Prima pagină » Știri externe » Sute de imigranți, dispăruți într-un naufragiu în Mediterana care ar fi fost provocat intenționat

Sute de imigranți, dispăruți într-un naufragiu în Mediterana care ar fi fost provocat intenționat

Sute de imigranți, dispăruți într-un naufragiu în Mediterana care ar fi fost provocat intenționat
Până la 500 de imigranți sunt dați dispăruți după ce ambarcațiunea la bordul căreia se aflau s-a scufundat săptămâna trecută în Mediterana, un naufragiu care ar fi fost provocat de către călăuze potrivit unor supraviețuitori, a anunțat luni Organizația Internațională pentru Migrație, relatează AFP.

Doi palestinieni, salvați joi în apropiere de Malta de către un portcontainer panamez, au declarat că la bord se aflau aproximativ 500 de persoane, a anunțat Organizației Internaționale pentru Migrație (OIM). Călăuzele au provocat naufragiul în mod intenționat, susțin cei doi, citați de Organizație.

Autoritățile italiene au deschis o anchetă, iar dacă aceste informații vor fi confirmate „va fi vorba despre cel mai grav naufragiu din ultimii ani”, cu atât mai mult cu cât nu ar fi vorba despre un accident, ci despre o „crimă în masă”, a denunțat organizația.

Debarcați sâmbătă de către portcontainer la Pozzallo, în sudul Siciliei, cei doi tineri, interogați separat, au povestit că au plecat de la Damietta, în Egipt, împreună cu alte aproximativ 500 de persoane, între care se aflau sirieni, palestinieni, egipteni și sudanezi

Potrivit mărturiilor celor doi palestinieni, originari din Fâșia Gaza, traficanții de persoane i-au obligat pe imigranții clandestini să schimbe ambarcațiunea, cerându-le, miercuri, să sară într-o ambarcațiune mai mică și, aparent, mai precară.

Când pasagerii s-au răzvrătit, traficanții, care se aflau la bordul altui vapor, au împins cu acesta în zona pupei ambarcațiunii imigranților, care s-a scufundat. Cei doi palestinieni au fost salvați din apă o zi și jumătate mai târziu.

„Alți nouă supraviețuitori au fost salvați de nave grecești sau malteze, dar se pare că toți ceilalți au pierit”, a declarat pentru AFP Flavio Di Giacomo, un purtător de cuvânt al OIM în Italia.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Combinația incredibilă de numere care a câștigat cel mai mare premiu din istoria Loto 6/49
Digi24
Misterul celor doi soldați germani găsiți în Dunăre. Plăcuțele de identificare și o motocicletă ar putea dezvălui cine au fost
Cancan.ro
4.000 lei amendă tuturor românilor care locuiesc la casă și fac acest lucru în curte, crezând că nu îi vede nimeni
Prosport.ro
FOTO. Antonela, iubita mult mai tânără a milionarului Arpad Paszkany, în jacuzzi
Adevarul
Criza de la Cernavodă și capcana orelor de vârf: obiceiul banal care umflă factura între 19:00 și 23:00
Mediafax
Moldova și Ucraina au BĂTUT palma! Înțelegerea produce EFECTE și în România
Click
Cezar Ouatu, topit după fiica lui. Imagini adorabile cu Serena Maria: „Simți cum timpul se oprește”
Digi24
Fiul lui Borcea, Patrick, pus sub monitorizare electronică după ce a intrat în locuinţa fostei iubite şi ar fi agresat-o
Cancan.ro
Explicația halucinantă a pensionarului SRI despre Anna. Cum a încercat 'Romeo' de pe Transfăgărășan să iasă basma curată după ce familia l-a luat la întrebări
Ce se întâmplă doctore
Electrocasnicul care nu trebuie să-ți lipsească din casă ajunge de astăzi, 13 august, în toate magazinele Lidl! Clienții Lidl Plus îl pot cumpăra la preț redus
Ciao.ro
De ce a lipsit Vierme de la reuniunea Animal X de la UNTOLD 2026. Explicația oferită de Șerban Copoț
Promotor.ro
Minivacanța de 15 august – Restricții majore pe două drumuri din România. Ce trebuie să știe șoferii între 14 și 17 august
Descopera.ro
Test de cultură generală. De ce avem gene?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULIŞOR: – Tată, ce trebuie să vând pentru a-mi cumpăra mașini, iahturi...
Descopera.ro
Oceanele au atins cele mai ridicate temperaturi înregistrate vreodată în luna iulie