Prima pagină » Magazin » Sunetul unui atom a fost captat de cercetători: cu ce notă muzicală seamănă

Sunetul unui atom a fost captat de cercetători: cu ce notă muzicală seamănă

Sunetul unui atom a fost captat de cercetători: cu ce notă muzicală seamănă
Cercetătorii suedezi au reușit să capteze sunetul unui atom, care aparent este nota Re, iar descoperirea, spun aceștia, deschide o "nouă poartă către lumea cuantică prin comunicarea cu atomii", potrivit unui studiu prezentat de huffingtonpost.com.

„Am deschis o nouă poartă către lumea cuantică, vorbind cu și ascultând atomii”, spun autorii acestui studiu, cercetătorii de la Chalmers University of Technology din Göteborg, Suedia.

„Scopul nostru pe termen lung este să controlăm și să ne folosim de fizica cuantică astfel încât să beneficiem de legile ei, de exemplu, pentru computere ultrarapide”, mai spun aceștia.

Pentru acest studiu, cercetătorii au construit un atom artificial de 0,01 milimetri și l-au plasat la capătul unui material superconductor. Apoi au ghidat undele sonore pe suprafața materialului, au colectat sunetul din atom și l-au înregistrat cu ajutorul unui microfon foarte mic plasat la celălalt capăt al materialului.

Atomul artificial generază un sunet constând în valuri provocate la suprafața materialului solid. Sunetul, numit undă acustică de suprafață, este captat de un microfon.

„Potrivit teoriei, sunetul atomului este divizat în particule cuantice”, spune profesorul Martin Gustafsson, de la Columbia University, coautor al studiului. „O astfel de particulă este cel mai slab sunet care poate fi detectat”, mai spune acesta.

Sunetul era o „notă Re” cu 20 de octave mai sus decât cea mai înaltă notă produsă de un pian, iar urechea umană nu îl poate detecta.

Cercetătorii spun că manipularea sunetului la nivel cuantic poate duce la dezvoltarea computerelor cuantice. Sunetul are o lungime de undă scurtă și circulă de 100.000 de ori mai încet decât lumina, deci este mai ușor de controlat.

„Este prea devreme de preconizat implicațiile pe care ar putea să le aibă pentru computerele cuantice, dar deschide noi căi tehnologice”, a spus Steve Rolston, codirector al Joint Quantum Institute de la University of Maryland, care nu a fost implicat în studiu, pentru Discovery News.

Studiul a fost publicat online, pe site-ul Science.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
Ce gătim de Sfânta Maria. 5 rețete tradiționale pentru masa de sărbătoare
Digi24
Alertă la Costinești după ce pe plajă a fost descoperit un obiect suspect
Cancan.ro
Aceste pensii cresc cu 210 lei, de la 1 ianuarie 2027. Care sunt pensionarii din România care se vor bucura de această majorare
Prosport.ro
„Doamna Diana, ne omorâți”. Imagini incendiare cu fosta soție a lui Claudiu Niculescu, în costum de baie
Adevarul
În ce condiții poate conduce o persoană cu epilepsie. Ce prevede legea în cazul accidentului din Brașov
Mediafax
SUA își pune aliații NATO la test: Trump decide cine rămâne „loial” înainte de retragerea trupelor din Europa
Click
David Popovici, AUR la 200 de metri liber! Intră în istorie cu un record
Digi24
„Nu va mai fi nici Moscova, nici Sankt Petersburg”. Ideologul lui Putin, teorie apocaliptică despre „probabilul” război nuclear
Cancan.ro
4.000 lei amendă tuturor românilor care locuiesc la casă și fac acest lucru în curte, crezând că nu îi vede nimeni
Ce se întâmplă doctore
Cum arată casa de 21 de milioane de dolari în care locuiesc Meghan Markle și Prințul Harry. „Este vindecător. Te simți liber”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Exclusiv | Cum arată noile camere de rovinietă inteligente, montate de CNAIR. Calculează câți KM a parcurs o mașină
Descopera.ro
Legumele din întreaga lume dispar. Iată cum ne afectează, fără să știm, alimentația
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BUBULINA: – Facem dragoste de trei ori pe săptămână!
Descopera.ro
Premieră în România: Au fost descoperite primele dovezi ale utilizării uneltelor din os de către neandertalieni