același dosar au fost condamnați fostul director al Agenției Domeniilor Statului (ADS) Corneliu Popa, la opt ani de închisoare, Jean Cătălin Sandu, fost șef al Direcției Juridice din ADS, și Vlad Nicolae Săvulescu, fost șef al Direcției de Privatizare-Concesionare din ADS, la câte șase ani de închisoare, și Flavius Adrian Pop, fost șef de serviciu în ADS, la cinci ani cu executare. Gheorghe Sin și Constantin Baciu au primit patru ani de închisoare cu suspendare, iar Vica Ene și Grigore Marinescu, trei ani, tot cu suspendare.

Instanța a dispus confiscarea mai multor imobile apaținând inculpaților, printre care sediile posturilor de televiziune Antena și cel al grupului de firme Grivco. Totodată, magistrații de la Curtea de Apel București au decis confiscarea de la Dan Voiculescu a penthouse-ul din Șoseaua Kisseleff, cu o valoare estimată de 250.000 de euro.

De asemenea, trebuie să i se confiște lui Voiculescu suma de 3.515.756,4 dolari plus TVA aferent, ce reprezintă chiria pe care a încasat-o în baza contractului de închiriere a spațiului Grivco de către Romtelecom. Pentru recuperarea acestei sume, instanța a dispus confiscarea bunurilor mobile și imobile și a banilor din conturile firmelor la care Voiculescu figurează ca împuternicit, beneficiar real, asociat sau administrator, situate în țară sau în străinătate.

Instanța a mai dispus, în cazul lui Voiculescu, confiscarea unor sume de bani pe care le are în conturi pâna la concurența sumei de 15 milioane de lei, la BRD, și pâna la concurența sumei de cinci milioane de lei, la RBS Bank.

De asemenea, pe lângă sumele reprezentând contravaloarea acțiunilor donate de Dan Voiculescu celor două fiice ale sale, de la acestea trebuie să fie confiscate și sumele donate în urma închirierii spațiului Grivco către Romtelecom.

În cazul lui Dan Voiculescu, pentru două din dispozițiile instanței a fost desemnat pentru punerea în executare procurorul șef al Direcției Naționale Anticorupție: una legată de identificarea de bunuri mobile, imobile, conturi pentru aplicarea sechestrului asigurator (pentru confiscare specială) și cealaltă privind aplicarea sechestrului asigurator (pentru confiscare extinsă).

Procurorul șef al DNA, Codruța Kovesi, a declarat, la Adevărul Live, că Direcția a fost desemnată de instanță să identifice și să indisponibilizeze conturi și imobile pentru recupereare prejudiciului din dosarul ICA, dar executarea o va face statul, prin Ministerul Finanțelor, Antena 3 nefiind parte în cauză.

În acest context, Kovesi a spus că neagă categoric afirmația că Antena 3 este confiscată de DNA sau de orice altă instituție a statului, întrucât Antena 3 nu a avut nicio calitate în acest proces, în care au fost condamnate definitiv mai multe persoane, printre care și Dan Voiculescu.

Codruța Kovesi a subliniat că jurnaliștii de la Antena 3 nu au fost implicați în dosarul ICA și nu s-a dispus de către instanță, prin decizia definitivă, confiscarea unor bunuri de la aceștia, pentru recuperarea prejudiciului de aproximativ 60 de milioane de euro.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Cod galben de vânt puternic în nouă județe și în Capitală
Digi24
Vladimir Putin „a otrăvit” mințile rușilor. Mihail Kasianov, despre ultima întâlnire cu liderul de la Kremlin: „Te voi distruge oricum”
Cancan.ro
Ultimele imagini cu Rodica Stănescu înainte să moară! Se transformare radical de dragul iubitului. Intervenții estetice și...
Prosport.ro
FOTO. Cum arată la 43 de ani Ileana Lazariuc, fosta noră a magnatului Ion Țiriac
Adevarul
Anul 2026, istoric pentru infrastructura României: autostrăzi complet finalizate și sute de kilometri pregătiți de inaugurare
Mediafax
Sfântul Nicolae și Legenda lui Moş Nicolae. Ce nume se sărbătoresc azi
Click
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Digi24
Rachete spațiale, aur ilegal și o misiune imposibilă a Legiunii Străine: De ce nu poate Europa să își apere frontiera din Amazon
Cancan.ro
Rodica Stănoiu, înmormântare stranie, fără preot. S-au cântat colinde în loc de veșnica pomenire.
Ce se întâmplă doctore
Ce se întâmplă cu pensiile din ianuarie 2026? Ministrul Muncii a clarificat situația
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Tesla Model 3 Standard, disponibilă și în România. E cea mai ieftină Tesla și poate fi luată în rate
Descopera.ro
Un EXPERT spune că modelele lingvistice mari nu vor fi niciodată cu adevărat INTELIGENTE
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ nedumerit: - Iubita mea s-a întins pe canapea, şi-a dat fusta jos, şi-a smuls...
Descopera.ro
Vulgata, manuscrisul care a schimbat lumea