NOUA ORDINE MONDIALĂ

Libia este în plin război civil, fundamentaliștii islamici construiesc, prin crime și teroare, un așa zis Califat în Siria și în Irak, tânăra democrație din Afganistan este aproape paralizată, iar relația Occidentului cu China este divizată între promisiuni de colaborare și acuzații dure. În tot acest timp, Rusia încearcă să își restabileacă influența asupra fostului spațiu sovietic, iar mijloacele prin care face acest lucru sunt cum nu se poate mai dure, după cum o dovedește criza de proporții din Ucraina. „Rușii și ucrainenii sunt aceeași națiune”, a declarat de curând președintele Vladimir Putin. „Partenerii Rusiei ar trebui să înțeleagă că este cel mai bine să nu se pună cu noi”, a continuat Putin, amintindu-le tuturor că Rusia este în acest moment una dintre cele mai mari puteri nucleare ale planetei. „Vreau să vă reamintesc că Rusia este una dintre cele mai mari puteri nucleare. Aceasta este o realitate, nu sunt doar vorbe”, a afirmat Putin. „Ne consolidăm mijloacele militare și forțele armate. Ele devin tot mai compacte și mai eficiente în același timp. Ele devin mai moderne prin furnizare de armament de ultimă generație. Continuăm să construim acest potențial și vom face astfel și pe viitor”, a mai spus președintele rus.

„Ideea de ordine mondială s-a bazat aproape exclusiv pe concepte ale societăților occidentale”

Într-o analiză publicată de Wall Street Journal, Henry Kissinger vorbește despre conceptul de „ordine”, așa cum a fost el înțeles după Al Doilea Război Mondial, despre motivele pentru care s-a ajuns la actuala criză și despre soluțiile la care ar putea apela marile puteri. De multă vreme, spune acesta, încercarea de a stabili o ordine mondială s-a bazat aproape exclusiv pe concepte ale societăților occidentale. Eforturile făcute de americani și de europeni pentru a stabili regulile universale ale jocului au dat roade din multe puncte de vedere. Mare parte din suprafața lumii se află acum sub controlul unor state independente și suverane. Răspândirea democrației și a guvernării participative au devenit o aspirație comună, dacă nu o realitate universală. Rețelele de comunicare globală și cele financiare operează în timp real.

NEWS ALERT Furtuna a făcut prăpăd la Sinaia: un copac a căzut peste o mașină cu trei persoane

23:16

ULTIMA ORĂ Donald Trump, declarație de forță înaintea întâlnirii cu președintele Ucrainei: „Zelenski nu are nimic până nu aprob eu”

23:11

„Din 1948 și până la începutul secolului XXI, a fost înregistrat un scurt moment în istoria omenirii în care se putea vorbi despre o ordine mondială incipientă, bazată pe un amalgam de idealism american și concepte europene tradiționale asupra ideii de stat și de echilibru al puterilor. Dar regiuni extinse ale lumii nu au împărtășit niciodată conceptul occidental de ordine și l-au acceptat doar în mod formal. Acest lucru devine acum vizibil în criza din Ucraina sau în Marea Chinei de Sud. Ordinea stabilită și proclamată de Vest este acum la un punct de cotitură”, scrie Kissinger în articolul adaptat după cartea sa, „World Order”, care urmează să fie publicată pe 9 septembrie. Cauzele sunt multiple, crede acesta.  În primul rând, Europa a creat o structură, Uniunea Europeană, care transcede statul și duce o politică externă bazată pe soft-power, adică pe principii care își propun maximizarea influenței fără a recurge la argumente economice sau militare. Dar UE folosește ideea de legitimitate fără a o completa cu o strategie și permite astfel posibilitatea apariției unui vid de autoritate, creând un dezechilibru al forțelor de-a lungul granițelor sale, apreciază fostul secretar de stat. În tot acest timp, părți din Orientul Mijlociu s-au dizolvat în structuri sectariene sau etnice, în conflict una cu cealaltă, miliții religioase, forțe armate care violează, după bunul plac, granițele și suveranitatea, producând fenomenul unor structuri statale eșuate, incapabile să-și controleze propriul teritoriu.

Cum ar putea arăta noua ordine mondial[ în opinia lui Kissinger

O altă problemă este conflictul dintre economia internațională și instituțiile politice naționale, care slăbește, de asemenea, în opinia lui Kissinger, scopul comun necesar pentru o ordine mondială. Și astfel, apare la nivel internațional un paradox: prosperitatea depinde de succesul globalizării, dar procesul produce o reacție politică care acționează adesea împotriva propriilor aspirații. Iar al treilea neajuns al actualei ordini mondiale este, după părerea fostului secretar de stat american, absența unui mecanism eficient prin care marile puteri să se consulte și să colaboreze în cele mai importante probleme.

„Căutarea unei ordini mondiale în era contemporană va necesita o strategie coerentă, care să stabilească o ordine în interiorul diferitelor regiuni și să facă aceste ordini să relaționeze între ele. Acestea nu sunt neapărat compatibile una cu cealaltă. Triumful unei mișcări radicale poate aduce ordine într-o regiune și instabilitate în toate celelalte. Dominația militară dintr-o singură țară, chiar și atunci când aduce aparența unei ordini, poate produce o criză în tot restul lumii. O ordine mondială în care statele să își afirme demnitatea și guvernanța participativă și să colaboreze la nivel internațional după reguli prestabilite, trebuie să fie speranța și sursa noastră de inspirație. Dar progresul înspre acest scop trebuie susținut printr-o serie de stadii intermediare”, spune Henry Kissinger.

Întrebările la care trebuie să răspundă SUA

El crede că SUA sunt într-un moment la care trebuie să-și răspundă la o serie de întrebări, dacă vor să joace un rol responsabil în evoluția viitoare a lucrurilor. „Ce vrem să prevenim, în orice condiții și dacă este necesar de unii singuri? Ce vrem să obținem, chiar dacă nu suntem susținuți de niciun efort multilateral? Ce vrem să obținem sau să prevenim doar dacă suntem susținuți de o alianță? În ce nu ar trebui să ne implicăm, chiar dacă suntem îndemnați de un grup sau de o alianță? Care este natura valorilor către care vrem să ne îndreptăm? Și cât din aplicarea acestor valori depinde de circumstanțe? Pentru SUA, asta înseamnă să gândească la două niveluri contradictorii. Celebrearea principiilor universale trebuie să fie dublată de realitatea istoriei, culturii și a viziunii asupra propriei securități a celorlalte regiuni”, conchide Kissinger.